„Corp urban” în premieră la Centrul de Teatru Educațional Replika

Vineri, 30 martie, de la ora 19:00, la Centrul de Educațional Replika, compania de vă invită să vizionați, în premieră, „Corp urban”, în regia artistică și cu textul Catincăi Drăgănescu.

În distribuție: Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Muzică: Ardeja Fraga, Mișcare scenică: Paul Dunca. Grafică: Veioza Arte.

Pentru unele, corpul este propria identitate, pentru altele, corpul este un vehicul. Pentru unele, corpul este cel ce ne aduce la un numitor comun, pentru altele, corpul este tocmai ceea ce ne diferenţiază. Despre relaţia dintre o femeie şi corpul ei se vorbeşte ȋncă foarte puţin, deși reprezentările sale sunt peste tot în jurul nostru. Relația dintre femeie și corpul său este un subiect, cu atât mai tabu, cu cât coborâm anatomic mai jos, şi sute de ani de practică a tăcerii consimţite l-au transformat ȋntr-un fel de teren minat.

„Corp urban” continuă seria de spectacole de feminist rom („Del Duma – Vorbește-le despre mine”, „La Harneală”, „Gadjo Dildo”, „Sara Kali – Madona Neagră”, „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”), prin ficţionalizarea poveştilor a patru femei de etnie romă şi investighează relaţia dintre acestea şi propriul corp, printr-o lentilă personală, dar şi ȋn context social: corpul ca mijloc de producţie, corpul ca proprietate, corpul ca un leagăn al maternităţii; corpul sănătos, corpul bolnav, corpul ruşinos, corpul fizic ca oglindă a vieţii sociale şi ca unică posesie personală. Facem o incursiune ȋn universul marginalilor, explorând zonele gri ale moralei şi ale societăţii şi deschidem spre dezbatere subiectul controversat al drepturilor sexuale şi reproductive, ȋntr-un spectacol muzical, tandru, asumat şi curajos, despre sex, supravieţuire şi identitate, ȋn România secolulului 21.


Prețul unui bilet este de 25 lei. Rezervarea biletelor se poate face online, accesând linkul: https://eventbook.ro/theater/bilete-spectacol-corp-urban

Linkul evenimentului pe social-media: https://www.facebook.com/events/1650421641700202/

Spectacolul „Corp urban” face parte din proiectul „Sasto Vesto!”, realizat cu sprijinul Open Society Institute.


Giuvlipen, compania de teatru feminist rom, denumită de Agenția Reuters “avangarda revoluției rome, un contra-atac, prin artă și activism – la secole de opresiune”, dezbate teme sociale contemporane, controversate și provocatoare. Spectacolele vorbesc, prin mecanisme comice, despre teme serioase ca rasismul structural, inegalitatea de gen, căsătoria timpurie în cadrul comunităților rome tradiționale, hiper-sexualizarea și stereotipizarea femeii rome sau lipsa accesului la educație și discriminarea rasială din cadrul sistemului medical sau de învățământ.

„Actrițele din Giuvlipen sînt în primul rînd preocupate de un limbaj artistic propriu, cu identitate culturală precisă.“ (Iulia Popovici, Observatorul Cultural)

„Miza spectacolului nu este să dea un răspuns nominal asupra unei vinovăţii individuale, ci să genereze întrebări legate de un sistem social care se prăbuşeşte.“ (Oana Stoica, Dilema Veche)

„Giuvlipen își propunea încă de la înființare să spună povești despre viețile femeilor rome și să contribuie la întărirea statutului acestora în interiorul și în afara comunităților din care provin. Iar în recentrarea pe subiectivități până acum invizibilizate se regăsește din plin potențialul schimbării la care artistele și-au propus să contribuie.“ (Laura Sandu, Gazeta de Artă Politică)

„Plăcerea estetică și emoțională este politică, pentru că depășește granița dintre familie și oraș, dintre comunitatea romă și ne-romi, dintre bărbați și femei, și mai ales, depășește granița cromatică.“ (Giovanni Picker, Discover Society)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 3021