Peter Anton Orlovsky (1933-2010) a fost un poet american, beatnik, partenerul de viață al lui Allen Ginsberg. El se regăsește ca muză în multe dintre poemele lui Ginsberg, alături de Neal Cassady. Am tradus aceste poeme cu o oarecare dificultate, pentru că Orlovsky nu obișnuiește să scrie într-o engleză literară 100%. Am citit ulterior că de fapt era ceva normal pentru el să scrie exact așa cum îi venea și niciodată nu îi plăcea să fie corectat. Adaug la această scurtă prezentare și pasajul original despre stilul lui Orlovsky : ” I’ve seen „Frist Poem” spelled „First Poem” a couple of times. One web page I’ve come across, which appears to have copied the contents of this page, „corrected” the title of this poem. I didn’t look to see if other „corrections” were made. Peter couldn’t spell. Or, let’s look at it another way. This is how Peter spelled. I’m assuming that most publishers of his work attempted to keep his own spellings intact. I believe Peter’s spelling rendered his thoughts accurately. Once, in Peter and Allen’s apartment I was leaving a message for Allen, who was away. Peter was writing down my message which happened to contain the words „two thieves”. Peter wrote down „two thives” and I said, „No, it’s spelled T – H – I – E . . . ” etc. Another visitor who happened to be present almost leapt for my throat saying, in effect, „How dare you correct Peter’s spelling?” This, in my opinion, is going too far.” (Vlad A. Gheorghiu)
Primul poem
Un curcubeu se revarsă în geamul meu. Mă simt curentat.
Cântece izbucnesc din pieptul meu, plânsul se oprește, misterul
umple aerul.
Îmi caut papucii sub pat.
O femeie grasă de culoare îmi devine mamă.
Vreau ca
toată lumea să vorbească acum cu mine.
Golesc coșul de gunoi pe masă.
Invit mii de sticle în camera mea, îi chem și pe acei
gândaci de iunie.
Îmi pun mașina de scris sub cap
ca o pernă.
O lingură devine furculiță în fața
ochilor mei.
Târfele îmi cedează toți banii lor
mie.
Tot ce-mi mai trebuie e o oglindă să-mi văd restul
vieții mele.
Primii cinci ani i-am trăit îmbibat cu carne de pui
și cu foarte puțină șuncă.
Mama își arăta fața de vrăjitoare noaptea și
îmi spunea poveștile lui Barb-Albastră.
Visele pe care le aveam mă ridicau
tot timpul din pat.
Am visat că am sărit pe țeava unui pistol să
mă lupt cu glonțul care voia să iasă.
L-am întâlnit pe Kafka și el a sărit peste o clădire
doar ca să scape de mine.
Corpul meu s-a transformat în zahăr, și vărsat în ceai
am descoperit sensul vieții.
Tot ce voiam era cerneală să pot deveni un băiat
negru.
Merg pe stradă și caut ochii care să-mi mângâie fața.
Cântam în lifturi crezând că mâ îndrept spre
rai. Am coborât la etajul 86 și am hoinărit pe
coridor căutând funduri proaspete.
Tot ce am scăpat eu pe pat se transformă într-un
dolar de argint.
Mă uit afară pe geam și nu văd pe nimeni, mă duc afară
în stradă și ma uit la geamul meu și nu văd pe
nimeni. Așa că mă întorc spre hidrantul din spate și-l
întreb : ”Ai tu lacrimi mai mari ca ale mele?”
Nu e nimeni în preajmă, așa că pot să mă
piș unde vreau.
Coarnele mele Gabriel, ale mele: desfă-le cu bucuria
asemănătoare cu cea a jubilării mele pederaste.
24.nov.1957, Paris
Poemul al doilea
Aș putea curăța camera cum o făcea și tata
să scutur cenușa și mucurile de țigară de pe pat pe
podea.
Dar pentru început, ar trebui să-mi curăț ochelarii și
să beau apa, să-mi curăț gura urât mirositoare.
Un ciocănit în ușă și pisica intră, în spatele ei e puiul de elefant
de la Zoo cerându-mi clătite proaspete – la naiba cu
halucinațiile astea.
E timpul pentru încă o țigară și după voi ridica draperiile
să văd cum murdăria își face loc către gunoi.
Nu mai e gheață, doar un grapefruit uscat.
Este vreun lucru sfânt pe care l-aș putea face camerei
mele, să o vopsesc roz, sau să-i instalez un lift de la
pat la podea , sau să fac o baie printre
așternuturi?
Care-i rostul vieții dacă nu pot să-mi fac un paradis
în camera în care stau?
Pentru această firmitură de timp din fața
ochilor mei
la fel ca a unei scântei roșii pe un capăt de țigară
mă face să cred că viața te împarte mai repede
decât o foarfecă.
Știu că dacă m-aș bărbieri, gândacii din jurul feței mele
ar dispărea pentru totdeauna. Găurile din
pantofi sunt doar temporare, înțeleg asta.
Covorul îmi este murdar, dar al cui nu este?
Vine o vreme când toți trebuie să ne pișăm în
chiuvetă – uite, lasă-mă câteva minute
să-ți pictez geamul negru.
Aruncă o farfurie & sparge-o obraznic,
sau poate vrei, cu inocență, să o scapi accidental
când te învârți în jurul mesei.
În fața oglinzii arăt ca o fantomă din Sahara
sau pe pat mă asemăn unei mumii plângând după aer
sau pe masă mă simt ca Napoleon.
Dar acum, sarcina principală a zilei e să-mi speli lenjeria
de care am abuzat două luni – ce ar spune furnicile despre asta?
Cum să-mi spăl singur rufele? Aș fi o femeie dacă aș
face asta!
Mai degrabă mi-aș lustrui pantofii, iar podeaua, mai degrabă o pictez
decât să o curăț.
Iar vasele – pe ele le-aș spăla pentru că mă
bate gândul să mă angajez într-o bucătărie.
Camera mea și viața mea sunt ca doi gândaci ce mă urmăresc
pretutindeni pe lume.
Mulțumesc lui Dumnezeu că privesc natura cu inocență
Am fost născut să țin minte un cântec de dragoste – pe un câmp un
fluture, face o ceașcă din care beau, trecând peste
podul de flori.
Dec. 27th, 1957, Paris
Patul meu galben
Patul meu galben – Da Soare, stau așezat pe tine
Da câmp auriu, stau întins pe tine
Da bani, visez la voi.
Mai mult, mai mult, striga patul, vorbește-mi mai mult-
Oh, tu pat care ai luat greutatea lumii,
toate visele pierdute întinse pe tine
Oh, pat căruia nu-i crește păr, care nu poate fi futut
sau care poate fi futut
Oh, firmituri de pâine din toate timpurile presărate peste tine
Oh, tu pat care mărșăluiești spre soare, unde călătoria ta va fi gata
Oh, tu pat de 50 de kg care poate lua alte 400 de kilograme
ce puternic ești
Oh pat, numai pentru oameni și nu pentru animale
pat galben, când vor avea și animalele drepturi egale?
Oh pat cu patru picioare construit pentru a sta pe pământ
pentru totdeauna
Oh pat galben, pe tine se întind toate veștile
lumii la un moment dat.
1957, Paris
Poem despre melci
Sapă-mi groapa în formă de inimă să fiu liber ca o floare
și frumos să mă simt.
Pune-mi în groapă o pernă care să se ridice ca o rădăcina și
să se miște când e suflată de un nor.
Urechile să mi se închidă sub stratul de mușci iar sunetul ploii
să se strecoare prin pătura subțire, jos spre rădăcină
și să-mi gâdile urechea.
Da groapă, degetele picioarelor mele trebuiesc tăiate
ca să pot încăpea, și când le vei întoarce vor scoate un
sunet dar
deasupra mea este groapa de gunoi, și sângele va ajunge curând
să îmi gâdile urechea .
Nu mai am altă alegere decât groapa aceasta, pe deasupra căreia vor trece
pisici și peste care oile vor paște buruienile.
Și trenul va trece peste mine, suflarea mea se va simți ușor
între șine și roți
așa că o minge legată cu ață pentru pisici
vor sări ușor, ușor
peste această movilă
și atunci degetul meu mic de la picior se va încolăci,
va deveni un melc și va pleca
curios pe drumul său.
1958, NYC
FRIST POEM
A rainbow comes pouring into my window, I am electrified.
Songs burst from my breast, all my crying stops, mistory fills
the air.
I look for my shues under my bed.
A fat colored woman becomes my mother.
I have no false teeth yet. Suddenly ten children sit on my lap.
I grow a beard in one day.
I drink a hole bottle of wine with my eyes shut.
I draw on paper and I feel I am two again. I want everybody to
talk to me.
I empty the garbage on the tabol.
I invite thousands of bottles into my room, June bugs I call them.
I use the typewritter as my pillow.
A spoon becomes a fork before my eyes.
Bums give all their money to me.
All I need is a mirror for the rest of my life.
My frist five years I lived in chicken coups with not enough
bacon.
My mother showed her witch face in the night and told stories of
blue beards.
My dreams lifted me right out of my bed.
I dreamt I jumped into the nozzle of a gun to fight it out with a
bullet.
I met Kafka and he jumped over a building to get away from me.
My body turned into sugar, poured into tea I found the meaning
of life
All I needed was ink to be a black boy.
I walk on the street looking for eyes that will caress my face.
I sang in the elevators believing I was going to heaven.
I got off at the 86th floor, walked down the corridor looking for
fresh butts.
My comes turns into a silver dollar on the bed.
I look out the window and see nobody, I go down to the street,
look up at my window and see nobody.
So I talk to the fire hydrant, asking „Do you have bigger tears
then I do?”
Nobody around, I piss anywhere.
My Gabriel horns, my Gabriel horns: unfold the cheerfulies,
my gay jubilation.
Nov. 24th, 1957, Paris
SECOND POEM
Morning again, nothing has to be done,
maybe buy a piano or make fudge.
At least clean the room up for sure like my farther I’ve done flick
the ashes & butts over the bed side on the floor.
But frist of all wipe my glasses and drink the water
to clean the smelly mouth.
A nock on the door, a cat walks in, behind her the Zoo’s baby
elephant demanding fresh pancakes-I cant stand these
hallucinations aney more.
Time for another cigerette and then let the curtains rise, then I
knowtice the dirt makes a road to the garbage pan
No ice box so a dried up grapefruit.
Is there any one saintly thing I can do to my room, paint it pink
maybe or instal an elevator from the bed to the floor,
maybe take a bath on the bed?
Whats the use of liveing if I cant make paradise in my own
room-land?
For this drop of time upon my eyes
like the endurance of a red star on a cigerate
makes me feel life splits faster than sissors.
I know if I could shave myself the bugs around my face would
disappear forever.
The holes in my shues are only temporary, I understand that.
My rug is dirty but whose that isent?
There comes a time in life when everybody must take a piss in
the sink -here let me paint the window black for a minute.
Thro a plate & brake it out of naughtiness-or maybe just
innocently accidentally drop it wile walking around the
tabol.
Before the mirror I look like a sahara desert gost,
or on the bed I resemble a crying mummey hollaring for air,
or on the tabol I feel like Napoleon.
But now for the main task of the day – wash my underwear –
two months abused – what would the ants say about that?
How can I wash my clothes – why I’d, I’d, I’d be a woman if I did
that.
No, I’d rather polish my sneakers than that and as for the floor
its more creative to paint it then clean it up.
As for the dishes I can do that for I am thinking of getting a job in
a lunchenette.
My life and my room are like two huge bugs following me
around the globe.
Thank god I have an innocent eye for nature.
I was born to remember a song about love – on a hill a butterfly
makes a cup that I drink from, walking over a bridge of
flowers.
Dec. 27th, 1957, Paris
My Bed is Covered Yellow
My bed is covered yellow – Oh Sun, I sit on you
Oh golden field I lay on you
Oh money I dream of you
More, More, cried the bed – talk to me more –
Oh bed that taked the weight of the world –
all the lost dreams laid on you
Oh bed that grows no hair, that cannot be fucked
or can be fucked
Oh bed crumbs of all ages spiled on you
Oh yellow bed march to the sun whear yr journey will be done
Oh 50 lbs. of bed that takes 400 more lbs-
how strong you are
Oh bed, only for man & not for animals
yellow bed when will the animals have equal rights?
Oh 4 legged bed off the floor forever built
Oh yellow bed all the news of the world
lay on you at one time or another
1957, Paris
Snail Poem
Make my grave shape of heart so like a flower be free aired
& handsome felt,
Grave root pillow, tung up from grave & wigle at
blown up clowd.
Ear turnes close to underlayer of green felt moss & sound
of rain dribble thru this layer
down to the roots that will tickle my ear.
Hay grave, my toes need cutting so file away
in sound curve or
Garbage grave, way above my head, blood will soon
trickle in my ear –
no choise but the grave, so cat & sheep are daisey
turned.
Train will tug my grave, my breath hueing gentil vapor
between weel & track.
So kitten string & ball, jumpe over this mound so
gently & cutely
So my toe can curl & become a snail & go curiousely
on its way.