Un proiect nou, ambițios și de lungă durată: Crux Publishing

La finele anului trecut a mai făcut ochi o editură în industria de carte autohtonă. În nișa fantasticului și a Sci-Fi-ului, editura Crux se dorește a fi un jucător redutabil. Am stat de vorbă cu , Director editura Crux Publishing, care ne-a mărturisit ce i-a determinat pe cei doi asociați (dumneaei, alături de ) să investească într-o afacere cu produse editoriale.

1

Semne Bune: O nouă editură în industria de carte autohtonă a apărut la finele anului trecut. Cum de ați avut curaj să demarați o afacere în industria de carte când unele edituri închid iar alele de abia mai supraviețuiesc?

: Curajul ne-a fost insuflat de oamenii care s-au alăturat acestui proiect încă dinainte ca noi să înființăm propriu-zis o firmă. Sprijinul necondiționat al unor scriitori, critici literari și oameni de cultură precum Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, sau a reprezentat garanția faptului că vom avea succes, chiar și pe o piață de carte… problematică, așa cum este considerată cea din România.

În plus, eu și partenerul meu de afaceri, scriitorul , am pornit de la început cu ideea că vom implementa un model de business occidental, bazat pe respectul față de autori, reinvestirea profitului, stabilirea unor relații de lungă durată cu furnizorii și distribuitorii, plata drepturilor de autor tuturor scriitorilor cu care semnăm contracte de publicare etc. Orice afacere poate supraviețui și se poate dezvolta atâta timp cât toți cei implicați în ea respectă regulile onestității, transparenței, respectului și colaborării.

Editura Crux Publishing a afirmat și reafirmat în repetate rânduri că își dorește să facă lucrurile altfel, de aceea am inițiat campania #trăieștefantastic ce are ca scop promovarea scriitorilor români de literatură fantastică. În plus, am pus bazele unui eveniment cultural – Atelierul de confecționat povești fantastice susținut de – care a devenit un reper important pe scena de evenimente din capitală.

Abordarea aceasta altfel include participarea editurii la evenimente în cadrul , lansări de carte cu cosplay la stand, colaborări cu artiști plastici, muzicieni, reprezentanți ai comunității geek, specialiști din teatru, film și domenii conexe. Strângând în jurul nostru oameni la fel de pasionați ca și noi de arta lor putem face acea schimbare culturală pe care ne-o dorim cu toții.

Se pare că abordarea noastră are succes, pentru că am reușit să oferim cititorilor noștri ceea ce și-au dorit în materie de titluri atractive și de literatură contemporană tânără, vie și de succes, în materie de evenimente și de distracție. Mai mult, după numai un an de activitate, editura Crux Publishing se poate auto-susține financiar fără ca nici unul dintre acționari să mai aducă bani de acasă. Ne dorim sa continuăm în această direcție ascendentă și să oferim publicului titluri și mai interesante și activități și mai amuzante.

  3

SB: Ce vom găsi în portofoliul editorial?

A.S.: În prezent, portofoliul editurii Crux Publishing cuprinde numeroase titluri din sfera science-fiction, fantasy și horror, dar și titluri de ficțiune transgresivă și filozofie.

Avem space opera complex, de magnitudinea unor serii precum Dune sau Cultura (romanul Anei-Maria Negrilă – Regatul sufletelor pierdute); avem steampunk clasic cu accente de Terry Pratchett (romanul lui Florin Pîtea – Cartea cu scoarțe de argint, ferecate); avem fantastic întunecat și gotic la superlativ (volumul de colecție Ceasul fatasmelor de Oliviu Crâznic); avem dark fantasy profund ca ideație și foarte dinamic ca acțiune (romanul Anotimpul pumnalelor de Șerban Andrei Mazilu), avem o distopie întunecată și zguduitoare (primele două romane ale lui Ciprian Mitoceanu din seria Predestinare genetică).

Nu putem uita slipstream-ul (în manieră Mircea Eliade – David Lynch) reprezentat de volumul de proză scurtă al lui Dan Rădoiu – Povestiri de la marginea realității – și nici popularul gen sword & sworcery reprezentat de nuvela Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naște.

Fantasticul întunecat de calitate este prezent și el în portofoliu prin antologia Metamofoze – o colecție de povestiri și nuvele pe tema licantropiei semnate de unii dintre cei mai mari scriitori clasici ai lumii – îi menționez aici numai pe Rudyard Kipling, Guy de Maupassant, Arthur C. Doyle și Robert E. Howard, deși, desigur, antologia cuprinde mult mai mulți. Cu alte cuvinte, am acoperit până acum sub-genurile importante din sfera SFFH.

În ceea ce privește ficțiunea trangresivă, o nișă literară popularizată de Chuck Palahniuk printre alții, suntem mândri să îl avem ca reprezentant pe scriitorul orădean Răzvan T. Coloja, un nume mare în literatura contemporană de gen. Primul său roman publicat la editura noastră – Soldați ai terebentinei – a obținut la numai câteva luni de la apariție Premiul Special pentru Proză în cadrul Concursului Național de Creație Literară “Vasile Voiculescu” 2015. Răzvan a mai publicat un roman la noi, Pangeea, toamna, apreciat de criticul literar Dan-Liviu Boeriu, iar în prezent se concentrează asupra unui alt volum pe care îl vom publica în cursul acestui an.

Un aspect inedit în cadrul unei edituri aparent axată pe domeniul SFFH îl reprezintă publicarea volumului Theoria, de Ștefan Bolea – o colecție de eseuri de filozofie a culturii și o lectură obligatorie pentru toți cei pasionați nu numai de curentul postmodernist din filozofie, dar și de poezie, artă, muzică, beletristică și jurnalism.

Pe viitor ne dorim să ne extindem portofoliul și cu alte lucrări din alte domenii literare. Pe lângă continuarea seriilor începute deja și dezvoltarea proiectului Integrala Robert E. Howard sau a proiectului Autori Clasici, ne dorim lansarea unor colecții noi care să abordeze și alte genuri / specii literare.

 2

SB: Scriitori români sau literatură tradusă?

A.S.: Eu și Șerban Andrei Mazilu am pus bazele acestei edituri având două scopuri principale: publicarea, promovarea și susținerea autorilor români contemporani și readucerea pe piața de carte din România a unor autori internaționali fără de care astăzi nu am avea literatură SFFH.

Antologia Metamorfoze, de exemplu, are ca scop redescoperirea unor autori străini clasici ale căror legături cu literatura fantastică sunt puțin cunoscute publicului român. I-am dat ca exemplu mai devreme pe Guy de Maupassant și Rudyard Kipling, printre alții. Antologia aceasta este numai începutul, desigur. Tema vârcolacului este foarte bine exploatată de cultura populară modernă prin filme, jocuri video, muzică și chiar poezie, dar cine mai știe faptul că Hollywood-ul s-a inspirat din povestirile cu vârcolaci ale lui Robert E. Howard sau că Maupassant, înainte de a deveni părintele realismului, s-a „jucat” cu mitul licantropiei și cu teribilul caz real al Fiarei din Gevaudan?

Ne dorim să continuăm acest proiect prin culegerea și traducerea și a altor opere literare semnate de titani ai literaturii fantastice și să publicăm astfel de antologii tematice, foarte apreciate de public.

În ceea ce privește proiectul Integrala Robert E. Howard, acesta este unul cu adevărat ambițios și de lungă durată. Având în vedere faptul că autorul american este cunoscut drept părintele genului sword & sworcery și că fără lucrările sale, poate la această oră nu am fi avut capodopere precum seria Cântec de gheață și foc, am considerat că operele lui Howard trebuie readuse în lumina reflectoarelor. Un factor care a contribuit la această inițiativă a fost și cererea expresă a publicului, care ne-a solicitat în repetate rânduri publicarea operelor lui Robert E. Howard. Și știți cum e cu vox populi…

Planul nostru pe termen lung este să acoperim aceste două zone literare esențiale pentru cultura contemporană: autori români talentați și scriitori clasici fără de care nimic din ceea ce cunoaștem acum nu ar fi fost posibil.

4

SB: Știu că la Târgul Gaudeamus ați avut lansări de carte. Alte lansări, prin țară, aveți în plan? Mă gândesc că e un prilej important ca publicul să cunoască editura și cărțile sale.

A.S.: În ceea ce privește lansările în țară, anul trecut am organizat lansarea romanului Soldați ai terebentinei la Oradea – orașul de reședință al scriitorului Răzvan T. Coloja și lansarea volumului Theoria la Cluj Napoca – orașul de reședință al scriitorului Ștefan Bolea.

Anul acesta începem în forță, cu un eveniment la Craiova la care a fost invitat scriitorul Florin Pîtea pentru a ține o prelegere despre curentul steampunk. Evenimentul va fi urmat de un moment de lectură publică și de relansarea romanului său Cartea cu scoarțe de argint, ferecate – un volum scris, desigur, în cheie steampunk, dar și de prezentarea portofoliului editurii Crux Publishing.

De asemenea, am fost invitați să ne prezentăm volumele și la Brașov și Oradea, așa că pe lângă participarea la unele dintre cele mai importante târguri de carte din București, vom fi prezenți cu diverse ocazii și în alte orașe din țară.

Mulțumim!

Situl editurii de unde se pot achiziționa cărțile, CruxEd.ro.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 62