My Fair Lady

Am văzut la Sala Palatului, în data de 6 iunie 2019, și prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost cum a încăput un decor atât de amplu pe o scenă mai mică decât aceasta. Răspunsul este că regizorul Răzvan Ioan Dincă a gândit spectacolul în mod special pentru o scenă atipică, așa cum este cea de la sala Epika din Băneasa, unde a și avut pemiera în 2016 (la aniversarea de 60 de ani de la premiera mondială a musicalului). este unul dintre cele mai longevive musicaluri de pe Broadway, jucându-se stagiuni întregi cu casa închisă, după ce Alan Jay Lernen și au adaptat (în 1956) piesa , scrisă de George Bernard Shaw (în 1912).

Așa cum , din mitologia greacă, s-a îndrăgostit de statuia creată chiar de el, Profesorul Higgins se îndrăgostește de Eliza Doolittle, care este, inițial, doar subiectul unui pariu cinic, dar pe care reușește să o modeleze într-o operă de artă căruia chiar el, misoginul înfumurat, nu îi rezistă. Higgins nu este sculptor, ci profesor de fonetică. El se laudă că poate plasa un om pe hartă în funcție de cum vorbește, ba chiar poate identifica și cartierul, eventual strada pe care locuiește un londonez, de pildă. Într-o seară ploioasă, în Covent Garden, el îl întâlnește pe Colonelul Pickering, și el pasionat de lingvistică și mare admirator al lui Higgins. Colonelul îl provoacă pe Higgins să demonstreze că poate, într-adevăr, să transforme o florăreasă agramată într-o doamnă suficient de rafinată încât să nu trezească nicio suspiciune la Balul Ambasadorilor. Astfel, Eliza Doolittle devine experimentul lor comun, se mută acasă la Higgins și este supusă la metode care mai de care mai neortodoxe, inventate de profesor, pentru a-și perfecționa pronunția, gramatica, postura și ținuta.

My Fair Lady a beneficiat, de-a lungul vremii, de numeroase distribuții celebre, pe scenele din New York, dar și în ecranizări premiate, cum a fost cea din 1964, cu Audrey Hepburn și Rex Harrison, care a luat 8 Oscar-uri și 3 globuri de aur. De aceea, ar fi nedrept să comparăm distribuția producției românești cu ceea ce s-a făcut până acum pe alte continente. Luată strict ca o producție de musical modern, spectacolul lui Răzvan Ioan Dincă este un succes.

a împrumutat Profesorului Higgins din personalitatea sa efervescentă, jovială și cu mult umor, ba chiar auto-ironie, oferind publicului un personaj savuros și simpatic, în ciuda scenariului misogin și antipatic, pe alocuri, pe care îl avea de urmat în replici și atitudine. Contrastul necesar pentru ca Brenciu să strălucească a fost oferit de , în rolul Colonelului Pickering, un personaj aparent secundar, dar care servește drept catalizator pentru poveste, dar și pentru sublinierea trăsăturior de caracter ale lui Higgins. Experiența scenică și cariera sa ca solist vocal îi conferă lui o mare siguranță și dezinvoltură în interpretarea lui Higgins. Desigur, trebuie menționat că My Fair Lady nu este singurul musical în care joacă, el fiind distribuit și în Mamma Mia!, tot în tandem cu .

Eliza Doolittle a fost interpretată Irina Baianț, căreia i s-a potrivit mai bine partea de final a rolului, când Eliza deja devenise o doamnă, decât rolul de florăreasă agramată din Covent Garden. Însă, dacă trebuie să menționăm în mod special o voce care s-a remarcat în My Fair Lady, aceea a fost vocea Irinei Baianț, o voce puternincă, curată, vizibil antrenată în arii mult mai solicitante decât muzica lui , care nu i-a pus nicio problemă. De altfel, printre multele recunoașteri ale meritelor sale vocale se află și laurii concursului Internațional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra” în 2013 și 2014.  În prezent, Irina Baianț interpretează roluri variate pe scena Teatrului de Operetă și Musical Ion Dacian din București.

Dar, de departe cel mai delicios personaj, cu cea mai apreciată interpretare, a fost Alfred Doolittle. Ionuț Burlan îl interpretează pe tatăl Elizei, tartorul gunoierilor londonezi și un bețiv elocvent care reușește să îl impresioneze chiar și pe Higgins. Burlan cântă, dansează și patrulează scena în lung și-n lat de parcă aceasta îi aparține, transmițând în public bucuria pură a vieții omului simplu care trăiește clipa și o împarte cu tovarășii săi fără grija și responsabilitatea zilei de mâine.

De asemenea, le-am revăzut cu plăcere și pe Ecaterina Ladin în rolul Doamnei Pearce, precum și pe Anca Turcașiu (aproape de nerecunoscut datorită machiajului extraordinar) în rolul (extrem de amuzant) al mamei lui Higgins. Iar la final am văzut-o și pe Sara Ardeleanu dansând, fetița de doar 10 ani care a fost premiată național și internațional incusiv la Dance World Cup 2018.

Decorul, care pare foarte încărcat la prima vedere, cu niște trandafiri butaforici imenși, care ocupă scena în totalitate, se dovedește ulterior a fi destul de simplu și funcțional. Trandafirii de carton se înalță în tavan, iar pe scenă rămâne doar fundalul cu multe uși batante și glisante, cu arcade și bacoane, ingenios folosit în tipul piesei ca stradă londoneză pe care își fac veacul gunoierii, apoi, pe rând, piața Covent Garden, hipodromul, sufrageria lui Higgins, sala de bal, dormitorul Elizei și grădina doamnei Higgins.

Costumele nu m-au impresionat în mod special. Într-un spectacol de amploarea pe care o are My Fair Lady există oportunități nenumărate de a ieși în evidență cu ceva extravant, original sau șocant, chiar dacă abordarea este una clasică. Însă dintre costume, doar Doamna Higgins a reușit să rețină atenția cu un fel de jumpsuit-arlechin în scena finală. În rest, spectrul doamnei ce năzuia să devină Eliza Doolittle pare mai degrabă o varză ciclamen cu pene, deloc reprezentativă pentru rafinamentul către care tinde personajul principal, iar fracul roz din satin pe care îl poartă Alfred Doolittle la nunta sa este mai degrabă ridicol decât reprezentativ pentru alegerea pe care ar face-o un gunoier parvenit.

Coregrafia a părut săracă și destul de neinspirată, cu aspect de degringoladă pe alocuri. La fel de nepotrivită mi s-a părut și intervenția „îngerului” atârnat din tavan concomitent cu a „diavolului” în corset de dantelă care executa un fel de dans modern pe scenă. Cele două apariții nu au servit niciunui scop în spectacol, nici ca simbolistică, nici ca impresie artistică, fiind o încercare (eșuată, după părerea mea) de a adăuga un element non-conformist în regie. Cea mai reușită scenă de dans a fost cea de la nunta lui Doolittle, unde s-a simțit efortul colectiv și bucuria sinceră a artiștilor care se apropiau de finalul unei seri reușite, în care au bucurat un public atât de numeros ca cel de la Sala Palatului.

În concluzie, My Fair Lady nu este o producție perfectă, dar este un spectacol reușit, care bucură, care spune povestea nemuritoare a transformării Elizei din florăreasă în doamnă și a lui Higgins din celibatar înfumurat în bărbat îndrăgostit de propria creație. Dacă vă doriți o seară relaxată și veselă, ba chiar romantică, vă recomand să vă procurați de pe acum biletele la următoarea reprezentație, care va avea loc tot la Sala Palatului, pe 2 octombrie 2019.


My Fair Lady

Un spectacol de Răzvan Ioan Dincă

Libret și adaptare: Alan Jay Lernen

Traducerea și adaptarea: Ernest Fazekas

Muzica: Frederick Loewe

Dirijor: Daniel Jinga

Coregrafie: Violeta Dincă

Scenografie: Maruti Evans

Design costume: Oana Botez

Lighting Design: Daniel Klinger

 

Distribuția:
Horia Brenciu / Ernest Fazekas

Irina Baianț / Ana Maria Georgescu

Ernest Fazekas / Adrian Nour

Ionuț Burlan

Anca Țurcașiu / Aura Călărașu

Oana Rusu | Florin Budnaru / Filip Ristovski | Ovidiu Usvat


Sursa foto: http://www.myfairladythemusical.ro/

 

 

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.