Revistă culturală online din 2010 dependentă de cititori deștepțiISSN 2343-8339redactie@semnebune.ro
Vrei expunere?Devino contributor
20102026Teatru

„Un minut de dans sau Uf!!!” şi „Vivaldi şi anotimpurile”

Festivalul Național de Teatru a debutat vineri cu o expoziție dedicată coregrafului Gigi Căciuleanu, urmată de coupé-ul „Un minut de dans sau Uf!!!” şi „Vivaldi şi anotimpurile”. Primul spectacol, „Un minut de dans sau Uf!!!”, vorbește despre travaliul procesului de creație. Îi avem în scenă pe Gigi Căciuleanu, pe “omului orchestră” Paul Ilea (SENSOR / KULT STUDIO), […]

Festivalul Național de Teatru a debutat vineri cu o expoziție dedicată coregrafului Gigi Căciuleanu, urmată de coupé-ul „Un minut de dans sau Uf!!!” şi „Vivaldi şi anotimpurile”.

vivaldi-si-anotimpurile-afisPrimul spectacol, „Un minut de dans sau Uf!!!”, vorbește despre travaliul procesului de creație. Îi avem în scenă pe Gigi Căciuleanu, pe “omului orchestră” Paul Ilea (SENSOR / KULT STUDIO), căruia îi aparține muzica și pe Ana Vişan şi Răzvan Stoian, doi dansatori extrem de talentați, care improvizează, experimentează, exersează mișcări – totul fiind presărat cu un umor fin – pentru a realiza minutul de dans perfect, motiv pentru care spectacolul nu este niciodată la fel. Practic, e un spectacol „laborator”, în care spectatorilor li se arată o frântură din munca enormă care se asunde în spatele unui singur minut de dans.

            „Vivaldi şi anotimpurile”, după o idee de regie şi concept spaţial de Dan Mastacan, este o poezie a mișcării, care aduce pe scenă lumea plină de mister și fantezie a lui Gigi Căciuleanu. Aparent haotic, amețitor, cu scene care se succed aleator, spectacolul scoate în evidență, cu ajutorul dansului, al muzicii și al cuvântului, diferitele trăiri ale omului – iubirea, gelozia, timiditatea, agresivitatea, suferința etc., care se schimbă în același mod în care se schimbă anotimpurile. Întrebări aparent ușoare, ca „Cine?”, „Ce?”, „Când?”, „Unde?” (rostite în engleză și în maghiară) pe care și le pune omul în fața destinului, primesc inevitabil același răspuns: „Nu știu”.

            „Vivaldi şi anotimpurile” este un spectacol plin de sensibilitate, extrem de complex, care depășește cu mult granițele unui simplu spectacol de dans și teatru, ajungând în sfera psihologică și în cea filosofică, lucru care îl face destul de greu de digerat la o primă vedere. E genul de spectacol care trebuie văzut de mai multe ori, pentru a putea fi înțeles pe deplin.

            Nu cred că greșesc cu nimic dacă spun că avem de a face cu o capodoperă, iar cu acest spectacol Gigi Căciuleanu nu face altceva decât să dovedească încă o dată că este un artist atins de geniu.

UN MINUT DE DANS SAU UF!!!

un spectacol de Gigi Căciuleanu

Distribuția: Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Ana Visan, Răzvan Stoian

Coregrafia, regia și scenografia: Gigi Căciuleanu

Muzica originală: Paul Ilea

Light Design: Cristian Petru Simon

Gigi Caciuleanu Romania Dance Company

Producători spectacole Companie: Fundația Art Production & Asociația Global Art în parteneriat cu Teatrul Mic, Bucureşti

https://vimeo.com/186252722

VIVALDI ŞI ANOTIMPURILE

un spectacol de Gigi Căciuleanu

după o idee de regie şi concept spaţial de Dan Mastacan

Text: Sonet Baroc n:7 de Beney Zsuzsa

Traducerea: Paul Drumaru

Distribuția: Monica Ristea, Daniel Victor Pop, Cristina Iuşan, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Anca Loghin, Rareş Budileanu, Raisa Anè, Luchian Pantea, Georgiana Ghergu, Claudiu Banciu, Mihaela Mihai, Delia Martin, Cristina Holtzli, Andrei Chiran, Tiberius Vasiniuc, Sergiu Marocico, Bianca Fărcaş, Cristian Iorga, Laura Mihalache, Erika Domokos, Gabriela Bacali, Ştefan Mura, Robert Oprea.

Coregrafia și regia: Gigi Căciuleanu

Scenografia: Măriuca Ignat

Muzica: Antonio Vivaldi

Light Design: Daniel Klinger

Teatrul Naţional, Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”

https://vimeo.com/181641682

Revista rămâne vie prin cititorii ei

Susține revista

Dacă vrei ca SemneBune să rămână un loc pentru lectură și repere culturale, poți sprijini proiectul editorial AdLittera.

Donează acum