Premiera spectacolului „De ce nu sînt eu Marilyn Monroe”

Sîmbătă, 8 octombrie, la ora 20.00, la Galeria posibilă din București (Str. Popa Petre 6), va avea loc premiera spectacolului „De ce nu sînt eu Marilyn Monroe”, cu Mihaela Drăgan, Nicoleta Lefter și .

-ul „De ce nu sînt eu Marilyn Monroe” vorbeşte prin intermediul personajului Adila, la fel ca volumul care l-a inspirat, despre singurătate, despre Bucureştiul de azi, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar și despre limitele și neputințele limbajului.

si_cuvintele_sint_o_provincie_adela_greceanu_pe_scena

Volumul care stă la baza spectacolului, Şi cuvintele sînt o provincie de Adela Greceanu – apărut la Editura Cartea Românească, în anul 2014 – , a fost distins cu premiul pentru al revistei Observator cultural, menţiune specială la categoria Cea mai bună carte a anului, secţiunea Beletristică, acordată în cadrul Galei Industriei de Carte din România şi a fost desemnat de redactorii site-ului Bookaholic.ro drept cea mai bună carte românească din 2014. Iar Decât o Revistă a trimis-o cadou abonaţilor săi.

„De cînd am întîlnit-o prima data pe Adila am recunoscut în ea ceva familiar. Se uita ca și mine la lume de la fereastra de termopan și vedea păpădii uriașe.”
(Nicoleta Lefter, actriță)

„Între realitate și irealitate e o graniță atît de subțire, încît Adila nu e Marilyn Monroe, deși fiecare femeie poate fi Adila. Bucăți din identitățile altora o compun și descompun pînă cînd existența ei devine existența altor femei. Nu e nimic real sau ireal, Adila ne învață că sîntem mereu în spațiul dintre.” (Mihaela Drăgan, actriță)

„Poezia Adelei Greceanu are rigoare şi viziune. Şi mai are ceva rar întîlnit în poezia feminină: umor. Un umor excentric. Aici, unde şi cuvintele sînt o provincie, centrul de greutate se mută ca un pelerin din poem în poem şi fiecare dintre poeme e un loc iniţiatic.” (Marin Mălaicu-Hondrari)

 Cu un schelet narativ construit din situaţii, personaje, idei care conturează o lume, Şi cuvintele sînt o provincie este un poem despre singurătate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar şi despre limbaj, despre limitele şi neputinţele sale. Dacă primele texte sînt scrise la persoanele întîi şi a treia, în partea a doua a cărţii apare un „tu”, un posibil model de forţă feminină, care atrage şi intimidează în acelaşi timp. Iar dacă la început discursul este un soi de monolog interior coerent-articulat, fluent ca într-o naraţiune, spre final discursul devine un soi de monolog exterior coerent-dezarticulat, frînt tocmai în adresarea directă către acel „tu”.

Locurile sînt limitate. Vă rugăm să scrieți un e-mail pentru rezervare la: galeriaposibila@gmail.com.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2860