Teatrul Evreiesc de Stat a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler

Aflat în plină desfășurare a celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST, (TES) a participat ieri, prin reprezentații săi, la ceremonia de înmânare a decorațiilor conferite în luna august a acestui an, de către Președintele României, Klaus Werner-Iohannis, actorilor și tehnicienilor TES.

a fost decorat cu , iar actrița Maia Morgenstern, managerul TES, cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Mare Ofițer. La evenimentul de ieri au mai primit recunoașteri Nicolae Călugărița (actor) – Ordinul Național pentru Merit în grad de Ofițer, Mya Liontescu (secretar literar) – Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler, Cornel Ciupercescu (actor) – , Olimpia Lazăr (costumieră) și Florea Cîrstea (maestru sunet) – Medalia Națională pentru Merit clasa a III-a. Decorația Ordinul Național pentru Merit în grad de Ofițer a fost conferită și lui Rudy Rosenfeld (d. 24 august 2018), medalia fiind acordată fiului acestuia.

”Teatrul Evreiesc, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate teatre din România, a împlinit, la 1 august 2018, 70 de ani de activitate ca instituție de stat.

Teatrul evreiesc, cultivator al limbii și culturii idiș, are o tradiție mult mai veche, de peste 142 de ani, și se leagă de numele celui care a înființat primul teatru evreiesc profesionist din lume, Avram Goldfaden.

România prețuiește valorile acestei culturi, o dovadă fiind și faptul că, prin lege, ziua de 30 mai a devenit și Teatrului Idiș.

Decorațiile pe care, în numele Statului Român, vi le-am înmânat astăzi sunt un semn al aprecierii istoriei instituției pe care o reprezentați și căreia i-ați dedicat, cu generozitate și perseverență, arta și talentul dumneavoastră.

Urez viață îndelungată Teatrului Evreiesc de Stat, actorilor săi remarcabili și tuturor celor care îl slujesc și dăruiesc spectatorilor pagini admirabile din dramaturgia evreiască, clasică și contemporană.” (Klaus Werner Iohannis, Președintele României)

La evenimentul de ieri a participat și regizoarea Cătălina Buzoianu, decorată de către Președintele României cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor. Cătălina Buzoianu a colaborat cu Teatrul Evreiesc de Stat în trei producții: DIBUK de S. Anski (1994), GOLEM de H. Leivik (1997) și MAGICIANUL DIN LUBLIN de Isaac Bashevis Singer (2009).

 

 

.

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
ASOCIAȚIA PENTRU EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ ADLITTERA (A.E.C.A.) este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.