În aceste zile am simțit goliciunea cuvintelor, am simțit culori și mi-am dorit imposibilul. Mi-am dorit să nu existe certitudini. Refuz să vorbesc la trecut despre tine, draga mea Annie.
Știu că-ți plac poveștile și le căutai mereu. Prefer să cred că te-ai dus spre una mult mai bună. Poveștile ne-au unit, mai ales cele despre cărți și scriitori. Te-am cunoscut la primul FILIT, când, după interviu, nu te interesa dacă ai fost acceptată sau nu și ai rămas cu mine până după miezul nopții. Am rămas povestind despre cât de multe cărți interesante există pe lume și despre cât de puțin timp avem ca să le citim. Mi-ai spus atunci atât de multe povești despre tine și mi-ai intrat în suflet ca o poveste. Ești una dintre cele mai frumoase din viața mea. Așa rămâi pentru totdeauna. Uite, în zilele și nopțile acestea pline de durere și confuzie, am simțit o poveste; ți-am simțit sufletul. Ți-l simt și acum când scriu.
La bucătărie am tabloul cu citatul despre familie de la tine, în baie am buchetul de levănțică, la balcon am bicicleta cumpărată la recomandarea ta, iar soneria ei este cadoul cel mai frumos de ziua mea, pe care mi l-ai dat ca să fiu mândră atunci când ies la plimbare. Totul îmi amintește de tine, mai ales soarele.
Cărțile bune le voi citi pe toate cu gândul la tine. Gramatica-ți era ca un crez, iar pentru asta te-am apreciat mereu. Puțini știu că ai făcut jurnalism alături de noi. Cu toate că nu ai făcut în viața ta vreodată un curs de Jurnalism, ai făcut cele mai faine interviuri; scoteai frumusețea din oameni. Amintesc aici doar Nora Iuga, Norman Manea. După interviuri, stăteam ore întregi și povesteam despre minunățiile din oameni.
Spuneai mereu DA noului, nu te opreai din a descoperi și din a schimba în jurul tău. M-ai învățat mereu că există o lume frumoasă în fiecare dintre noi, că puterea e în noi și că un zâmbet schimbă lumea.
Fiecare dintre proiectele pe care le-am făcut împreună, cât timp ai fost în familia Asociației Studenților Jurnaliști, aveau o parte de culoare pe care o aduceai odată cu tine. Făceai totul cu viață și cu acea sclipire pe care acum o pot vedea îndreptându-mi ochii spre cer. Voluntariatul îți era studenția și-mi tot spuneai cât de mult ți-a schimbat viața. Vom continua povestea ta, noi, toți cei care te-am cunoscut și care te iubim.
Cred că nu te superi dacă am să spun acum lumii că oriunde locuiai, făceai din acea casă o oază de liniște și bun gust. De fiecare dată veneam cu plăcere la tine și mă simțeam ca într-un roman bun, mult prea bun pentru această lume.
Mi s-a zdruncinat lumea, mi s-a împuținat lumea. Știi, eu cu Silvia te vom aștepta mereu la acel picnic pe care n-am mai reușit să-l facem. Îl avem în suflete. Te avem în suflete.
Când plecam departe, întorcându-mă, abia așteptam să mă retrag cu tine la o cafea bună și să povestim despre ceea ce am văzut, trăit, făcut. Stăteam ore întregi, împrietenindu-ne cu timpul. Acum, Timpul îți este de-a dreptul prieten. Poate cel mai bun, pentru că ai devenit una cu el.
Îți spuneam de multe ori că ești „mi-nu-na-tă”. Îți voi spune asta mereu.
- „ – Soarele din priviri, Coraină, nu uita!”, mi-ai spune tu zâmbind cu cel mai frumos zâmbet din lumea asta.
