Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Societatea de Concerte Bistrița organizează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră „poezia e la bistrița” ce se va desfășura în perioada 14-17 iulie 2016.
Scriitori și muzicieni din România, Belgia, Elveția, Germania, Irlanda, Israel, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Slovenia, Spania și SUA vor susține lecturi, recitaluri, performance-uri și întâlniri cu publicul la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița, Biserica Evanghelică, Plan B Club Café și Pub Corso Café. Programul include expoziții (la Galeria „Arcade 24” și Galeria Lina) și un spectacol de teatru (la Centrul Multicultural Sinagoga).
Dezbaterile propuse în cadrul festivalului vor avea în prim-plan poezia la nivel european și mondial, vor include prezentări ale unor edituri și reviste literare notabile din țară și se vor bucura de participarea editorilor, redactorilor, jurnaliștilor culturali și a traducătorilor invitați.
Programul complet al festivalului este disponibil pe blog-ul oficial: https://poeziaelabistrita.wordpress.com/
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și are ca parteneri Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița, ICR, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Vlaams Fonds voor de Letteren Belgia, CCIA Bistrița-Năsăud – Centrul Europe Direct Bistrița, Biserica Evanghelică din Bistrița, Galeria „Arcade 24” | UAP Bistrița, Plan B Club Café, Pub Corso Café, Hotel Coroana de Aur, Hotel Bistrița și Librăriile Aletheia.
Directorul festivalului: Gavril Țărmure
Responsabili de proiect: Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari
***
Invitați
Florin Bican
Svetlana Cârstean
Lidija Dimkovska (Macedonia)
Andrei Doboș
Teodor Dună
Ioan Es. Pop
Andy Fierens (Belgia)
Emilian Galaicu-Păun (Republica Moldova)
Claudiu Komartin
Nadja Küchenmeister (Germania)
Hilà Lahav (Israel)
Ștefan Manasia
Elena Medel (Spania)
Virgil Mihaiu
Ion Mureșan
Aleš Mustar (Slovenia)
Alina Purcaru
Leonard Schwartz (SUA)
Tara Skurtu (SUA)
Matthew Sweeney (Irlanda)
Ward Tietz (SUA)
Alina Aliteea Tite
Răzvan Țupa
Radu Vancu
Alex Văsieș
Ernest Wichner (Germania)
Poeții invită un prozator: Ioana Bradea
Jurnaliști și editori: Mihaela Dedeoglu, Gheorghe Erizanu, Cezar Gheorghe, Ana Nicolau, Dia Radu
Librarul anului: Virgil Rațiu Rațiu (Librăria Casa Cărții „Nicolae Steinhardt” Bistrița)
Reviste: „ALECART”, „Infinitezimal”, „Observator cultural”, „Poesis internațional”
Edituri: CARTIER, Casa de Editură Max Blecher, Charmides, NEMIRA
Invitați speciali: Ion Barbu, Mihai A. Barbu, Gigi Puica, Marjorie A. Stern (atașatul cultural al ambasadei SUA la București), Aurel Vlad, Karona Wechter Ciuruș, Trupa de teatru Corint
Muzicieni invitați: Alessandro Andriani (Italia), Nitzan Bar (Israel), Drora Bruck (Israel), Ștefan Horváth (Elveția), Giorgio Matteoli (Italia), Marina Minkin (Israel), Răzvan Suma, Trio „Gentis”: Laura, Lena și Doru Roman, Vlad Vizireanu (SUA), Daniel Zamir (Israel), Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Noua Orchestră Transilvană
Moderatori: Radu Vancu, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Claudiu Komartin
Interpreți: Florin Bican, Elena Borrás García
Programul festivalului poezia e la bistrița (ediția a VIII-a, 14-17 iulie, 2016)
JOI, 14 IULIE 2016
- la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița
17:00 – 17.30
DESCHIDEREA FESTIVALULUI și prezentarea invitaților
Vernisajul expoziției de fotografie semnate de Gigi Puica și lansarea proiectului Poetic Skin de Karina Wechter Ciuruș
Acordarea Premiului Librarul anului: Virgil Rațiu (Librăria Casa Cărții „Nicolae Steinhardt” Bistrița)
17:30 – 20:00
LECTURI:
Lidija Dimkovska, Andrei Doboș, Hilà Lahav, Răzvan Țupa, Emilian Galaicu-Păun, Alina Purcaru, Virgil Mihaiu
INTERMEZZO MUZICAL
susținut de Cvartetul Baroc Mediteranean:
Drora Bruck (Israel)
Marina Minkin (Israel)
Alessandro Andriani (Italia)
Giorgio Mateolli (Italia)
la Biserica Evanghelică Bistrița
20:30
CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR
susținut de Noua Orchestrǎ Transilvanǎ și
Filarmonica de Stat Transilvania Cluj-Napoca
Dirijor: Vlad Vizireanu (SUA)
Soliști: Ștefan Horváth (Elveția) – vioarǎ
Răzvan Suma (România) – violoncel
în program:
Brahms – Dublul concert pentru vioară, violoncel și orchestră
F.M. Bartholdy – Simfonia a 4-a Italiana
VINERI, 15 IULIE 2016
la Plan B Club Café Bistrița
11:30 – 12:30
DIALOG
cu poeții americani Ward Tietz, Leonard Schwartz și Tara Skurtu despre poezia americană contemporană.
Moderator: Radu Vancu
Interpret: Florin Bican
la Galeria „Arcade 24” | UAP Bistrița
16:30 – 17:30
VERNISAJUL expoziției Haute couture / Haute culture de Ion Barbu
LANSAREA cărții-album și venisajul fotografiilor din Sticle pentru minte, inimă și literatură (o antologie sui-generis de poezie olografă românească pusă în capodoperă de Mihai A. Barbu și Ion Barbu, editura Charmides, 2016)
la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița
19:00 – 21:00
LECTURI:
Matthew Sweeney, Ernest Wichner, Tara Skurtu, Ion Mureșan, Teodor Dună, Alina Aliteea Tite, Andy Fierens, Ward Tietz
CONCERT DE JAZZ
susținut de Daniel Zamir – saxofon și voce
și Nitzan Bar – chitară (Israel)
SÂMBĂTĂ, 16 IULIE 2016
- la Plan B Club Café Bistrița
11:00 – 12:30
DIALOG
cu Ioana Bradea
moderatori: Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari
- la Plan B Club Café Bistrița
16:30 – 18:00
Clubul de lectură Institutul Blecher, ediția 132
Moderator: Claudiu Komartin
- la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița – galeria Lina
18:30 – 20:30
VERNISAJUL expoziției Arta fricii și alte arte semnată de Aurel Vlad (lucrări realizate pentru volumul Arta Fricii de Ioan Es. Pop, editura Charmides, 2016)
LECTURI:
Ioan Es. Pop, Aleš Mustar, Ștefan Manasia, Elena Medel, Alex Văsieș, Florin Bican, Nadja Küchenmeister, Leonard Schwartz
INTERMEZZO MUZICAL
susținut de Trio „Gentis”:
Laura Roman – vioară
Lena Roman – clarinet
Doru Roman – marimba
în program:
lucrări de S. Joplin, G. Gershwin, D. Șostakovici, C. Gardel, A. Gomez, N. Živković, A. Piazzola, Al. Pașcanu, R. Galliano ş.a.
- la Pub Corso Café Bistrița
22:30 – până la ziuă
PERFORMANCE, JAM SESSION POETIC & OPEN MIC:
Line-up: Andy Fierens, Claudiu Komartin, Hilà Lahav, Virgil Mihaiu, Ward Tietz, Svetlana Cârstean
DUMINICĂ, 17 IULIE 2016
- la Plan B Club Café Bistrița
11:30 – 13:00
DIALOG:
Edituri și reviste de poezie contemporană
Moderator: Radu Vancu
Editori, antologatori, redactori, traducători și jurnaliști culturali prezintă noile colecții ale editurilor CARTIER, Casa de Editură Max Blecher, Charmides, Nemira și revistele „ALECART”, „Infinitezimal”, „Poesis internațional”.
Dezbatere organizată în parteneriat cu Centrul Europe Direct Bistrița
- la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița
ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI
18:00 – 19:00
SPECTACOL DE TEATRU
inspirat de poemele scriitorilor prezenți la festival,
susținut de Trupa Corint
19:30
CONCERT DE MUZICĂ VECHE
susținut de Cvartetul Baroc Mediteranean:
Drora Bruck (Israel)
Marina Minkin (Israel)
Alessandro Andriani (Italia)
Giorgio Mateolli (Italia)
