Necesită scrisul solitudine?

  • Despre o ediție limitată a manuscrisului Trilogia New York-ului, de Paul Auster
  • Când vrei să scrii altfel
  • Necesită scrisul solitudine?
  • Talentul nu este suficient, ai nevoie și de noroc
  • Întâlnire cu Horia-Roman Patapievici

 

 

–  o selecție de știri literare cu multe întrebări.

 

V-ați întrebat vreodată de câte ori a fost corectată sau rescrisă o carte, până să ajungă la forma pe care o aveți în față? Eu da. Mai ales, în cazul unor povești foarte bine scrise, care par să se apropie de perfecțiune, în care scrisul curge, pur și simplu. Pentru că toți scriitori fac asta, revin asupra unor pasaje, asupra unor capitole și le rescriu, le modifică, nu cred să existe vreunul care scrie din prima forma finală a unei cărți. Ei bine, există o librărie celebră în New York, care are un spațiu numit Rare Book Room, în care sunt păstrate manuscrise ale unor cărți devenite celebre, diverse versiuni intermediare ale lor și alte asemenea lucruri valoroase. Este vorba despre Strand Bookstore, unde scriitorul american Paul Auster își va prezenta azi, de la ora 19 (ora new York), o ediție limitată a manuscrisului Trilogia New York-ului, una dintre cele mai cunoscute romane semnate de el, care a fost tradusă și la noi. De pe site-ul revistei Bookforum aflăm că Paul Auster va fi secondat de Luc Sante, scriitor și critic literar. Tot acolo aveți posibilitatea să citiți detalii despre această ediție limitată a manuscrisului amintit, care este, potrivit prezentării de pe bookforum.com, o adevărată capsulă a timpului, incluzând pagini scrise de mână și la mașina de scris, precum și note pe manuscris aparținând autorului. Un volum în care se poate vedea cum a evoluat scrierea acestui roman, ”fabricarea” lui, până să ajungă la cititori. Așadar, dacă se întâmplă să fiți prin New York…

**

Există câteva genuri literare conscrate, destul de clar definite ca formă, căi pe care scriitorii aspiranți le urmează, dacă vor să fie luați în seamă de vreo editură. Ce se întâmplă, însă, dacă ești un rebel în această privință sau dacă, pur și simplu, nu știi exact cum vrei să transmiți mesajul tău literar și găsești o altă modalitate de exprimare, diferită de cele deja cunoscute? Se pare că cineva s-a gândit și la astfel de creatori și a înființat o editură care publică exact așa ceva, aflăm din revista Poets&Writers, din articolul intitulat Intersecția dintre artă și literatură. Este vorba despre Siglio Press, înființată de Lisa Pearson, în 2008, după ce chiar ea s-a lovit de această situație. Studentă fiind, încerca să scrie, dar avea probleme în a-și încadra încercările într-un gen anume, pentru că își dorea să creeze o literatură multidisciplinară, creația ei fiind influențată de artele vizuale, de cinematografie și de teatru. Așa se face că Siglio Press publică acum genuri inedite, aflate la intersecția dintre poezie și fotografie, dintre desen sau pictură și texte literare, comicsuri și așa mai departe. Dacă veți citi articolul integral, veți afla mai multe detalii, care nu doar că sunt interesante, dar poate că vă aflați în situația de a căuta o editură pentru creațiile voastre inedite.

**

Pe pagina web a revistei Guernica m-am oprit asupra unui articol conceput într-un stil interesant. Subiectul dezbătut este: necesită scrisul solitudine? Răspunsul vine din partea a trei scriitori, sub forma unei corespondențe online, împărtășită de ei cu cei de la revista Guernica. Din păcate, numele celor trei scriitori nu sunt cunoscute la noi, dar poveștile personale pe care ei le spun despre scris, despre cât e de greu uneori să se împartă între viața de scriitor și cea de familie, despre solitudinea pe care unii dintre ei o caută atunci când scriu sau, dimpotrivă, de care alții fug – toate acestea, așadar, merită citite, pentru că sună exact ca niște povești, ca niște întâmplări din cărți. Dar ele sunt cât se poate de reale și redate cu sinceritate, lucru care le face și mai atrăgătoare pentru noi, cititorii, care de cele mai multe ori nu știm nimic despre condițiile în care a fost scrisă o carte, despre ce se află în spatele ei. De exemplu, unul dintre cei trei scriitori, John Kaag, povestește că a scris unul dintre romanele lui, aproape în întregime, într-un pub aflat peste drum de Harvard. ”Sherry, o barmaniță de vârstă mijlocie, credea că sunt mai mult sau mai puțin singur și cam patetic”, spune el, printre altele. Dar povestea lui despre atmosfera de acasă și despre cum a ajuns să scrie în acel bar, în acea perioadă, este mult mai detaliată. Andre Dubus III, pe de altă parte, spune că el a fost suficient de norocos să aibă parte de singurătate chiar mai mult decât cineva și-ar dori. În anii dinainte de a se căsători, a dormit prin camere de motel, prin case dărăpănate, pe sub poduri, în celule de închisoare. ”Am traversat țara cu trenul și cu autobusul; am petrecut ore în șir mergând singur, singur, singur”, spune el, în corespondența cu ceilalți doi. Cum spuneam, însă, articolul merită citit integral, pentru că este o poveste în sine, iar aici eu pot doar să vă trezesc interesul pentru el.

**

Pe site-ul The Guardian mi-a atras atenția un titlu: Marii artiști se nasc sau se formează? Ambele, dar au nevoie și de noroc. Asta spune scriitoarea italiană Elena Ferrante, care semnează articolul respectiv. Este un subiect vechi, dezbătut din când în când, apoi abandonat, apoi readus în prim-plan, fără o concluzie foarte clară. Recent, am avut și eu o mică discuție cu un prieten, exact despre asta, urmare a faptului că în zilele noastre imaginea unui scriitor este în cea mai mare parte rezultatul marketingului (cultural, cum este numit în acest caz) și în foarte mică măsură rezultatul scrisului propriu-zis. Uneori, e bine, pentru că poate fi vorba despre un talent pe care acel marketing îl ajută să iasă mai repede în față, alteori, nu prea e bine, pentru că se promovează scriituri mai puțin valoroase. Revenind, însă, la abordarea Elenei Ferrante, din articolul amintit, ea mai spune că talentul nu este suficient. Talentul trebuie cultivat, altfel poți sfârși într-o mare de nume care nu aduc nimic nou în domeniul artistic în care îți dorești să te afirmi. Iar uneori nici măcar aceste două lucruri nu sunt de ajuns, pentru că e nevoie și de… noroc. De acel misterios concurs de împrejurări care să te ducă la locul potrivit, în momentul potrivit. Probabil că așa este, dar nu sună foarte încurajator, nu-i așa?

**

Librăria Humanitas de la Cișmigiu va fi mâine seară, de la ora 19, gaza unei întâlniri a cititorilor cu Horia-Roman Patapievici, care va vorbi despre cea mai recentă carte a sa, volumul Două eseuri despre paradis și o încheiere, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2018. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe. „Deși toată viața m-am îndeletnicit cu încercarea de a înțelege lucrurile, și am căutat în toate, în mult mai mare măsură decât plăcerea mea, luciditatea fără rest, a mea și a culturii, foarte târziu am înțeles că tema vieții mele a fost dintotdeauna paradisul. Încă de când mă lăsasem fascinat de ideea posibilității de a-ți începe viața din nou, de astă dată perfect – iar asta s-a întâmplat când am descoperit, la șaptesprezece ani, La vita nuova a lui Dante –, eram deja în căutarea paradisului. L-am căutat, fără să știu că îl caut, în toate formele de frumos la care, de-a lungul vieții, mintea și inima m-au făcut sensibil, recunoscându-l, întotdeauna același, cald, emoționant, încărcat de nostalgie și de promisiuni, în marile pagini ale marilor literaturi, în ideile metafizice ale filozofiei, în ecuațiile fizicii matematice, în construcțiile teologiei, logicii formale sau muzicii, raportându-mă mereu, ca la un orient viu și la un nord polar deopotrivă, prin el, la splendorile poeziei“, spune Horia-Roman Patapievici.

“Even prisoners can escape if they have books”, zice Michelle Moran.

surse foto: boulevardthemagazine.com și pixabay.com

„Mondolit” prezintă informații despre cultura scrisă din întreaga lume și se aude în fiecare săptămână la Radio SportTotal, în emisiunea SportKultur realizată de Mihai Pahonțu.

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.