Promovat și cu fragmente din piesa Ratata de Ada Milea, filmul Autoportretul unei fete cuminți invită la o privire mai mult sau mai puțin banală asupra cotidianului unei tinere fete de 30 de ani (Elena Popa), doctorandă, fără prea multe perspective. Așadar, muzica și versurile nonconformistei Ada devin chiar reprezentative pentru poveste. De fapt, nu e nicio poveste, pentru că întreg scenariul se învârte în jurul Cristianei, care dependentă încă de banii și ajutorul părinților ei, dezvoltă o lume a ei, închisă, gri, privită de la balcon, în care nu este și nici nu vrea să „încapă”.
Scenele în care camera video o suprinde pe Cristiana de la spate și mereu la balcon, fumând, cheamă la un fel de moment de reflecție, în încercarea de a întrezări câteva gânduri din mintea fetei. De fapt, scenele sunt și o tentativă de a invita spectatorul la o prietenie tacită cu eroina principală, cu condiția de a nu te apropia prea mult.
Tânăra doctorandă se pierde în insomnii, dorințe neîmplinite din copilărie (îți dorește de mică un câine, pe care nu-l obține nicic acum) și escapade sexuale artificiale cu un bărbat însurat (Emilian Oprea), care, se pare, este și subalternul tatălui ei, medic de profesie.
Relația pe care o are cu tânărul medic este una în care ea își depășește condiția de minionă și în care arătosul mascul îi vine ca o confirmare a faptului că și ea este o senzuală. Ca o consolare superficială, medicul-amant îi spune Cristianei că nu-i plac femeile frumoase. Asta poate pentru că are una frumoasă acasă, dar atât. El vrea ceea ce nu are acasă.
În film apare și discuția despre importanța fizicului, pe care Cristiana o închide cu argumentul că „fericirea vine din interior”. Prietena ei, sătulă de marginalizarea pe care societatea o face privind la „slăbături” și „grase”, îi spune că a decis să fie superficială.
Zilele ei se împart în două: atmosferă de egoism bosumflat și eforturi în a-și mulțumi egosimul cu plăceri de moment. De fapt, dacă stau bine să mă uit în jur, Cristiana reprezintă una dintre tipologiile tinerilor de astăzi, care termină o facultate, se înhamă și la un masterat, apoi, dintr-o inerție aproape bolnavă, se înscriu la doctorat, dar fără a se gândi la vreun plan de viitor sau ceva asemănător.
Psihologic, filmul se duce spre conflictul interior al tinerei, dar pe care nu-l poate explica până la capăt. Până la urmă, cred că intră în joc și moralitatea de care dispune Cristiana în actele banale din viața ei, trăită la balconul resemnării infantile.
Cuvântul „standard” nici nu ar avea loc în vocabularul fetei, din moment ce nu se regăsește în ramele acestuia, nici măcar atunci când se raportează la propria fericire; unii și-au construit standarde de fericire, dar pentru ea fericirea constă în faptul de-a nu cunoaște standarde. Asta o eliberează, dar o și cocoșează. Ea spune că „orice femeie fericită e frumoasă”, însă în context, pare un truism-minciună, mai ales că fața ei nu a exprimat niciodată așa ceva. Ba mai mult, părând nesigură pe ea, apare într-o scenă în care se autoanalizează.
Măcar și pentru o relaxare cuminte, de 81 de minute, mergeți să vedeți Autoportretul unei fete cuminți, lăsând acasă orice fel de etichete sau prejudecăți despre fetele rele.
Există fete cuminți și fete rele?
