Cumpărați o carte în funcție de cum arată coperta?

  • Cât de importantă este coperta unei cărți
  • Fukuyama, despre identitate în zilele noastre
  • Interviu cu scriitorul britanic Ian McEwan
  • Noul roman al lui Murakami, cenzurat pentru descrieri sexuale explicite
  • Conferințele lui Borges despre tango, la Polirom

– câteva subiecte literare care ne scot din atmosfera de vacanță.

Ați cumpărat vreodată o carte în funcție de cum arată coperta ei? Sau faceți asta în mod obișnuit? Într-un articol de pe theguardian.com se vorbește despre felul în care social media a mutat atenția asupra coperților, în primul rând. Nu se merge mai departe în articol, nu se vorbește și despre conținut sau despre legătura dintre copertă și carte în sine, lucrurile rămân la suprafață, la acea primă impresie pe care o produce exteriorul unei cărți. În primul rând, Instagram este platforma care a declanșat o adevărată competiție în felul în care sunt prezentate recomandările de carte, fie că sunt ale cititorilor, fie că sunt ale editurilor. De foarte multe ori, aș spune că pozele cărților postate de cititori arată mai profi decât ale editurilor. Nu doar pentru că mulți dintre ei aleg să pozeze și să distribuie online cărți ale căror coperți sunt foarte atrăgătoare, ci și pentru că imaginea este contextualizată în așa fel încât să îți stârnească dorința de a avea și tu așa ceva. ”Dacă nu îmi place coperta, nu o pozez și nu o pun online”, declară pentru The Guardian o tipă – bookstagramer – care administrează una dintre numeroasele pagini de pe Instagram prin care sunt promovate cărți. Așa se face că unele edituri se concentrează deja foarte mult pe această estetică a coperților, iar unele chiar lucrează cu fotografi celebri, pentru asta. Expunerea cărților pe Instagram într-o manieră elegantă a făcut ca ele să devină un fel de accesorii ale caselor, cumva, fac parte din home design. Au fost transformate în obiecte pe care oamenii să și le dorească. Și, pentru ca un obiect să fie dorit, el trebuie să fie atrăgător din punct de vedere estetic. O fi bine, n-o fi bine… e un subiect de dezbătut.

**

The New York Times prezintă în paralel două cărți care, în maniere diferite, vorbesc despre același subiect: Ce este identitatea? Cine suntem? Cele două cărți sunt Identity, The Demand for Dignity and the Politics of Resentment, de Francis Fukuyama, care va apărea în această toamnă, și The Lies That Bind; Rethinking Identity: Creed, Country, Color, Class, Culture, de Kwame Anthony Appiah. Pe Fukuyama cred că îl știți cu toții sau cei mai mulți dintre voi – pentru cei care nu știu, este politolog și sociolog japonez-american, cel care, printre altele, a prezis sfârșitul istoriei, iar când istoria a continuat a afirmat că, de fapt, totul depinde de sensul cuvântului ”sfârșit”; Kwame Anthony Appiah este un filosof născut în Ghana și educat în Anglia, care se consideră un cosmopolit și care spune că toți suntem cetățeni ai acestei lumi, fără să fie nevoie de alte etichetări privind identitatea. De ce m-am oprit asupra acestei duble recenzii? Pentru că este vorba despre doi autori pe care îi respect și pentru că ambele cărți par să vorbească despre aspecte de care ne lovim tot mai mult în ultima vreme, aspecte care, într-un fel sau altul, se leagă de identitatea noastră, fie că este individuală sau colectivă. Ghanezul, de exemplu, consideră că suntem într-un adevărat război al identității, pentru că repetăm aceeași greșeală: exagerăm diferențele dintre noi, ca națiune, și alții și accentuăm prea mult lucrurile care considerăm că ne leagă, în cadrul aceleiași națiuni. De cealaltă parte, Fukuyama este genul mai puțin cosmopolit și mai mult orientat spre statul-națiune și vede lucrurile un pic diferit, dar admite, totuși, că va trebui să găsim o cale prin care să includem identitățile restrânse în unele mai largi, altfel vom sfârși prin a ne omorî reiproc. Cum spuneam, prezentarea este interesantă și, probabil, cărțile sunt la fel.

**

Ne întoarcem pe theguardian.com, unde am găsit și un interviu cu scriitorul britanic Ian McEwan. Cel mai cunoscut roman al său este, probabil, Ispășire, nu doar pentru că este o carte foarte bună, ci și pentru că a fost și ecranizată. Atonement se numește filmul, pe care sunt sigură că mulți dintre voi l-ați văzut. Aș vrea să fiu la fel de sigură că ați citit și cartea. Dacă nu, mai aveți timp să o faceți. Mie mi-a plăcut foarte mult și Durabila iubire, un roman foarte frumos construit, o poveste care vă va capta atenția. Revenind la interviul amintit, în care Ian McEwan spune că, dintre personalitățile publice în viață cel mai mult o admiră pe Angela Merkel, pentru că, atacată din toate părțile, ea încearcă să țină în viață visul unei societăți tolerante, globale, deschise. Cea mai mare teamă a lui este căderea de pe o clădire înaltă, Clint Eastwood este cel care i-ar plăcea să îl joace, dacă s-ar face un film despre viața lui, și cel mai mult îi disprețuiește pe adepții Brexit. Sunt doar câteva dintre lucrurile despre care vorbește în acest interviu, care nu este foarte lung și nici nu are cele mai interesante întrebări, dar care vă ajută să îl cunoașteți un pic mai bine pe Ian McEwan.

**

Un nou roman al scriitorului japonez Haruki Murakami va apărea în această toamnă, în afara continentului asiatic, un roman care deja este criticat, aflăm de pe signature-reads.com. Intitulată Killing Commendatore, cartea a avut de-a face deja cu cenzorii din Hong Kong, care au catalogat-o drept material indecent, din cauza descrierii explicite a unor scene de sex. Din acest motiv, cartea este disponibilă acolo doar pentru persoanele care au împlinit 18 ani, iar bibliotecile publice trebuie să afișeze avertismente în acest sens. Între timp, cartea este programată să apară în Anglia și în SUA în această toamnă, unde probabil că nu va fi cenzurată. Pe Goodreads.com se spune că acest roman al lui Murakami este un tur de forță despre dragoste și singurătate, despre război și artă, precum și un omagiu adus Marelui Gatsby. Știu că scriitorul japonez are mulți admiratori și la noi, iar alăturarea cuvintelor sex și cenzură sunt sigură că va spori nerăbdarea de a vedea cartea tradusă și în limba română.

**

Dintre cele mai recente traduceri de la noi, rețin azi volumul intitulat Tangoul. Patru conferințe, de Jorge Luis Borges, apărut la Editura Polirom. ”O viziune nostalgică şi plină de farmec asupra unuia dintre cele mai răsunătoare fenomene ale culturii argentiniene – tangoul”, se spune în prezentarea de pe site-ul editurii. ”Respingînd imaginea fals patriotică a unui act de naştere onorabil ce i s-a confecţionat tangoului din momentul în care a fost acceptat în lumea bună la scară planetară, Borges îl prezintă cu o francheţe dezarmantă pentru edulcoratorii tîrzii ai acestui controversat fenomen în ceea ce priveşte originile. Recurgînd la mărturiile epocii, scriitorul dezvăluie întreaga efervescenţă tulbure a mediilor plebee din care îşi trage seva tangoul. În viziunea lui lipsită de prejudecăţi, obîrşia populară nu-i scade cîtuşi de puţin valoarea, dimpotrivă, i-o sporeşte şi îi asigură autenticitatea”, mai spune Andrei Ionescu, traducătorul acestui volum. Abia aștept să cumpăr cartea, nu doar pentru că este vorba despre Borges, al cărui nume este o garanție a valorii acestor conferințe, dar și pentru că tangoul este de mult timp un fenomen cultural mondial, nu doar argentinian.

Asimov spunea: “Any book worth banning is a book worth reading.” Asta, apropo de cenzura aplicată noului roman al lui Murakami.

surse foto: signature-reads.com

„Mondolit” prezintă informații despre cultura scrisă din întreaga lume și se aude în fiecare săptămână la radio SportTotal, în emisiunea SportKultur realizată de Mihai Pahonțu.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.