Afacerea Est vine pe marele ecran la Iași, în avanpremieră

Imediat după ce am văzut filmul „Afacerea Est”, am vrut să-l revăd. Cam așa face regie . te face să revii. Acum e și mai și, pentru că noua producție s-a făcut cu „casa aproape plină” de actori ieșeni. Filmul vine la Iași, cu tot cu alai select, așa că hai să-l vezi într-o atmosferă specială, la casa de Cultură a Studenților, luni, 17 octombrie. 

(Un alt text de-al meu, despre Afacerea Est, aici.)

 

AFACEREA EST: Înainte de premiera din București, filmul va fi văzut la Iași, unde va începe turneul prin regiunea Moldovei

Afacerea Est, comedia lui , va intra în cinematografele din toată țara din 28 octombrie. Însa până atunci, filmul va fi disponibil publicului său din regiunea Moldovei printr-o serie de proiecții în avanpremieră, cu începere la Iași în 17 octombrie.

Biletele pentru avanpremiera de la Iași se găsesc la Cărturești Iași (Palas) și la sediul Studpass (Iulius Mall, et.2), la prețul de  15 lei.          

Așadar, premiera regională a filmului va avea loc la Iași, în prezența realizatorilor și a actorilor. În 17 octombrie, la Casa Studenților din oraș, la 19.30, se vor prezenta în fața fanilor, atât regizorul Igor Cobileanski, cât și actorii ieșeni care joacă în film: , Constantin Pușcașu, , Anne Marie Chertic, Cătălin Cucu, , , Radu Ghilaș, , Ada Lupu și “gruzinul” Valeriu Andriuță, invitat special de la București.

Imediat după lansarea de la Iași, o parte dintre actori principali, împreuna cu actorii de la teatrele locale și producătoarea Iuliana Tarnovețchi, va porni să se întâlnească cu publicul filmului din marile orașe din regiunea Moldovei: în 18 octombrie la Botoșani (Cinema Unirea), în 19 octombrie la Bârlad (Cityplex Victoria), în 20 octombrie la Piatra Neamț (Cinema Dacia), în 21 octombrie la Suceava (Cinema Modern), în 22 octombrie la Vaslui (Cityplex), în 23 octombrie la Focșani (Happy Cinema), iar în 24 octombrie la Buzău (Happy Cinema).

Despre „Afacerea Est”        

Filmul spune povestea unei prietenii surprinzătoare dintre doi moldoveni, Marian (Constantin Pușcașu), un intelectual de provincie, și Petro (), un oportunist plin de idei. Cei doi se avântă într-o călătorie nebunească în căutarea banilor necesari pentru a-și îndeplini visurile: Marian vrea să se căsătorească cu Veronica (Anne Marie Chertic), în timp ce Petro își dorește o macara pe care s-o închirieze. Ei decid să devină parteneri de afaceri și încep să lucreze la un plan: să vândă un vagon de potcoave. Planurile li se dau peste cap, dar cu toate acestea Marian și Petro nu își pierd optimismul și încearcă alte metode de a se căpătui.

Afacerea Est îl readuce pe Cobileanski în zona umorului cald și uman, condimentat pe alocuri cu sarcasm și tragedie. Acest road movie moldovenesc, apreciat de The Hollywood Reporter ca fiind „fun and fascinating”, vorbește pe limba tuturor, a fiecăruia dintre noi.                                                              Filmul este produs de Alien Film, în co-producție cu Just a Moment (Lituania), Brio Film (Republica Moldova)  și KaNoi Film (România), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Lithuanian Film Center, HBO și TVR.

Scenariul & regia: Igor Cobileanski

DOP: Feliksas Abrukauskas

Montaj: Răzvan Ilinca și Eugen Kelemen

Sunet: Cristian Tarnovețchi

Muzica: Liviu Elekeș

Scenografie: Vali Ighigheanu

Costume: Maria Pitea

Producător: Iuliana Tarnovețchi

 

Parteneri media: TVR, Europa FM, aarc.ro, cinemagia, Zile și Nopți, cinemap, cinefan.ro, movienews.ro, Revista @FILM

Partener de organizare, Iași: Asociația Studenților Jurnaliști

Parteneri media locali, Iași: AGERPRES, VIVA FM, Ziarul de Iași, Iasi FUN, Evenimentul Regional al Moldovei, Radio România Iași, TVR Iași, TIMPUL, Tele M Iași, Iași TV Life, AltIași, Inoras.ro, Orasul meu, Semne Bune, Zile și Nopți Iași

Parteneri speciali, Iași: Cărturești Iași, Studpass Iași

 

Urmăriți Afacerea Est pe Facebook: https://www.facebook.com/AfacereaEst/| www.alienfilm.ro

poster-iasi

 

 

 

 

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Corina Giurgia
Ambasador & Editor SB @ Iași

Licențiată în Jurnalism şi Ştiințe ale Comunicării, cu un masterat în Filosofie Aplicată şi Management Cultural, continua căutările în lumea oamenilor frumoși. Iubește Iaşul, cu întâmplările şi străzile pe care se plimbă încă scriitori şi poeți adevărați. Dependentă de ploaie, cu o obsesie pentru umbrele. Ambasadoare SemneBune la Iași. O găsiți și pe blogul personal: http://jurnalistacum.blogspot.ro/

Număr articole publicate : 48