Omul care mânca lumea

Omul care manca lumea_afis webLibertatea e o iluzie. Traiul în afara normelor comunității nu eliberează, ci constrânge. Pentru a vă putea explica această idee, azi vă invit la piesa de teatru Omul care mânca lumea (de Nis-Momme Stockmann), în regia lui , văzută la Teatrul de Artă în luna noiembrie.

joacă rolul unui bărbat tânăr, recent divorțat de Lisa (), pe care o încurcă prin neputința de a plăti pensie alimentară copiilor, căci a demisionat din postul bănos dar neplăcut pe care-l avea. Prietenul și colegul său, Ulf (Alexandru Călin), încearcă să-l convingă să se întoarcă la muncă, măcar pentru binele Lisei, cu care Ulf petrece mult timp. Filip (Liviu Chițu) e fratele petrecăreț și speriat de posibilitatea unei afecțiuni medicale, pe care bărbatul îl tratează cu oarecare superioritate, chiar și atunci când ar avea nevoie de el pentru a-i purta de grijă tatălui lor (), bolnav și singur.

omul care manca lumea_1Povestea lor e angoasa zilelor noastre. În prima secvență a piesei, personajele rememorează evenimente din viața lor prin fotografii pe care le lipesc pe-un perete, doar pentru ca bărbatul să le acopere cu foi albe, pe care scrie „acum sunt liber”. Numai că aparenta eliberare din trecut nu înseamnă libertate. Renunțarea la job îi dă timp, dar timp pe care îl petrece nervos, sictirit, frustrat, certându-se cu toată lumea și ajungând să bea. Se minte că bicicleta și natura îi fac bine, ignoră realitatea din jurul lui și speră în continuare că va obține un credit ca să devină „independent”. În încercarea de a găsi un girant, pierde cu totul legăturile cu Lisa și Ulf, care pare că s-au aliat împotriva lui (această aparență ar putea fi justificată ca sentiment de responsabilitate al lui Ulf față de fosta soție a prietenului său, dar e percepută ca aventură amoroasă). Înțelege, cumva, că viața lui nu e așa cum trebuie și alege să-și mute tatăl cu el în apartament, dar asta nu face decât să-l obosească mai tare, căci tatăl gătește fără haine, se taie din greșeală și bea mult, se bucură că vor avea bani, dar se simte și el, cu toată nebunia, singur.

omul care manca lumea_2De-a lungul piesei, nimic nu devine „mai bine”. Bărbatul ignoră boala fratelui și ajunge să-i pară rău că nu i-a acordat atenție; Lisa îl roagă să se întoarcă la ei, iar Ulf îl ia la bătaie în Mall. Tată și fiu, se luptă într-un război fără scop, în care tatăl îi strigă că se teme, iar cel tânăr îl obligă pe celălalt să-și admită incompetența ca părinte, acuzându-l, indirect, de starea în care se află. Protagonistul devine acum erou de basm. Ajuns pe fundul unei gropi adânci, în cea mai rea situație posibilă, singura direcție e înapoi în sus, spre lumină. Lumină care, însă, nu se vede în piesă – rămâne să ți-o imaginezi, mult după ce-ai părăsit sala de spectacol.

Ideea de a acoperi fotografiile cu foi albe surprind ceea ce vocile nu spun – ne blocăm în amintiri. Pe de altă parte, prezentul e gol fără trecut și nu înseamnă nimic. Luminile accentuează situația în care ne-am complăcut, de a rezolva toate problemele prin telefon. Bicicleta e mai mult decât un obiect, e simbolul unor hobby-uri inutile, al unor distrageri care nu calmează depresia și nu distrug înstrăinarea și al vieții repetitive, ciclice. Albastru e aici culoarea decăderii, a frigului din suflet și a oboselii. Muzica e doar a lui Filip, ca etichetă a tinereții, iar gătitul, cu șorț cu tot, e pentru bătrân.

pune în scenă drama omului modern. Prinși între serviciu, trafic și facturi, uităm să desfacem nodul la cravată, să scăpăm de tocuri și să ne bucurăm de cei din jurul nostru, de soare și de bicicletă. Ne însingurăm în mulțime și devenim capturați într-un balon de iluzii pe care-l construim singuri. Ne trezim rar și greu, de cele mai multe ori după ce o piesă ca Omul care mânca lumea ne dă un set de palme și ne-amintim că vedeam colorat, cândva.

de Nis-Momme Stockmann
Cu: , , , Liviu Chițu, Alexandru Călin
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Muzica: Alexandru Suciu
Traducere: Ciprian Marinescu
Văzută: 13 noiembrie, București

Spectacolul Omul care mânca lumea este realizat de Asociația OPERA PRIMA în parteneriat cu FUNDAȚIA DIGNITAS, cu sprijinul ArCuB – prin programul de finanțare “Ești București” –, al PMB și al Teatrului de Artă București.

FOTO: , Romulus Boicu

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andra Pavel
Editor SB

Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.

Număr articole publicate : 93