Cum ar fi dacă personajele din cărțile pe care le citim ar apărea deodată în camera noastră în carne și oase? Să zicem că citim Peter Pan și ne pomenim cu Tinker Bell care începe să zboare pe la fereastră sau citim despre Ali Baba și cei 40 de hoți și ne pomenim cu unul din ei pe capul nostru. Ar fi magic, nu? Răspunsul este un cuțit cu două tăișuri, așa cum află personajele din cartea Inimă de cerneală de Cornelia Funke. Mo, Tereza și Meggie trăiau fericiți în casa lor plină cu cărți și Mo citea în fiecare seară cu voce tare cele mai frumoase povești pentru fetița lor de 3 ani, dar fără voia lui, însă pe pielea lui, descoperă că are un talent neobișnuit: poate să scoată din cărțile pe care le citește oameni, animale sau obiecte. Toate bune și frumoase, numai că într-o seară citește o carte de aventuri, care poartă numele Inimă de cerneală, scrisă de un autor, acum bătrân deja, dar care își are locul în poveste, care e înțesată cu personaje rele și acestea intră în lumea lor și de aici începe o întreagă aventură, care se întinde pe aproape 500 de pagini și pe care, copil, adolescent sau om mare, o citești cu sufletul la gură.
Cartea face parte dintr-o trilogie (în românește a mai apărut și volumul doi, Sânge de cerneală, pe care de abia aștept să îl citesc) și a fost și ecranizată. Nici nu avea cum să nu fie, este genul de carte care se cere transpusă în film, fiindcă este foarte cinematografică și oricât ți-ai imagina tu personajele, locurile, bătăliile, incendiile, scamatoriile, urmăririle și altele câte se mai întâmplă, parcă tot mai bine ai vrea să le vezi în fapt. Bineînțeles, nicio ecranizare nu face cât cartea și aceasta este genul de carte care merită citită. Poveștile bune nu se demodează niciodată și dacă mai este vorba și despre o carte care îndeamnă la lectură, atunci plăcerea cititului va fi și mai mare. Cum am mai spus-o și în alte dăți, cărțile de aventuri, mai ales cele pentru copii, cer o măiestrie ieșită din comun, fiindcă dacă chiar și pentru câteva minute cititorul se plictisește, atunci ai ratat, și copiii sunt nemiloși, dau cu cartea de pământ și cer alta.
Dar există oameni care chiar sunt înzestrați cu harul povestirii, știu cum să își învăluie cititorii, știu cum să-i atragă în poveste, cum să-i înspăimânte, cum să-i bucure, cum să-i încânte și cum să le ațâțe dorința de a citi în continuare, iar Cornelia Funke, autoare germană, specializată în literatura pentru copii, cu peste 30 de volume publicate, chiar stăpânește arta de a spune o poveste. E interesant că pe alocuri cartea este metatextuală, fiecare capitol începe cu un citat dintr-un autor cunoscut (Mark Twain, Michael Ende sau Roald Dahl, ca să dau doar trei exemple) și la fiecare câteva pagini dăm peste o frază care spune ceva despre cărți sau scriitori. Mi-a plăcut mult aceasta:
Știi, cu scriitorii e un lucru ciudat. Majoritatea oamenilor nu-și pot închipui că cei care au scris cărți sunt oameni la fel ca și ei. Despre scriitori se presupune că au murit de mult, că nu pot fi întâlniți pe stradă sau la cumpărături. Se cunosc poveștile lor, dar nu li se cunosc numele, iar chipul nici atât. Și celor mai mulți scriitori le place asta. (p.221)
În plus, personajele fac o astfel de carte, fiindcă dacă acestea nu întărâtă imaginația, nu te fac să le urăști, să le iubești, să îți pară rău de ele, să mergi
alături de ele în aventuri, atunci o mare parte din lectură își pierde farmecul. Dar și la acest capitol cartea stă foarte bine. Capricorn, un hoț și un asasin cu inima împietrită, Coțofana, mama acestuia, Basta sau Nas Turtit, unii din ajutoarele sale, sunt atât de autentici încât îți vine să intri în carte și să îi distrugi. Deget-de-praf, Mo, Elianor sau Meggie sunt personajele bune și le îndrăgești. Dar, ceea ce dă și mai multă autenticitate este faptul că personajele rele au și momente de teamă sau chiar de o oarecare bunătate, iar personajele bune mai fac și prostii sau o mai dau în bară, exact așa cum se întâmplă în viață și în toate poveștile bune.
Însă binele învinge răul, fiindcă nu suntem într-o carte de George R.R. Martin și bine face că învinge, fiindcă povestea continuă cu noi aventuri în celelalte două volume. Nu sunt o Limbă-Vrăjită, dar cartea m-a vrăjit și încă o dată îmi dau seama că o poveste bună nu ține cont de vârsta cititorului și cărțile pentru copii pot și citite și de cei mai mari. Și acum mă adresez părinților: dacă vă plângeți că puștii voștri nu citesc, luați această carte și citiți-le din ea câteva pagini și garantat vor vrea să citească până la capăt și vor vrea și alte cărți. Iar voi, copii, nu uitați că lumea e făcută din povești și fiecare carte citită vă dă idei pentru noi aventuri și povești pe care să le creați chiar voi!
Titlu: Inimă de cerneală
Autor: Cornelia Funke
Publicată în iunie 2014
Traducere din germană de Viorica Nişcov
Editura: Arthur
Hardcover, 496 p, 140×205