„Living Rosenau” sau cum să schimbi mentalități prin cultură și istorie
Istorie. Cultură. România. Norvegia. Râșnov. Trondheim. Vikingi. Turiști. Organizare. Proiect. Implicare. Creație. Identitate. Schimbare. Trai. Reconstituire. Mirare. Posibilitate. Valorificare. Autenticitate. Mioritics. Trondheim Vikinglag. Am preferat să încep cu înșiruirea de cuvinte-cheie, poate cineva caută de la început termenii unei povești, apoi revine. Da, ceea ce am trăit la Râșnov la începutul lui august, este o poveste, însă mi-aș dori să devină ceva obișnuit în câțiva ani, iar publicul să fie la același nivel cu așteptările organizatorilor. Deocamdată, se lucrează din greu la aspecte de reconstituire istorică prin colaborarea cu specialiștii în așa ceva. Aici intră în scenă minunații norvegieni din Trondheim, Vikingii din Trondheim.
Asociația Mioritics a inițiat colaborarea cu Trondheim Vikinglag, tocmai pentru a face vizibilă o altă formă de reconstituire istorică, una autentică. Living Rosenau (Festivalul de Reconstituire Istorică Râșnov) a fost la prima ediție, una pilot, care, de altfel, s-a dovedit destul de experimentată și documentată. De altfel, cu siguranță v-ați întâlnit cu festivaluri în România care se autoproclamă ca fiind istorice, dar pierd din vedere cel mai important punct: autenticitatea. Acest proiect desfășurat la Râșnov între 20 și 23 august, cu totul deosebit, a adus împreună tabăra norvegiană și tabăra românească de reconstituire istorică. Ideea acestei alăturări a fost ca românii, începători în a face acest lucru profesionist, să învețe din ceea ce norvegienii fac cu dăruire, altruism și dedicare. Poate sună a truism, dar echipa nordică chiar merită aceste cuvinte. Ei trăiesc această implicare voluntară ca pe una naturală, de ieșire din rutina vieții în viteză. Fiecare reenactor reprezintă un specific al trăirii perioadei vikinge și se implică nu doar fizic, ci și spiritual/intelectual. În fiecare zi am avut parte de conferințe susținute de reenactorii norvegieni din Trondheim Vikinglag, dându-mi seama că, de fapt, ei reprezintă adevărate enciclopedii vii ale domeniului istoriei și culturii țării lor.
Trăirea istoriei înseamnă, la propriu, deconectarea de la prezent și de la „accesoriile” acestuia, tocmai pentru a reda un fel de adevăr al istoriei. Ei bine, asta am văzut la Râșnov și mai mult decât atât, aveam momente pline de întrebări esențiale: cum am rezista fără tehnologie, cum am trăi fără confortul oferit de electricitate și gaze naturale? Cred că ar însemna un real efort de revenire la forța noastră fizică și spirituală de a fi în concordanță cu natura. Absolut totul se poate face respectând regulile naturii, pentru că natura ne oferă mai toate posibilitățile de a face natural ceea ce deja se face artificial la o scară globală. Privind la modul de viață al vikingilor din cetatea Râșnov, copiii se minunau, părinții nu prea știau să le explice, iar bătrânii se simțeau din nou copii. Dacă măcar un singur om a plecat de acolo simțind necesar efortul, atunci câștigul unui astfel de proiect este sigur și crește. Continuitatea este cea care asigură acest aspect.
Pentru a întregi povestea, vă propun în continuare un interviu cu Ingrid Galadriel, cea pe care a numit-o mai toată lumea „sufletul vikingilor” din Trondheim.
Ingrid pare să fie persoana care nu se prea oprește din împărtășit bucuria trăirii adevărate. Bucuria pe care o are, probabil îi hrănește curajul de a continua să meargă în toată lumea, demonstrând că se pot contrui lumi mai bune în chiar lumea în care trăim. Ajunsă la Râșnov, s-a făcut imediat remarcată ca fiind un lider bun și plin de inițiativă, tocmai pentru că punctul ei forte, din câte am văzut, este organizarea și continua dorință de divertisment cultural. Eforturile-i sunt mai mult decât de invidiat. Ingrid Galadriel Aune Nielsen este licențiată în dramaturgie, iar în prezent lucrează ca animator muzeal la Muzeul de Artă Tradițională „Sverresborg Trøndelag”. Ingrid este și liderul trupei Trondheim Vikinglag. Trupa se ocupă cu reconstituirea istorică a epocii vikingilor în zona Trøndelag (centrul Norvegiei).
Pot spune că ești o persoană destul de cunoscută în spațiul public din Norvegia. Crezi că acest fel de proiecte/inițiative cum este și cel cu „living history”, cu genul de activitate culturală denumit „reenactement”, au ajutat la dezvoltarea ta personală? Cât de mult?
Da, cred că a ajutat mult. Spun asta pentru că mi-am dat seama că atunci când am crescut, nu aveam prieteni; eram fata ciudată și urâtă.
Nu cred!
Nu eram urâtă, desigur; când mă uit la pozele cu mine din adolescență acum când sunt adultă, îmi dau seama că eram frumoasă. Dar nu așa gândești când ești adolescent; în adolescență crezi că ești cea mai urâtă creatură din lume și nu-ți trebuie foarte mult să crezi că ești urâtă dacă cineva îți spune asta. Dacă ar fi să încep povestea mea, ar începe cu faptul că nu aveam prieteni. Când am împlinit 15 ani, m-am mutat în alt loc, la altă școală, unde studiam dramaturgia și teatrul. Și am început să am prieteni, oameni care mă acceptau pentru ceea ce eram. Apoi am întâlnit reconstituirea istorică a epocii vikingilor, care, pot să spun că a făcut mai mult decât să dezvolte în mine ideea că este în regulă să fii tu însăți și am întâlnit, de asemenea, oameni care mă credeau frumoasă. De altfel, eu am trăsături de viking și asta ajută mult într-un fel. În istoria retrăită mi-am dezvoltat personalitatea foarte mult, pentru că am abilități în activități manuale și știu să fac haine, să fac decorațiuni, știu să cânt, iar aceste abilități nu sunt apreciate în lumea modernă. În Reconstituirea Istorică pot folosi aceste abilități și sunt apreciate. De asemenea, am întâlnit mulți oameni cu o poveste ca a mea, care nu „încap” în lumea modernă. Și pentru a se simți integrați, ei vin în proiectele de reconstituire istorică și cu toții ne dăm seama de personalitățile grozave care se adună aici. Ei își găsesc locul într-un grup de interese comune, pentru că tinerii din ziua de azi, în special în Scandinavia, se consideră individualități; nu ești, îniante de toate, parte din familia ta, ești mai întâi de toate un individ și trebuie să ieși în lume și să o cucerești, să faci ceva cu adevărat unic- e un imperativ performativ: „- Fă! Fii!”, „-Fii vizibil, fii mare, fii grozav!”. Cred că oamenii cedează sub o asemenea presiune, pentru că trebuie să depui mult efort pentru a fi văzut, cine te va vedea, restul lumii? Trebuie să fii ca Rihanna sau Beyonce? Oamenii cred că pentru a fi destul de buni trebuie să fie ca niște superstaruri. Aici, în acțiunile de reconstituire istorică, noi operăm parcă într-un univers paralel, pentru că este restul lumii și reconstituirea istorică. Este o altă lume în lume, deci sunt lumi paralele. În această lume sunt cu adevărat bună, plină de abilități și posibilități, sunt mișto și toată lume știe cum mă cheamă. De fapt, am devenit faimoasă într-un univers paralel. Are vreun sens?
Da.
Păi, așa mi-am găsit locul. În reconstituirea istorică tu ești muzicianul, tu ești cizmarul,- fără tine, adică fără specificul pe care-l aduci sau îl faci tu, întreaga comunitate se poate destrăma. Dacă nu faci încălțăminte, nu avem cu ce ne încălța, dacă eu nu cânt, nu va fi distracție. Îți dai seama că fiecare devine apreciat pentru ceea ce face.
Familia ta este implicată în astfel de acțiuni?
Da, logodnicul meu este aici cu mine și eu am un fiu, care are șase ani și călătorește ca viking de când s-a născut. Acum este ca un copil ciudat pentru ceilalți, pentru că recunoaște foarte bine materialele și-mi spune câteodată: „mamă, uite, acesta e de calitate!”; nu-i plac lucrurile din plastic. Mama și tata nu sunt implicați, dar cred că suportă bine ideea, pentru că ei văd că eu creez lucruri pentru oameni.
Îți mai amintești prima ta implicare în proiecte de reconstituirea istorică? Cum erau primele emoții legate de asta?
Da, îmi amintesc. Am auzit că există un astfel de eveniment și un prieten m-a întrebat dacă vreau să merg. Am mers și am întâlnit pe câțiva dintre vikingii care sunt și acum aici, stăteau în jurul focului, făceau glume, spuneau povești, mâncau… Și eu, care veneam dintr-o lumea a Facebook-ului, îi puteam vedea pe toți și analizam felul în care ei își foloseau corpul și mâinile pentru a crea – era minunat efectul. Apoi i-am auzit vorbind vulgar, făcând glume „cu perdea”, aveau tatuaje și un simț al umorului vulgar, pe jumătate dezbrăcați. Atunci mi s-a părut atât de altfel și de revigorantă toată imaginea față de restul lumii. M-am îndrăgostit de ideea de a fi vikingă. Apoi, mi-am făcut agenda pentru cinci ani înainte.
Și ești și cântăreață!
Da! Fac concerte cu cântece „indecente”. Istoria culturală conține cântece vechi cu adevărat vulgare.
Cum te descurci cu viața de zi cu zi, munca și voluntariatul?
E destul de greu.
Ai timp sufiecient?
Nu știu, muncesc cu normă întreagă la un muzeu de Etnografie și mă axez pe fiecare perioadă istorică, cu excepția perioadei vikinge. Deci, în timpul meu liber, experimentez perioada vikingă. Desigur, există conflicte între activitățile mele, pentru că organizez evenimente, concerte, trebuie să organizez evenimente în diferite locuri, dar îmi place, mai ales că îmi apreciez directorul. Am primit slujba la muzeu tocmai pentru că fac ceea ce fac și am deja această rețea creată prin activitățile mele. Concluzia ar fi că trebuie să fiu atentă mereu pentru că nu am timp să dorm destul. Muncesc 24 de ore pe zi și trebuie să învăț cum să spun nu.
Ai călătorit în jurul lumii și sigur poți să-mi spui unde ai simțit că istoria și cultura norvegiană sunt primite mai mult decât bine?
E o întrebare grea, pentru că ceea ce numim istorie culturală norvegiană este diferit privită de la o țară la alta. Fiecare țară are propriul fel de a privi istoria culturală norvegiană. Am fost în Rusia și acolo norvegienii sunt pentru ei foarte exotici, ciudați. De fapt, ei folosesc cuvântul „pur” când se referă la noi, ceea ce eu găsesc foarte derutant și nu-mi place. Nu cred că un popor este mai pur decât altul, ar suna foarte naționalist. Suntem și noi oameni ca toți ceilalți. Cred că vikingii sunt foarte bineveniți în Rusia, dar cred că are mult de-a face cu politica acest aspect. Nu vreau să spun prea mult despre ruși, pentru că și climatul politic în Rusia este foarte diferit. Rușii sunt oameni foarte interesanți, însă unii dintre ei se folosesc de imaginea vikingă pentru a repune în discuție un fel de trecut glorios al lor. Și America este interesantă, pentru că sunt atât de recunoscători într-un mod distractiv și au această imagine despre Norvegia, foarte ireală, dar atât de nostimă. Da, cred că Rusia și America sunt două exemple foarte bune la ceea ce m-ai întrebat, pentru că ei iubesc istoria norvegiană, dar o fac în feluri atât de diferite!
Cine este Ingrid Galadriel atunci când nu organizează, nu participă, nu fac toate aceste lucruri pentru oameni? Ai timp și pentru tine?
Nu am timp pentru mine. Atunci când am puțin timp liber, practic faptul de a fi plictisită. Practic statul degeaba și îmi spun: „fată bună!”. Nu se întâmplă asta, dar când Ingrid Galadriel nu organizează, nu participă și nu muncește, citește o carte în verandă. Am o casă cu o verandă, unde am un loc special de citit și îmi place să citesc romane criminale.
Care este motivația ta în a continua povestea cu reconstituirea istorică?
Dominarea lumii. Vreau să conduc lumea (râde). Glumesc. Cred că este vorba de prietenie și momente adevărate când simți că poți face diferențe, când faci pe cineva să înțeleagă importanța acestui tip de activitate culturală. Faptul că poți ajuta pe cineva pierdut în lumea asta să-și găsească un „acasă” în reconstituirea istorică, faptul că schimbi vieți prin asta, te face să vrei să faci mai mult și să continui.
Ce părere ai despre români, din ceea ce ai văzut până acum?
Cred că românii sunt foarte muncitori. Este o parte tristă pe care am văzut-o. Cred că românii ar trebui să fie mândri de faptul că sunt români, pentru că am simțit că românii se simt rușinați de faptul că sunt români. Cred că asta se întâmplă din cauza reputației proaste pe care o aveți în Europa. Este trist, pentru că nu așa sunt românii, cei care pleacă sunt o parte a României, dar nu o reprezintă. Cred că am fi cu toții bucuroși să vedem români mândri de bogăția culturală. Aici este și un punct rău al Uniunii Europene: face lucrurile atât de rele și uniforme. Acest proces de standardizare omoară mândria identității. De altfel, despre asta e vorba și în proiectul acesta de la Râșnov: recreează identități.
