Dureri fantomă la Teatrul de Artă Bucureşti

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 16.04.2015 în rubrica Teatru și are asociate următoarele etichete: , , , .

Vineri, 27 martie, am văzut pe scena Teatrului de Artă spectacolul Dureri fantomă al dramaturgului, scenaristului și regizorului de film Vasili Sigarev. Autor nonconformist, perceput de multe ori ca un teribilist al generaţiei sale, acesta a studiat dramaturgia la Institutul de Teatru din Ekaterinburg și a ajuns, după tinereţea sa rebelă, să fie unul dintre puținii și privilegiații scriitori ale căror piese sunt montate la Royal Court Theatre din Londra. Adesea premiate, spectacolele sale au avut de atunci un succes răsunător, fiind jucate pe scenele teatrelor din întreaga lume – de la Moscova până la Berlin și de la Melbourne până la New York.

Dureri fantomă tratează, prin prisma predilectă a dramaturgului rus, cea a mizeriei sociale şi umane, eterna problemă a iubirii şi a caracterului ei absolut, oferindu-ne un spectacol plin de emoție și de intensitate.

Într-un decor dezolant și murdar, doi paznici tineri, studentul la Arhitectură Dima și beţivanul Gleb, hoţul de cabluri, stau la povești, bând cu nesaț dintr-un borcan cu votcă și râzând cu poftă de durerea unui suflet zdrobit. Olea, căci despre ea este vorba, e o tânără frumoasă și blândă, aruncată de ghearele destinului necruțător în mijlocul unei drame sfâșietoare și cu totul nemeritate. După ce soţul ei, Vova, moare în mod tragic strivit de un tramvai, femeia își pierde minţile din cauza durerii de nesuportat. Victimă facilă și iremediabil vulnerabilă, Olea este apoi în fiecare seară sedusă de un alt bărbat care pretinde fără scrupule că e soţul ei dispărut. Astfel, ea redevine femeia îndrăgostită și tandră care se agață cu încăpățânare și disperare de fantasma omului care o făcuse cândva fericită şi pe care nu vrea să o lase cu niciun preț să piară. În încercarea zadarnică și înduioșătoare de a-și recupera viața, scotocind după fantomele unei iubiri de care nu se poate lipsi, aceasta ajunge să creadă că orice bărbat care îşi pune pe nas ochelarii defunctului soţ este Vova al ei. Refuzul obstinat de a accepta cruda realitate o determină să se întoarcă seară de seară în sordidul depou ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iubitoare și senină, ca să-şi regăsească bărbatul compunând versuri, să-i pună masa și să-l privească mâncând, să-i aştearnă cu grijă patul şi să se culce alături de el.

dereri fantoma_4

Ameţit de băutură și de poveștile aproape incredibile ale lui Gleb, Dima este inițial gata să se lase și el antrenat în acest joc mârșav și să profite de confuzia născută în mintea rătăcită a bietei femei. Însă aburii alcoolului se risipesc încetul cu încetul, iar fondul în ultimă instanță onest și conștiința încă nepătată ale tânărului îl împiedică să-și joace crudul rol până la capăt. Asta mai ales după ce Dima află că drama femeii este una mult mai profundă și mai dureroasă decât credea inițial. Victime unei duble traume, Olea și-a pierdut într-un timp foarte scurt nu doar soţul, ci şi copilul. Sensibil la durerea ei sinceră și chinuitoare, băiatul nu doar că nu profită de Olea, dar o și apără de Gleb, care, nerăbdător să afle ce s-a întâmplat și furios că Dima pare acum s-o protejeze, îl înjunghie mișelește cu un briceag. Finalul este unul deschis diverselor interpretări – viziunea lui Gleb poate să fie pur și simplu o plăsmuire a minții sale tulburate de alcool, dar poate constitui la fel de bine și o ultimă și definitivă întâlnire a celor trei suflete (Olea, Vova și fetița lor) într-un spațiu de dincolo de viață, în care lumina înghite și dizolvă întreaga suferință.

Deși interpretează roluri foarte diferite, captivând și impresionând prin partituri cum nu se poate mai divergente, toți cei trei actori reușesc în mod remarcabil să emoționeze și să redea trăiri intense și autentice. George Constantinescu este convingător și extrem de natural, intrând magistral în pielea bețivului needucat și lipsit de scrupule care e gata să profite oricând de slăbiciunile și de suferința celorlalți pentru a obține diverse avantaje. Rareș-Gabriel Andrici pare inițial doar un student tinerel și ușor timid, care nu face decât să susțină jocul celuilalt actor, însă cea de-a doua parte a spectacolului îi permite cu adevărat să strălucească. Tânărul artist exprimă cu lejeritate și sensibilitate stările și gândurile contradictorii care-l năpădesc pe Dima după ce află întregul adevăr, dovedind prin rolul interpretat că o lume viciată nu reușește întotdeauna să corupă sufletele. Singura prezență feminină din piesă, Mihaela Popa, te câștigă de la primele cuvinte prin aerul nevinovat și prezența caldă care contrastează puternic cu mizeria și degradarea din juru-i. Trecerea de la pasajele inițiale, în care pare un om absolut normal, la cele în care mintea ei rătăcită se manifestă plenar, iar urletele-i sfâșietoare de femeie devastată de suferință te fac să îngheți pur și simplu în scaun, este complet naturală și credibilă. Nebunia ei nu este nicidecum artificială sau exagerată, ci mai degrabă înduioșătoare și emoționantă, stârnindu-ți dorința de a o consola și de a-i alina durerea.

dereri fantoma_3

Îmbucurător și demn de observat este și faptul că s-a acordat atenție nu doar punerii în scenă a ideilor, ci și creării unei atmosfere propice și credibile, care să completeze simetric jocul remarcabil al actorilor. Totul este minuțios gândit și aranjat – de la detaliile care compun șandramaua (o saltea jegoasă, o măsuță șubredă și murdară, cartoane rupte și acoperite cu coji de semințe, un scaun desperecheat etc.) până la muzica dură și adesea oarecum vulgară de la radio sau la hainele personajelor (Olga poartă un pulover curat, dar scămoșat și lălâi, Gleb este imaginea perfectă a bețivului murdar și șleampăt, iar Dima e îngrijit și decent). Lumina care se stinge nu de puține ori sugerează scurgerea timpului și punctează trecerea la o nouă scenă, contribuind, împreună cu schimbarea constantă a muzicii de fundal, la menținerea unui ritm susținut și destul de alert, fără a fi însă obositor.

Adânc ancorat în realitatea noii Rusii, ca de altfel mai toate piesele lui Sigarev, spectacolul aduce totuși în prim-plan o poveste universală, care poate fi înțeleasă și „simțită” fără prea mari eforturi indepedent de coordonatele spațiale. Cu alte cuvinte, așa cum susține însuși regizorul, „povestea e rusească fiindcă e scrisă de un rus, dar se poate întâmpla și în depoul din Titan, și în banlieue-ul franțuzesc”.

În același timp o piesă a contradicțiilor și a echilibrului, Dureri fantomă îmbină armonios inocența și vina, sensiblitatea și cruzimea, lumina sufletului omenesc și întunericul conștiinței adormite, alăturând în mod firesc polii aparent incompatibili ai existenței personajelor. Așa cum foarte just remarca Bogdan Budeş, ,,lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea  seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton. Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin « la pachet» cu violența și cruzimea.“

Următoarea dată când puteţi vedea acest spectacol este 23 aprilie 2015, la ora 20.15. Vă invităm să rezervaţi bilete din timp.

 

Autor: Vasili Sigarev

Regie: Bogdan Budeş

Scenografie: Bogdan Budeş

Traducere: Marina Palii

Distribuție: Rareş-Gabriel Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa

 

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.