Romanul Tatuatorul de la Auschwitz, contestat

  • Lectura, ca subiect de artă
  • Interviu cu scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård
  • Romanul Tatuatorul de la Auschwitz, contestat
  • Coperți din SUA vs coperți din UK
  • Lansarea romanului Șapte octombrie, de Vlad Zografi

 

Dintotdeauna m-au fascinat oamenii care pot citi oriunde și, în special, cei care citesc pe stradă, în mers. Sunt sigură că ați văzut și voi cel puțin o dată pe cineva care face asta. Pentru mine, actul lecturii este unul intim, privat, îmi vine destul de greu să citesc în public, să mă rup de ce este în jurul meu, să ignor totul și să mă cufund în povestea dintr-o carte, oricât de bună ar fi acea poveste. Pentru alții, însă, pare destul de simplu, văd oameni citind în metrou, în autobus, în parcuri, pe scările vreunei clădiri, la masă, în vreo cafenea… Și îmi place să-i privesc pe acești oameni, dacă nu ați încercat, vă invit să o faceți. Este extraordinar să vezi expresiile de pe fețele lor, complet absorbite de lectură, absente pentru cei din imediata apropiere și transpuse undeva departe, în cine știe ce alt oraș sau în cine știe ce altă lume, în alt univers. De ce mi-am adus aminte de asta? Pentru că am găsit un articol pe site-ul The New York Times, intitulat The Art of Reading. The Way We Read. În el se vorbește despre colecția de artă a unui cuplu american din New York, colecție care însumează nu mai puțin de 550 de fotografii și picturi scoase la licitație de curând, toate având în comun un singur lucru: reprezintă oameni citind. Soții Donald și Patricia Oresman au lucrat în domenii diferite de cele literare, dar au fost mari iubitori de cărți și de artă. În articolul amintit aveți posibilitatea să vedeți și imagini ale unora dintre obiectele de artă licitate. Veți vedea că ele surprind exact ceea ce spuneam, acel efect de transpunere a cititorului în altă parte, o anume intimitate pe care cei care citesc reușească să și-o creeze, indiferent unde s-ar afla în acel moment.

**

Fanilor scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård le recomand un interviu amplu cu el, pe care l-am găsit pe site-ul The New Yorker. Interviul a fost publicat luna trecută, iar Karl Ove Knausgård vorbește cu interlocultorul său despre foarte multe lucruri, pornind de la celebra lui serie intitulată Lupta mea. Aceasta a fost tradusă și la noi, la Editura Litera. Trebuie să recunosc că nu am citit-o încă, dar toți cei pe care i-am auzit vorbind despre ea o fac într-un fel admirativ. ”Cel care a scris acele cărți este și nu este bărbatul care a intrat luna trecută în biroul meu, să vorbim despre ele. Acum, el este celebru într-un fel neobișnuit, după ce a împărtășit cititorilor lui un număr remarcabil de detalii intime și jenante. Este divorțat de Linda Boström, cu care era căsătorit în carte. Locuiește în Londra și s-a lăsat de fumat. Pare mai fericit” – așa începe autorul articolului prezentarea interviului. Urmează apoi discuția cu scriitorul norvegian, care, se menționează, a fost oricum scurtată. Karl Ove Knausgård spune că, inițial, ar fi trebuit să fie 12 volume, însă, din motive practice, s-a ajuns la varianta de 6 volume. El povestește cum a decurs procesul scrierii cărților într-un timp scurt și cum reacțiile cititorilor au început să-l influențeze foarte mult, când a ajuns la volumul 6. ”Știam atât de multe despre ce le plăcea oamenilor, încât am pierdut complet autenticitatea în ceea ce scriam”, spune el. Totul este explicat detaliat în interviu, pe care vi-l recomand integral, pentru că, într-adevăr, este foarte interesant și destul de lung. Iar subiectele abordate sunt multe, pentru că, așa cum se întâmplă ades în interviurile bune, răspunsul la o întrebare generează o alta, apoi o alta și tot așa…

**

Tatuatorul de la Auschwitz, un roman recent tradus și la noi și din care s-au vândut un milion de exemplare, în nouă luni de la apariție, este atacat de cei de la Auschwitz Memorial Research Centre, pentru că ar conține detalii inexate și chiar multe greșeli legate de viața din lagăr. Pe site-ul The Guardian găsiți un articol detaliat despre această dispută. Cartea a fost tradusă la noi la Editura Humanitas, iar prezentarea ei sună astfel: ”Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.” Reprezentanții Auschwitz Memorial Research Centre spun că au decis să vorbească despre carte deoarece ea este prezentată ca fiind ”bazată pe o poveste adevărată” și cei mai mulți dintre cititori ”nu au suficiente cunoștințe pentru a face distincție între realitate și ficțiune, în acest caz”. În articolul amintit veți găsi mai multe informații despre această poveste, inclusiv reacția autoarei la acuzațiile care îi sunt aduse.

**

Cum finalul anului este aproape, se fac tot felul de topuri menite să îl ajute pe cititor să aleagă din mulțimea de cărți de pe piață. Nu întotdeauna, însă, este vorba despre povestea din carte. Se întâmplă să se vorbească tot mai mult și despre ”ambalajul” cărții, despre copertă. Pentru că, poate mai mult ca niciodată, și în acest domeniu, ambalajul vinde. Asta, deoarece se acordă o atenție tot mai mare coperților, care, uneori, sunt foarte creative și au o estetică aparte. Era o vreme când eu spuneam că nu voi alege niciodată o carte judecând după copertă. E drept că nici acum nu este singurul criteriu care mă poate face să cumpăr, dar recunosc că există cazuri în care coperta mă ajută să iau o decizie și poate chiar să nască o poveste în mintea mea, încă înainte de a citi cartea. Pe site-ul Literary Hub am găsit un articol în care autoarea lui vorbește tocmai despre asta: care au fost cele mai bune coperți ale unor cărți publicate în 2018, comparând versiunile apărute în SUA cu cele apărute în UK. Sunt prezentate 14 volume apărute în acest an, cu imaginile celor două versiuni ale coperților, pentru fiecare dintre ele. Autoarea articolului, care lucrează în industria cărții, spune de la început că nu doar va face o comparație, ci va și spune care dintre versiuni este preferata ei. Și de ce. Pentru că în fiecare dintre cazuri ea aduce argumente. Printre cele 14 cărți se numără și unele traduse la noi, dar nu multe. De exemplu, Uciderea Comandorului, de Haruki Murakami. Aveți posibilitatea, astfel, să includeți în comparație și coperta apărută la noi. În toate cazurile, însă, este interesant de văzut ce anume reține atenția cuiva la vederea unei coperți. Desigur, ne-am bucura dacă în comentarii ne-ați spune și părerile voastre despre acest subiect.

**

Celor care vor să se oprească timp de vreo două ore din goana tipică a lunii decembrie și să se retragă în lumea cărților le recomand lansarea de carte care va avea loc mâine seară, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, de la ora 19. Va fi prezentat romanul Șapte Octombrie, de Vlad Zografi, apărut recent la Editura Humanitas. Eu am început acest roman de câteva zile și îl recomand. La evenimentul de mâine seară va fi prezent autorul, care apoi va acorda autografe, Nora Iuga și Cosmin Ciotloș. În prezentarea romanului se spune că ”Șapte Octombrie este un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope, dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste.” Pe pagina FB a evenimentului găsiți și o prezentare a autorului, în cazul în care numele nu vă este familiar. Recunosc că și pentru mine este prima lectură din Vlad Zografi, dar, încă o dată spun, îl recomand, chiar dacă nu am terminat cartea încă. Nu o să spun mai multe despre ea, deocamdată, dar sigur Vlad Zografi intră pe lista mea de scriitori români favoriți.

Și, pentru că tot vorbeam despre coperți, Jayce O’Neal spunea: “You can’t judge a book by it’s cover but you can sure sell a bunch of books if you have a good one.”

Surse foto: lithub.com și nytimes.com

„Mondolit” prezintă informații despre cultura scrisă din întreaga lume și se aude în fiecare săptămână la Radio SportTotal, în emisiunea SportKultur realizată de Mihai Pahonțu.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.