Moromeții (1987) și Moromeții 2 (2018)

                Simt o provocare foarte mare să scriu despre un film atât de important precum . Și zic „un film” pentru că, deși sunt practic două, ele se susțin reciproc, formând o singură entitate compactă, o poveste continuă plasată în interbelic (primul film) și în postbelic (cel de-al doilea), poveste despărțită în timp real de o pauză publicitară de 30 de ani.

                Este un film produs în două ere diferite, fiecare cu păcatele ei, fie că a fost vorba de cenzura comunistă, fie că pentru varianta „modernă” s-a lucrat pe un buget restrâns care a condiționat atât perioada de desfășurare a filmărilor, cât și anumite scene care, deși considerate importante, nu s-au mai putut înregistra.

 

(1987)

 

Moromeții 2 (2018)

                  Dar să vorbim de film și, în primul rând, despre Stere Gulea. Pentru Moromeții (1987), sunt pe la a patra vizionare, însă acum poate la o prima tratată cu atenție și cu un grad mai scăzut de amatorism în ale cinematografiei. Am rămas în primul rând impresionat de frumusețea unor cadre care au contrastat cu atmosfera mohorâtă a satului românesc de atunci. Apoi, am apreciat camera exactă, ochiul regizoral atât de priceput în jocul de lumini și umbre, în tonurile de gri dintr-un film alb-negru, dar și metodele inedite de translație între cadre și perspective. Fără să fie un documentar, lucru important de menționat în special pentru Moromeții 2 (2018), unde Stere Gulea dă o turnură regizorală personajului Niculae, regia impecabilă te aruncă într-o viață a satului încremenită în sărăcie, jocuri de putere și interese, în individualism și unor căi. Este un film complex din punct de vedere cinematografic, un film de epocă cu o locație vie, nu este ‘un film de apartament’ unde totul poate fi controlat, iar felul în care Stere Gulea te face să simți noroiul rece și te îneacă cu praf sau fum de țigară este o semnătură de mare .

                Distribuția este ca o reuniune de Crăciun la care pui tot ce ai mai bun pe masă. Pentru Moromeții (1987), Victor Rebengiuc în rolul lui Ilie Moromete face dintr-un personaj pe care ți-l imaginai din cartea lui Marin Preda, un model emblematic al țăranului filozof tăcut, îi dă un chip, dar mai ales, îi dă structură și profunzime. Dorel Vișan, , Florin Zamfirescu completează universul patriarhal, pe când Luminița Gheorghiu, Gina Patrichi sau Emilia Popescu susțin rolurile feminine. În Moromeții 2 (2018), Horațiu Mălăele preia un Ilie Moromete mai bătrân, mai hâtru dar mai singur, părăsit de copii și copleșit de schimbările sociale aduse de noul regim. Gheorghe Visu, George Mihăiță, Andi Vasluianu și Ion Caramitru aduc noi chipuri în interpretări de calibru, iar Oana Pelea, Dorina Chiriac sau Dana Dogaru au roluri mai substanțiale în această nouă ordine socială. Personajul Niculae Moromete copil a fost interpretat de Marius Badea, iar Iosif Paștina face un rol deosebit de bun pentru perioada de tinerețe a lui Niculae, personajul prin care înțelegem poate cel mai bine latura politică a celei de-a doua părți a romanului și a filmului din anul acesta.  

               Și dacă în primul Moromeții vedem dorința de schimbare – copii vor să plece la București sau la școală, fetele să se mărite, bărbații să depășească sărăcia acumulând mai multe animale sau pământuri, în Moromeții 2 putem observa cum o schimbare care nu a ținut de ei dă peste cap un întreg sistem de valori. Este o trecere de la o perspectivă antropologică la una politică, țăranii nu înțeleg de ce acum „e mai bine” când taxele reprezintă aceeași problema ca și înainte, iar tinerii sunt seduși de promisiunea socialist-comunistă, dar văd modul represiv în care acționează față de alte principii. În fond viața la țară nu se schimbă, ajutorul ți-e dat doar în schimbul susținerii politice, iar cei mai deștepți care știu să citească sunt apăsați de aceleași probleme de a-și întreține familiile, în încercarea de a rămâne drepți și corecți într-o lume care nu le răspunde cu aceeași monedă.

               Moromeții este un roman important pentru literatura românească și un film necesar, care vorbește și vizual despre anumite perioade din istoria noastră, care ne arată și în imagini frumusețea și bucuria, dar și sărăcia și tristețea de a fi trăit într-o anume epocă ale cărei rămășite le regăsim și în ziua de azi.


surse: YouTube.com, IMDB.com

Lasă un semn

comentarii

Fii și tu SponsorBun

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
AdLittera este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale.
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Oferă și tu SemneBune: Asociația AdLittera

Redirecționază până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău financiar! Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nicio cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv. Formularul este opțional și poate fi completat de orice persoană fizică care obține venituri din salarii și asimilate acestora.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Traian Stanciu

A fost partener la un butic de creație vreo 10 ani, este vice-președinte al asociației care produce Revista de Povestiri, este foarte interesat de drepturile omului, joacă de 9 ani același joc, încearcă să termine de scris o carte și este rr-it. Face cronică de film pe pagina sa de FB: https://www.facebook.com/130min/.