Există un nou spectacol pe scena bucureșteană, mai exact pe scena Teatrului Excelsior. Un spectacol de teatru coregrafic și multimedia realizat de Gigi Căciuleanu (asistat de Lelia Marcu-Vladu) – #EmojiPlay – un spectacol de coregrafie și proiecții multimedia prin care ne este pusă o oglindă dură în față. Un spectacol pe care îl recomand tuturor celor care au cel puțin un telefon “deștept” și un cont de Facebook. Dar, cel mai probabil, majoritatea avem cel puțin un telefon, o tabletă și un laptop, iar conturile de pe rețelele de socializare rar se rezumă la unul singur. Facebook nu mai este de mult suficient. Acum avem cont și pe Twitter, Instagram, Tinder, Whatsapp, Skype, Messenger, Viber, SnapChat și multe altele.
Gigi Căciuleanu ne prezintă lumea virtuală, fragmentată și deseori absurdă în care ne complacem prin utilizarea acestor rețele, precum și limbajul extraterestru pe care îl folosim: acronime, prescurtări, emoticoane, emoji, semne de punctuație care capătă o cu totul altă semnificație decât cea clasică, diverse iconițe colorate care înlocuiesc cuvintele și ne transformă în niște ființe robotice, care comunică doar în aparență, fără a transmite nimic concret.
Spectacolul începe cu cei patru dansatori/actori care urmează trasee impuse de proiecția unor semne de circulație pe un ecran. Curând, însă, după ce protagoniștii au intrat în rutina urmăririi semnelor de pe ecran, instructiunile încep să apară sub formă de emoji. Dansul devine sacadat, robotic, în ton cu stilul fragmentat de comunicare: sal, tb s vb, gtg, brb, ttyl, tbx, ub, vdvm (vai de viața mea), rotfl, smtpjdr (să mă tăvălesc pe jos de râs). Spectatorii s-au distrat copios, au fost aplauze și valuri de râset în sală, însă cu toții eram conștienți că nu e nimic de râs acolo și că, de fapt, facem haz de necaz.
Viața pare să fie redusă la instrumentele oferite de rețelele de socializare, iar opțiunile de ignore, unfriend, decline, share, like, friend request, delete, add, hashtag sau dislike din lumea virtuală pot declanșa avalanșe emoționale în cea reală. Este o bătălie emoțională constantă, oamenii se șantajază emoțional prin instrumentele oferite de Facebook, își exprimă sentimentele și trăirile prin like-uri sau selfie-uri, nu se despart de telefoane nici la sala de fitness, unde exersează pe biciclete, dau din picioare la pedale și din degete pe telefoane.
„Eu nu aș zice că este un spectacol educativ, pentru că nu asta am vrut. Am vrut doar să constat că pe undeva se poate comunica în alt fel decât numai prin vorbe, ceea ce nouă, dansatorilor, ni se întâmplă de când ne naștem, adică noi comunicăm altfel. Foarte adesea, publicul nu are cheia pentru a decoda această mișcare. La fel se întâmplă și cu acest limbaj al adolescenților de azi. În momentul când ai cheia devine foarte clar și, uneori, foarte caraghios„, a declarat Gigi Căciuleanu într-o conferință de presă înainte de prima reprezentație.
Despre absurdul creat de limbajul nou, dominat de emoji, Gigi Căciuleanu a mai spus că și Eugen Ionesco ar fi scris despre asta, dacă ar fi trăit timpurile noastre.
Și, până la urmă, descoperi chiar acest punct de vedere în spectacolul lui Căciuleanu: o nouă formă de comunicare, prin dans, prin fragmente într-o englo-română aproape extraterestră și, mai ales, prin emoji. Unul dintre actori chiar declară într-o replică: “n-am cuvinte, dar am emoji”.
Asistăm la un dans în perechi, un joc al seducției, care ulterior este repetat și explicat în cuvinte și emoticons exact ca o traducere a unei limbi străine. Totul devine limpede atunci când dansul este repetat în traducere și într-adevăr, spectatorul realizează că există forme de comunicare la îndemâna unei generații întregi și care funcționează la fel de eficient ca limbajul verbal folosit atât de mult timp, la care îți trebuie doar cheia pentru a-l accesa. În lipsa cheii, totul pare hieroglific (situație reprezentată multi-media prin proiecții de emoji-hieroglife pe ecranul din fundal).
Desigur, există și o componentă educațională, care constată că se pierde foarte mult timp pentru a comunica… nimic. Ajungem să postăm selfie-uri obsesiv, să postăm orice banalitate sau informație complet irelevantă, cum ar fi că ni s-a golit borcanul de Nutella. Ceea ce e o pierdere de timp pentru noi să postăm și o pierdere de timp pentru ceilalți, să citească. Se ajunge la trivialitate, prin abuzarea rețelelor sociale și ajungem să credem că doar ce postăm există.
La finalul spectacolului veți fi încântați și extrem de amuzați să vedeți reinterpretarea unor mituri și povești celebre prin sms, dans și alte instrumente de comunicare actuale: Adam și Eva (și mărul interzis), Romeo și Julieta, Vulpea și Corbul și Lebăda Neagră. Dar lovitura de grație pe care ne-o dă spectacolul lui Gigi Căciuleanu este re-enactment-ul manga de la final. Chiar și spectatorii sceptici până în acest moment au fost cuceriți de coregrafia energică, de umor și de nebunia pură de pe scenă. Mergeți neapărat să vedeți #EmojiPlay la Teatrul Excelsior!
Dans-actorii spectacolului sunt Ana Vișan, Irina Strungăreanu, Adrian Nour, Alexandru Călin în alternanță cu Bianca Bor și Vlad Troncea. Din echipă fac parte Lelia Marcu-Vladu (asistentă coregrafie), Pro-DJ Event (coloana sonoră), Les Ateliers Nomad (scenografie video și animație), Corina Boboc (costume), Cristian Petru Șimon și Andrei Ștefan Florea (light design), Petru Roșu (consultant).
Spectacolul este o producție a Teatrului Excelsior, în parteneriat cu Gigi Căciuleanu Romania Dance Company.
În încheiere, mai am un singur lucru de adăugat: YOLO, așa că ABOM! (You Only Live Once, așa că Aș Băga O Mămăligă).
