Lectura de Joi #7: Proze tari, la drum de seară

JOI, 10 septembrie 2015, de la ora 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București, vor citi pentru public Bogdan Munteanu, Alex Tocilescu și Luca Dinulescu. Accesul la este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30.

Agenția AdLittera vă invită la Biblioteca Metropolitană București, la un nou de lectură publică. În cadrul Programului „Cultura pentru toți”, Biblioteca Metropolitană București organizează evenimente culturale, iar „Lectura de Joi” își continuă misiunea de a aduce scriitorul mai aproape de publicul rezident bucureștean, iubitor de literatură.

Primele ediții ale acestui an i-a avut invitați pe Florin Iaru, Anca Vieru și Cristina Andrei, Mihai Duțescu, Bianca Dobrescu și Ciprian Măceșaru, Răzvan Petrescu, Andrei Ruse și Cristian Fulaș, Ioana Nicolaie, Miruna Vlada și Iulia Militaru, Corina Bernic, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu, Ana Maria Sandu, Adela Greceanu și Mihai Radu.

affiche#7

***

Despre invitați:

Bogdan Munteanu se prezintă sumar: „Sunt un tip de 36 de ani. În ultima vreme am încărunțit. Puștii vecinilor mă salută ceva mai sfios, vânzătoarele de la butic m-au trecut, în mod discret, de la băiatu’ la domnu’, până și bunică-mea a băgat de seamă – mă băiete, ești bătrân, a zis și a râs. Cu toate firele albe, pe care le-am pomenit așa, ca să mă aflu-n treabă, sunt bine, sănătos, am o familie calmă, câțiva prieteni și un labrador care-mi roade papucii. Altfel, scriu proză, dar nu mă întrețin din asta, ci dintr-un job part-time, în IT.”

Alex Tocilescu este unul dintre cei mai cunoscuți președinți de bloc din București. În rest, a scris trei cărți, superhitul Simona Ionescu și niște publicitate.

Luca Dinulescu a terminat liceul de arte plastice Nicolae Tonitza, apoi s-a dus, de nevoie, la regie de film, pentru ca apoi să facă de plăcere un post-graduate în screenwriting la NYFA cu sprijinul bursei J.W.Fulbright. A publicat un volum de proză scurtă – Sir Sugismund şi a mai publicat în diverse alte locuri. A fost de asemenea scenarist rezident la Pro TV, după care jurnalist cultural la Academia Caţavencu, iar acum este community manager la editura Nemira.

Despre moderator:

Andreea Banciu (n. 1983) Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Programul MTTLC, 2010) și jurnalist cultural experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Redactor-șef și online social media manager al revistei SemneBune. Organizator al seriei de evenimente Lectura de Joi (#lecturadejoi). Are o slăbiciune pentru scriitorii americani și pentru supereroi. Scrie, vorbește și râde mult.

––

Lectura de joi este un proiect cultural organizat de Agenția culturală AdLittera, care cuprinde 10 întâlniri cu publicul rezident bucureștean, într-un spațiu cald și prietenos, cu scriitori consacrați şi debutanți.

Scopul acestei acțiuni este, în primul rând, acela de a încuraja dialogul cultural, încercând să aducă scriitorul mai aproape de public. Dorim ca literatura să nu mai fie percepută ca o nișă a elitelor; scriitura este într-adevăr un act artistic care nu este la îndemâna oricui, dar lectura poate deveni o obișnuință dacă o plasăm într-un mediu confortabil.

 Așadar, invităm bucureștenii pe 10 Sept., începând cu 18:30, la „Lectura de Joi” pentru o seară de proză, în cadrul Programului „Cultura pentru toți”. Evenimentul are loc la sediul Central al Bibliotecii Metropolitane București, în „Grădina de citit”, Str. Tache Ionescu 4.  

Cum stă bine oricărei comunități online, vă invităm pe pagina FB pentru „like”, „share” și „comment”.

Reamintim că, începând cu 30 iulie 2015, în fiecare joi, de la ora 19.00, timp de 10 (zece) ediții, agenția organizează „Lectura de Joi”, în sediul central al Bibliotecii Metropolitane București, în cadrul Programului „Cultura pentru toți”.

 ––

Acțiune culturală recomandată de: Radio România Cultural, radio SPT FM, Semne Bune, Observatorul Cultural, Bookblog, Filme-cărți, Bookaholic, Ceașca de cultură, Serial Readers, Book Hub, România pozitivă, Revista de povestiri, tiuK și Agenția de carte.

este unica agenție din mediul cultural, dedicată cu precădere palierului editorial, cu atributele unui hub cultural, organizatoare de evenimente, care deține o revistă culturală și cercetează consumul de produse și servicii culturale autohtone.

Lasă un semn

Comentariu

Donează 20% de SemneBune

Dacă reprezinți o entitate juridică, te rugăm să descarcarci, completezi și semnezi Contractul prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Direcționarea a 20% din impozit este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 4.984 de abonați.

Autor articol: Andreea Banciu

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.