Proiectul „Unde cresc copiii” integrat în Bookfest

La recent-încheiata ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, – țara invitată de onoare – a reușit să aducă la activitățile dedicate copiilor de la Romexpo 200 de copii instituționalizați.

Timp de cinci zile, aceștia au sosit în grupuri organizate în spațiul Bookfest Junior al Salonului Internațional de Carte, pentru a participa la cele peste 20 de ateliere organizate de Ambasada Suediei, în parteneriat cu eematico, o organizație românească care realizează programe dedicate copiilor, ce au la bază învățarea experiențială, bazată pe joacă.

Prezența copiilor instituționalizați la Bookfest face parte din strategia Ambasadei Suediei legată de participarea la Bookfest, declarată încă din momentul debutului pregătirilor: aceea de a profita de poveștile din lumea literaturii pentru copii, pentru a reflecta asupra unor subiecte precum stimularea lecturii, educația, egalitatea de gen, integrarea minorităților și promovarea diversității.

În plus, în afară de programul consistent de evenimente creat special pentru cei mai mici dintre cititori, a adus la Bookfest și o expoziție dedicată literaturii pentru copii – „Unde cresc copiii” –, un proiect cu ajutorul căruia Institutul Suedez în colaborare cu Institutul Suedez al Literaturii pentru Copii și-au propus să lanseze un dialog pe tema rolului şi distribuției internaționale a literaturii pentru copii și a accesului tuturor categoriilor sociale la cărțile pentru copii și tineret.

Suedia este cea de a opta țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Cu această ocazie, pe durata desfășurării celei de a XII-a ediții a Bookfest (24-28 mai 2017), 9 oaspeți de onoare din Suedia au sosit la , pentru a participa la lecturi publice, lansări de carte, dezbateri sau mese rotunde. Lista oaspeților de onoare a inclus atât scriitori, deopotrivă prozatori (Aris Fioretos, Majgull Axelsson) și poeți (Athena Farrokhzad, Cecilia Hansson), cât și artiști (Johannes Klenell), autori de carte pentru copii și ilustratori (Mårten Sandén, Stina Wirsén, Arina Stoenescu) sau editori (Jakob Dalborg). O selecție generoasă de invitați, care și-a propus să ilustreze arhitectura pieței de carte suedeze contemporane, una dintre cele mai importante din lume.

Cea de a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a avut loc în perioada 24-28 mai 2017 la Romexpo, reunind peste 200 de expozanți și peste un million de volume de evenimente.

Vizitatorii au putut participa la peste 350 de evenimente diverse: de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive.

 

Lasă un semn

comentarii

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
AdLittera este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale.
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.