Tablou de 1 Mai Muncitoresc, via Vama Veche

Carevasăzică, a trecut și , sărbătorit sub varii forme și culori: grătăreala, micii, excesul culinar românesc și petrecăreala alcoolizată, așa cum îi șade bine proletariatului român. Ei bine, după ce am experimentat un 1 mai unguresc (acum doi ani) și un 1 mai italienesc (anul trecut), am revenit la obiceiurile mele și am șters-o în Vamă, cu primul tren, unde am trântit un 1 mai multicultural (un marocan, un chinez, doi olteni și două moldovence) de pomină.

Mă așteptam să fie un weekend interesant, având în vedere poporul colorat, sosirea -ului și valurile de ploaie din Vamă. Așteptările nu mi-au fost înșelate pentru că, nu-i așa, fauna din Vamă e memorabilă: turiști străini, nedumeriți și încântați de vacarmul bahic, găști boeme și prăfuite, ”în umbra marelui urs”, zdrăngănind cu o savuroasă convingere, în așteptarea unui leu sau a unei țigări, îmbrățișări la un leu, clătite îndopate cu brânză sărată și mărar, corporatiști deghizați în vamaioți, ”ipsteri” și liceeni înnebuniți de hormoni și de libertate. Dacă ai poftă de relaxate analize sociologice și antropologice, cu o bere ieftină sau un frappé la suprapreț în mână, Vama e locul potrivit.

Nu ajunsesem de mult, abia ne dezmeticeam și ne reobișnuiam cu haosul perfect, când se înființează băieții de la 10422015_10206384808403347_5635866396543682366_n ANTIFRAUDĂ, de 1 mai. Privit la rece, este explicabil de ce s-au prezentat la datorie, patronii consideră și ei că e o idee bună, care trebuia pusă în aplicare de mult (vorba unui aministrator de terasă cu state vechi în furnizare de servicii, în Vamă: mai bine plătesc o amendă oficială, dacă îmi scapă ceva din organizare, decât să mă chinuie un nebun pe 200 de milioane șpagă). Părțile implicate sunt pregătite ca la carte, de la costume, până la bonuri, bonulețe și alte nebunii (apropo, ați auzit bancul cu Ministrul Finanțelor care zice că dacă vrei să dai bacșiș când ți se livrează la domiciliu, trebuie să te deplasezi la sediul lor? A, nu e banc? Scuze!)

Revenind la poveste, imaginați-vă o duzină de maşini ”serioase”, care coboară pe Magheru, se împrăştie pe străduţe (ca un muşuroi de furnici călcat). În urma lor, motoare (un grup compact), cu atitudinea de rigoare, piele din cap până în picioare, vorba aia, crocodil, semeți și fără urmă de zâmbet pe față.  Vama geme de lume (ai lor, ai noştri). Costume ţepene, ici, culoarea Vamei – rasta, in, chitară, dreadlocks şi îmbrăţişări la un leu, colo. Dintr-o maşină ANAF coboară o madam inspector pe tocuri cui, cu un soi de paiete negre pe călcâi, fustă creion şi chipiu. În urma ei, un domn îmbufnat, cămaşă întinsă rotunjor pe burtă. Pe lângă ei, plutesc nişte tipi suuuuper relaxaţi, pe skateboards, strigă, râd, flutură mâinile. Pașnici. Mă întreb ce i-o trece domnului ANAF prin minte, când descinde ţepos in 1 mai vamaiot. E zi bună de puricări fiscale, dar ce chef o avea omul să penduleze printre clişee zgomotoase (hippies, rockers, motoare, corporatişti năpârliţi de pielea de Bucureşti), în loc să-şi mănânce micul şi să-şi mângâie satisfăcut burta „de bere”.

Amu, m-aș bucura să mă opresc cu povestea aici și să zic înțelept ”asta-i Vama, un loc al extremelor care coexistă în mod pașnic, un loc care se transformă permanent și acceptă pe toată lumea”, dar niște băieți deștepți s-au gândit că a da cu pietre în mașinile ANAF-ului este o formă de anarhie neinventată până la ei și că, probabil, turiștii străini (foarte mulți, weekend-ul acesta) vor fi impresionați de testosteronul românesc și de cât de puternic se manifestă ei contra sistemului (mira-m-aș să fie niște băieți care stăpânesc legislația fiscală, bașca faptul că sunt la zi cu impozitele și își exercită dreptul la vot în mod educat și informat).

De străinii noștri am avut noi grijă (oltenii și moldovencele, perfect match!) și le-am povestit și de bine și ne-am și scuzat stânjeniți pentru căzuții la datorie, cu fața în nisip, și pentru agresivi. De ceilalți străini, săracii, cine o fi avut grijă?

Alde Banciu

P.s. acest material este sau nu un pamflet și poate sau nu fi tratat ca atare. Depinde cât simț al umorului e disponibil și cine se supără.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 165