Interviu cu Silvan Stâncel, fondatorul proiectului Acustic Live

Semne Bune: Sunteți cunoscut mai ales ca folkist, un om cu o chitară care atinge și corzile sensibile ale publicului, nu doar ale instrumentului ținut pe un genunchi. Însă activitatea dumneavoastră în cultură și în muzică este mult mai complexă. Cum ați ajuns de la o seară de tabără cu o chitară la tot ce întreprindeți acum?

Silvan Stâncel: Ca istoric, întrebarea descrie bine începutul meu în muzică, în taberele de cercețași, unde, în limbajul actual, pot spune că am fost chiar animator cultural în anii ‘96-97. Am ales instinctiv, într-o perioadă în care în România exista doar o școală firavă de chitară. Am început prin a învăța acordurile celebrului Andri Popa de la Phoenix, apoi am continuat cu cântece de foc de tabără. Am continuat să studiez și să ‘fur’ tehnica de la artiști experientați, până când mi-am dat seama că fără a studia și teoria nu puteam să avansez. În facultate l-am întâlnit pe András Varga, care mi-a stârnit interesul pentru genul flamenco, un gen aproape necunoscut la noi în țară. Tot în facultate am luat și contact cu folk-ul, prin Emeric Imre și cenaclul folk pe care îl organiza pe vremea aceea. El m-a și convins să particip la primul festival-concurs, unde nu am câștigat nimic și mi s-a părut foarte nedrept. De aceea, între anii 2000-2006, am refuzat orice contact cu publicul și cu scena. Dar, în tot acest timp, eu am continuat să studiez, pentru mine. Nu pentru premii și recunoaștere a meritelor, ci din pasiune. Abia în 2006 am urcat din nou pe scenă, iar de atunci am strâns 6 trofee la festivaluri-concurs de folk si unul de muzică instrumentală.

În 2007 am fost la Folk You, unde am fost invitat să cânt cu Nicu Covaci pe scenă, ceea ce pentru mine a fost, într-un fel frumos, o închidere a cercului: am început să cânt la chitară cu Andri Popa și, dupa aproximativ 10 ani, am avut onoarea să cânt alături de Nicu Covaci pe scena unui festival folk.

Semne Bune: Urmează să se întâmple la Reghin ediția a treia a festivalului Acustic Live, despre care am scris si noi aici. Pe lângă numele cunoscute de pe afiș (A. G. Weinberger, Ducu Bertzi, Laurențiu Cazan, Ovidiu Scridon, Grupul Ecou și mulți alții), publicul va avea ocazia să asculte și debutanți, oameni care poate se vor afla pentru prima dată în viață pe o scenă, în secțiunea concurs. Ce caută juriul la concurenții din acest an?

Silvan Stâncel: Pe scurt, căutăm oameni talentați, pricepuți în ale chitarei, dedicați muzicii și care vor să facă și carieră din asta. Toate detaliile festivalului și regulamentul pentru participare pot fi găsite la www.acusticlive.ro.

Semne Bune: Ce aduce nou ediția a treia a din punct de vedere organizatoric și la ce ar trebui să se aștepte publicul?

Silvan Stâncel: Trebuie să spun, în primul rând, că festivalul de la Reghin are un buget foarte mic, la care a trebuit să ne adaptăm. Deci, tot ce am reușit să facem la , an de an, poartă și urmele acestei determinări financiare. Cu toate acestea el a atras în fiecare an concurenți foarte buni, pe care eu îi consider egali pe scenă și despre care îmi placce să cred că nu susțin un concurs, ci mai degrabă susțin un mini-recital cu mare valoare artistică.
O noutate ar fi, anul acesta, faptul că festivalul capătă un caracter internațional prin prezența unei trupe din Ungaria, Petruska. De asemenea, vor fi prezenți Laurențiu Cazan și Ducu Bertzi, precum și Tudor Anghelescu, un nume mai puțin cunoscut, dar foarte valoros, pe care l-am identificat anul trecut, printre concurenți și pe care mi-am dorit foarte tare să îl regăsesc pe scena din acest an cu un recital. Alte surprize vom avea, cu siguranță, din partea concurenților.

Semne Bune: Acum 11 ani ați fost exact în situația concurenților pe care îi vom vedea la Casa de Cultură a Tineretului din Reghin între 24-26 noiembrie. Ați câștigat marele premiu al festivalului folk Ziua de Mâine de la Alba Iulia în 2006. Cum v-a schimbat experiența concursului și ce a însemnat această reușită pentru cariera ulterioară în muzică?

Silvan Stâncel: În mod firesc, câștigarea concursului de la Alba Iulia a fost și o ușă deschisă către scena mai largă a acestei zone din muzică. La ediția următoare a festivalului am fost invitat pentru un recital, iar apoi am făcut parte și din juriu. Deși Alba Iulia a fost primul trofeu câștigat, emoțional am simțit mai intens experiența festivalului folk Omul cu o chitară, din Brăila, tot în 2006. În orice caz, anul 2006 a fost pentru mine anul în care am făcut pasul de la sfera personală la cea socială și la un contact tot mai apropiat cu publicul. A urmat un parteneriat cu Ovidiu Scridon, cu care am concertat în țară și în străinătate. Am participat la tot mai multe concerte, ca invitat, iar în 2008 am fost contactat de o companie din Paris pentru a participa la un festival international numit Migrations. Am fost singurul român din acel eveniment și, văzând din interior cum este organizat un festival muzical de o asemenea anvergura, mi-a venit ideea de a pune bazele unui proiect pe care l-am intitulat Acustic Live. Tot ce auziti astăzi, în România, sub numele Acustic Live, îmi aparține. Eu sunt părintele fondator al acestui curent în țară, care își propune dezvoltarea artei muzicale prin intermediul chitarei și promovarea chitariștilor indiferent de nivelul lor de notorietate.

Sub proiectul umbrelă Acustic Live, am dezvoltat: tabăra de chitară Acustic Live Music Camp,  Acustic Live Festival la Reghin, Oarța-Bicaz Music Festival în Maramureș, sunt în discuții pentru organizarea unui alt festival în zona Sebeș-Alba, am organizat cluburi și ateliere de chitară, întâlniri între artiști în județul Alba și numeroase alte sub-proiecte ale Acustic Live.

Semne Bune: este un instrument versatil din care cei pasionați și talentați pot face minuni. Sunt sigură că nu este deloc o coincidență faptul că locul de desfășurare al Acustic Live Festival este chiar la Reghin, unde se află și fabrica de instrumente muzicale , care și sponsorizează acest eveniment. Câte chitare aveți în colecția personală și câte dintre ele sunt produse la ?

Silvan Stâncel: Desigur, nu este o coincidență. De altfel, Hora este și sponsorul principal al festivalului și întotdeauna a sprijinit priectul Acustic Live. De-a lungul timpului, cred că am avut peste 50 de chitare, majoritatea produse la Hora, dar, în timp, le-am donat tinerilor cu care am interacționat și care am văzut că au aplecare către zona muzicală.

La ora actuală am o chitară principală, de scenă, un model unicat produs de Hora. Este marca Hora, model Silvan Stâncel, lucru care pe mine mă onorează peste măsură, mai ales că vine din partea celei mai mari fabrici de instrumente muzicale din România și printre cele mai mari din lume.

Încă o chitară de scenă la care țin foarte mult este o chitară cu 12 corzi, un double six, în terminologie de specialitate. Am această chitară de la Nicu Alifantis. Din nou, o onoare pentru mine să o dețin, având în vedere proveniența ei. Este o chitară specială. Modelul acesta nu se găsește în Europa; se cântă extrem de lejer la ea pentru tipul acesta de chitară; dar, cel mai special lucru este că ea a ajuns la mine de la Nicu Alifantis, față de care am un respect deosebit.

Mai am o chitară de scenă și de studio, tot de la Nicu Alifantis, primită chiar în această vară, în urma organizării festivalului din Maramureș. Este o chitară foarte modernă ca formă, cu corzi de naylon, pe care o folosesc în special pentru studiu.

Mai am o chitară clasică, tot de la Hora, tot pentru studiu, și încă vreo 2-3, pe care le folosesc mai rar.

 

 Sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 314