”Ce mai faci, scriitorule?” se joacă lunar la Timișoara, cu și pentru prieteni

Autor:

O bună parte din evenimentele literare sunt lipsite de farmec. Nu fac altceva decât să conserve atmosfera încordată de la orele de română, în timpul cărora ne luptam cu “izvoare nesecate de inspirație” și alte bizarerii. Cei care se feresc cel mai și cel mai mult de astfel de manifestări sunt tocmai cititorii împătimiți. Au fost și ei pe la evenimente. O dată, poate de două ori. Au văzut cum stă treaba. Autorii – pe piedestal, lumea literară – inaccesibilă. Spațiile de desfășurare – neprietenoase. E ca atunci când mergi în concediu și nu te simți în largul tău deoarece ăia de la recepție fac pe deștepții și mâncarea, gustoasă de altfel, e servită mai mereu rece.

Gata, de bine acum! Există – zic de ce se-ntâmplă-n Timișoara, că pe-acolo-mi fac veacul – tot mai multe evenimente Radu Vancu - foto Cristina Gherasimcare atrag atenția nu doar prin conținut, ci și prin atmosfera pe care o creează. Îmi aduc aminte cu mare drag de primele trei ediții ale Festivalului Internațional de Literatură (FILTM), de acțiuni în spații publice (“Pătura care citește”, “Lecturi aprinse” – proiecte ale Bibliotecii Județene Timiș, “Aleea din parc” – proiect al Asociației Culturale Ariergarda), de întâlnirile dintre scriitori și elevi inițiate de Asociația Bastionul ArtLitTim, de lansări de carte și lecturi publice gândite (și) pentru… public.

Unul dintre proiectele pe termen lung în care m-am implicat este Ce mai faci, scriitorule?, proiect inițiat și suținut de Cărturești. Așa, ce ne propunem? Iată ce spune Mihai Mateiu, autorul conceptului: „Niște întâlniri tihnite și fără fasoane, cu oameni în carne și oase pe care-i aducem în fața voastră pentru părerile și ideile lor. Îi întrebăm despre scris și literatură, dar și despre stil de viață, pasiuni, dileme, politică și societate. Și ne închipuim că genul ăsta de întâlniri au loc peste tot unde există o viață literară normală.

Evenimentele au loc lunar, în Cluj-Napoca, București și Timișoara.

N-am spus unde-s eu în toată schema, nu? Ok, moderez întâlnirile din Timișoara. Prin urmare, la primele cinci evenimente i-am descusut pe , , , și . Și-au fost atât de diferite întâlnirile! Radu – afabil, cu poftă de vorbă, Sandu – pe cât de aprig în scris, pe-atât de pașnic în public, BAS – aprins și pus pe glume, Veronica – generoasă, încântătoare, Dan – franc, prietenos.

Pauză. Reportofonul, așa. Au cuvântul invitații. Ce ziceți, îi ghiciți?

„Apropo de romanele din trilogie, mi-a povestit maică-mea că, în timp ce răsfoia o carte de-a mea, când aștepta la doctor, a abordat-o o profesoară – a întrebat-o ce anume citește. S-a speriat maică-mea, a zis că nimic! Și a ascuns cartea. A, și tot ea obișnuia să învelească copertele cărților mele.”

***

„Când termini de scris o carte te simți fericit, ai impresia c-ai făcut o mare scofală, dar când termini o traducere simți un gol atât de mare, de amețitor, parcă nu știi încotro să te duci, ce să faci. Izolează foarte mult munca asta, traducerea te cotropește cu totul!”

***

„Cronica de carte e o meserie tâmpită pentru că te obligă să dai verdicte. Am început să-mi dau seama că vreau să analizez literatura, nu să dau verdicte. Nu e corect față de scriitor, față de mine, față de literatură, în general. Nu sunt eu cel care să spună asta e literatură și asta nu – e evident lucrul ăsta!”

***

„Cred că poți afla dacă cineva are instinct de poet cerându-i să fie foarte crud cu el însuși în scrisul lui, să scrie despre lucruri foarte personale și verificând dacă are curaj să iasă public cu textele astea care forează acolo unde doare mai tare.”

***

„Interviurile sunt, în definitiv, niște convenții, niște jocuri. Avem expresia aia: fă ce zice popa, nu ce face el. Aș spune că se poate aplica și în cazul scriitorilor: fă ce zice autorul în interviu, nu ce face el.”

Da, prieteni, altfel se petrec lucrurile când stăm la un ceai cu un om care scrie, ca și când s-ar afla din întâmplare acolo. Intrăm și-n lumea cărților pe care le-a publicat, în chestiuni serioase, ca să zic așa, dar vorbim și despre, eu știu, jocul cel mai trăsnit din copilărie, tabieturi, boacăne mai vechi și mai noi și așa mai departe. A, și ne încărcăm bateriile cu momente scurte de lectură. Asta încercăm să facem la Ce mai faci, scriitorule?, să ne simțim în largul nostru în preajma celor care scriu cărți. Mă bucur nespus când oamenii (re)vin la Cărturești să intre în lumea unui om care scrie, să scape de rutină prin povești. Sau când sunt întrebat, din senin, pe facebook, cine vine data viitoare.

Planuri de viitor, nu? Eu mi-aș dori ca acest proiect să aibă continuitate. Am experiența altor serii de evenimente grozave, care au prins la public, dar s-au dus naibii după câteva ediții. Ba că nu vin o sută de mii de oameni, ba că nu-s fonduri, ba că asta, ba că ailaltă. Continuitate, da, asta-mi doresc! Și, de ce nu, atragerea elevilor spre întâlnirile cu autori contemporani. Cum? Păi, facem cumva și aterizăm și-n școli, că doar am mai făcut asta! Sunt curioși elevii, plini de viață. O întâlnire cu un scriitor, cu un muzician, cu un medic, cu un IT-ist și așa mai departe îi înviorează pe dată. Chit că pe pereți sunt agățate tablouri cu icoane. Și cu scriitori.

Prozator experimentat, cu trei volume publicate, pregătește un nou volum de proză scurtă, ”Ai uitat sa râzi”. Când nu scrie, promovează cu succes literatura (premiul pentru cea mai bună campanie de PR/CSR/Marketing, obținut la Gala Bun de Tipar, ediția a III-a, 2014, cu proiectul Scriitorii sunt pe facebook; Premiul revistei Tiuk pentru cel mai bun experiment al anului 2013, obținut pentru antologia Cu fața la perete). Îl puteți urmări ca moderator al evenimentelor din seria ”Ce mai faci, scriitorule?”, în librăriile Cărturești. Mai multe despre Bogdan Munteanu, aici.

Photo credits: Cristina Gherasim

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2861