Tectonica sentimentelor

Am văzut joi, 2 aprilie, la a proaspătului renovat Teatru Naţional. Am aflat cu mirare că premiera acestei piese a avut loc în 2009 şi că are încă reprezentaţii foarte dese (cam o data pe săptămână). Comparând fotografiile din anul premierei cu actorii pe care i-am văzut pe scenă, constat că şi ei s-au maturizat, şi-au schimbat coafura sau au albit, însă interesul publicului pentru acest spectacol nu s-a diminuat. Şi pe bună dreptate!

Am petrecut aproape trei ore aşezată în sală, urmărind piesa, fără să mă interesez măcar o data cât este ceasul. Ba chiar am fost uimită la final când am constantat cât a durat de fapt. Este adevărat că şi poveştile lui Eric-Emmanuel Schmitt sunt fascinante (cum poate aţi constantat în cazul Oscar şi Tanti Roz la Bulandra sau Rapsodie-n roz la Nottara), însă o poveste bună pe hârtie are nevoie de talent actoricesc şi regizoral pentru a deveni un spectacol remarcabil pe o scenă. Iar beneficiază din plin de ambele pe scena Teatrului Naţional.

Ilinca Goia este Diane, o femeie puternică, de carieră, care este îndrăgostită de Richard (Liviu Lucaci), dar care, din orgoliu, îl provoacă pe acesta la o confruntare a sentimentelor pe care şi le poartă. Ea susţine că le bănuieşte de o oarecare diminuare şi plafonare. Această provocare duce la rănirea orgoliului lui Richard şi ruptura dintre cei doi. Dar abia acum începe intriga, de fapt. O intrigă pe alocuri picantă, pe alocuri emoţionantă, pe alocuri tristă, pe alocuri surprinzătoare, dar mereu cu umor.

În scenă (şi în viaţa fostului cuplu) apar două personaje colorate şi picante: două prostituate, pe care Diane doreşte să le ajute să înceapă o viaţă nouă. Însă totul are un preţ, aşa că, în schimbul ajutorului ei, Diane le cere celor două să joace un rol şi în viaţa lui Richard, fostul său iubit. Ceea ce începe ca un simplu rol pentru cele două foste prostituate, se transformă în sinceritate şi într-o dramă foarte reală. Cele două, Rodica (Carmen Ionescu) şi Elina (Valentina Zaharia) formează o echipă unită, prefăcându-se mai întâi că sunt mamă şi fiică, iar apoi purtându-şi sincer de grijă una-alteia în detrimentul lui Diane, care încearcă să le manipuleze din dragoste şi răzbunare. Până la urmă, Eric-Emmanuel Schmitt pare să demonstreze prin Tectonica sentimentelor vechea zicală românească „dacă îi sapi groapa altuia, cazi tu în ea”.

tectonica 2

Tot acest tablou este completat de mama lui Diane, femeia-pasăre sau femeia-copil, jucată cu emfază de către Tamara Creţulescu. Un rol cât se poate de prevestitor pentru deznodâmântul tragic al relaţiei dintre Diane şi Richard, cu replici în care toate fiicele îşi vor recunoaşte mamele care le vor binele şi le dau sfaturi în dragoste.

Am râs mult la Tectonica sentimentelor. Pe alocuri cred că s-au vărsat şi lacrimi în sală. Este o piesă complexă despre relaţiile dintre femei şi bărbaţi, despre orgoliu şi despre modurile cel puţin alambicate de a ne arăta dragostea unul faţă de celălalt.

Cel mai mult m-a impresionat şi m-a amuzat deopotrivă interpretarea lui Carmen Ionescu, care a intrat în pielea personajului cu mult umor şi cu gesturile şi atitudinea potrivite. Liviu Lucaci nu a ieşit în evidenţă cu nimic, după părerea mea, deşi era singurul bărbat din piesă, înconjurat de cele patru femei, şi s-ar fi putut folosi de acest aspect pentru a impresiona mai mult. Valentina Zaharia şi Tamara Creţulescu au fost prea dramatice. Rolul Tamarei Creţulescu (Doamna Pommeray) chiar cerea acest lucru, însă rolul Elina putea fi mai reţinut pe alocuri. Ilinca Goia şi-a jucat rolul bine, cu dezinvoltură, însă şi cu o urmă de blazare, datorată poate celor aproape şase ani de când joacă acest rol.

Decorurile au fost simple dar multi-funcţionale, scena a fost folosită în totalitate, de la un capăt la celălalt, făcând capetele spectatorilor să se întoarcă mai ceva ca la tenis, iar a fost bine aerisită şi comodă, deşi periodic se auzea un huruit înfundat, cel mai probabil de la instalaţia de ventilaţie. Dacă ar găsi altă poziţie pentru reflectorul central care ne-a orbit în cele 10 minute dinaintea piesei şi alte 10 minute din pauză, aş spune că vizionarea unui spectacol în subsolul Teatrului Naţional proaspăt renovat este o plăcere. Cu atât mai mult cu cât înainte de piesă te poţi delecta cu operele unor artişti români contemporani care sunt expuse în foaier.

Vă recomand să mergeţi la acestă piesă cu mamele domniilor voastre. Eu am fost fără mama mea, dar am remediat rapid chestiunea, trimiţând-o să vadă piesa împreună cu cuscra ei în săptămâna ulterioară. Şi eu, şi fratele meu, aşteptăm acum efectele benefice ale oglindirii celor două mame pe scenă. A mea, cel puţin, a recunoscut că îi sunau cel puţin cunoscute replicile Doamnei Pommeray. Aşteptăm să se mai sedimenteze efectul.

tectonica 3

Titlu: Tectonica sentimentelor
Autor:
Eric-Emmanuel Schmitt
Traducere: Alice Georgescu
Regia: Nicolae Scarlat
Scenografia: Ştefania Cenean
Distribuţia: Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Tamara Creţulescu, Valentina Zaharia, Carmen Ionescu
Data premierei: 18 noiembrie 2009
Durata: 2h 30min (cu pauză)

Sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.