Nicolai Lilin – Educație siberiană

res_91c3969805c6406a276d33659f70f392 Nicolai Lilin s-a născut în 1980, în localitatea Bender, din Transnistria,  pe vremea când aceasta făcea parte din Uniunea Sovietică. În acele timpuri, acolo erau deportați criminalii de război din Siberia și în general răufăcătorii, inclusiv cei care se opuneau regimului sovietic.  Astfel că, în scurt timp, s-a format o comunitate foarte solidă de rebeli în sânul căreia micul Nicolai Lilin a crescut. Viitorul scriitor va părăsi Transnistria pentru a se înrola în armata rusă, luptând în războiul din Cecenia, ca sniper timp de doi ani. După ce războiul a luat sfârșit, Lilin a emigrat în Italia în anul 2003, unde a devenit tattoo artist, meseria pe care și-a dorit s-o practice de când era copil.

Educație siberiană  (2009) reprezintă romanul autobiografic de debut al scriitorului, urmând apoi Cădere liberă (2010) și  Respirația întuunericului (2013).  Trilogia înfățișează segmente din viața scriitorului, începând cu  formarea sa ca individ într-o comunitate de criminali ”onești”, experiența sa ca soldat și mai apoi integrarea sa în societate. Înainte de a deveni celebru ca scriitor, Lilin și-a câștigat existența datorită salonului de tatuaje pe care și l-a deschis din dragoste pentru artă. Romanul Educație siberiană a fost tradus în peste 19 limbi, dar nu și în rusă, pentru a nu stârni alte ape tulburi, conform declarațiilor scriitorului. Stilul lui Lilin este franc, negru pe alb, și ceea ce mi se pare interesant e faptul că trezește semne de întrebare asupra a ceea ce s-a petrecut în Transnistria între 1985-1995. Actele de vandalism și comunitatea Urca din care Lilin a făcut parte nu au fost consemnate nicăieri, astfel că nu te poți întreba dacă e autobiografie pictată ici-colo cu ficțiune. Dacă ar fi vorba de ficțiune, Lilin nu poate fi numit altfel decât un scriitor înfiorător de talentat. Totul se desfășoară cu precizia unui film montat de un regizor foarte bun. Și pentru că era inevitabil ca nimeni să nu bage în seamă o asemenea carte, regizorul  Gabriele Salvatores a cumpărat drepturile de autor și a ecranizat romanul în 2013, având în distribuție într-unul din roluri pe John Malkovich. În prezent, Lilin tatuează și scrie pentru L’espresso și Republica.

Cartea ne înfățișează o sumedenie de tradiții siberiene, coduri de recunoaștere între așa-zișii criminali, pentru că ei nu erau decât oameni care se opuneau regimului sovietic, nevoiți să supraviețuiască. Ceea ce e și mai interesant e faptul că cei care într-adevăr au comis infracțiuni sau crime înainte de a fi deportați, aveau șansa la o a doua renaștere în comunitatea Urca: pocăința și respectarea valorilor umane. Comunitatea era alcătuită din 46 de familii cu tot cu copii, și baza comunității era reprezentată de cei în vârstă, care creau o conexiune puternică cu viitorii ”criminali”. Astfel, la 12 ani, micul Nicolai primește în dar un cuțit și un pistol, pe care învață să le folosească. Pentru că tatuajele reprezentau coduri morale și de apartenență a comunității Urca, bărbații erau obligați să și le facă, și atunci când viitorului scriitor îi vine rândul să devină bărbat, își dă seama că are talent la desen și că tatuajele îi vor colora viața și mai apoi trupul. La nivel confesional, cartea deschide poarta către o lume nouă, o lume a copilăriei creată pe fundamentul violenței, al durității și al îndoielilor care apar în tegumentele personalității aflate în plin proces de dezvoltare. Pentru că noțiunea de bine și rău era total altfel construită, Lilin simte nevoia să abandoneze comunitatea și să-și clădească un viitor departe de tot ceea ce a durut în anii copilăriei. Se observă tonul trist și uneori agresiv atunci când descrie pasaje din răfuielile cu polițiștii sovietici care omoară familii fără vină din comunitate, atunci când copiii cu care se juca în fața porții au fost uciși înainte de vreme. E o lume fascinantă care te face să te întrebi dacă e posibil ca un astfel de colț uitat de lume să existe încă și să mai aibă aceleași fundamente de supraviețuire ? Și totuși, rebelii din Urca cei tatuați care dormeau noaptea cu pistolul sub cap, aveau un Dumnezeu la care se închinau frecvent, un Dumnezeu al lor, doar de ei știut.

Întrebat într-un al celor de la post-new.com dacă s-ar restabili în Transnistria, Lilin a răspuns că se gândește cu tristețe la locul de baștină, că banul a luat locul principalelor valori, umane și că sărăcia a transformat Bender-ul într-un fel de New York din plastic și carton. Lilin se consideră a fi norocos pentru că a reușit să fugă de amintirile ce-l leagă de Transnistria, în special pentru faptul că e în viață, afirmând că cei cu care a copilărit au murit în condiții dubioase sau în urma supradozelor.  Dacă la începutul romanului Educație siberiană Lilin scrie că acea comunitate e alcătuită din 46 de familii, din interviurile pe care le-a acordat numeroaselor reviste online aflăm că în Bender mai trăiesc doar cinci familii. Întrebat și despre felul în care vede el tatuajele, influențat fiind de altă perspectivă a lor implementată din copilărie, Lilin a răspuns: ”The tattoo tradition I grew up with, which I am handing down and which I wear on my body, is not an exhibition but a form of communication. Like a book that people wear. A tattoo is a private thing – I hate exhibitionism, I don’t show people my tattoos willingly. Writing shares many things in common with tattoos, although tattoos are much more fundamental, natural and primitive. Writing is deeper, more modern and eternal. Both things require humility and honesty on the part of their creator. Literature in particular, but also tattoos, help us feel a connection with people who are no longer with us, communicating their humane, honest messages without arrogance. ”

Părerea mea e că romanul Educație siberiană  nu e doar un roman autobiografic, ci și un dosar de existență. Aproape că vezi un documentar cu și despre răfuieli dintre un regim sufocant și o mână de rebeli care poartă pistol chiar și atunci când iau masa în familie. Lângă furculiță și lingură e așezat pistolul.  De asemenea, mi-a atras atenția și motto-ul cărții, care e de fapt un dicton al comunității Urca: ”Unii se bucură de viață, alții o îndură, în vreme ce noi ne luptăm cu ea”.

Sunt curioasă să citesc și celelalte două părți din trilogie, simt cumva că Lilin mai are lucruri de spus. Un aspect pozitiv al cărții e faptul că scriitorul, dacă într-adevăr a Le-regole_del_gioco_8001trecut prin așa ceva, a avut puterea să treacă peste și să se detașeze de tot ceea ce i-a răsturnat ființa cu susul în jos. Educație siberiană e o poveste despre cum poți să îți schimbi viața, despre cum alegi fără să te uiți în urmă, despre cum înveți să fii uman, deși n-ai crescut într-o familie pașnică. Mai mult, dintr-o educație dură și deloc actualizată la cursul societății moderne, Lilin a reușit să deprindă arta tatuajelor, ceea ce l-a determinat să fie și mai hotărât în evadarea  din propriul trecut.

Astfel, petreceam mult timp copiind tatuajele pe care le vedeam în jurul meu și, cu cât le copiam mai mult, cu atât eram mai disperat, fiindcă nu reușeam să găsesc nici măcar un tatuaj identic cu altul. Subiectele principale se repetau, însă detaliile erau diferite. După puțin timp, am înțeles că secretul trebuia să se afle tocmai în detalii și atunci am început să le analizez, însă era ca și cum aș fi încercat să învăț o limbă străină fără profesor. Observasem că pe anumite părți ale corpului erau desenate anumite imagini, emițând câte o ipoteză, însă totul era foarte nestatornic și ambiguu, ca nisipul ce se scurge printre degete.

Pentru cei interesați și știutori de limba italiană, site-ul scriitorului este  aici

Autor: Nicolai Lilin
Titlu: Educație siberiană
Editura: Univers
ISBN: 978-99931-866-6-3
Nr. pagini: 336
An apariție: 2013
Traducător: Cristina Gheorghe
Preț: 44,90 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ruxandra A.

Ruxandra A.
A absolvit Facultatea de Litere din București. Este masterandă la Universitatea Transilvania din Brașov, tot la Litere. Fotografiază și scrie pentru sine. Ascultă tot ceea ce-i pune spiritul în mișcare: post-rock, metalcore, progressive, doom-metal, psychedelic rock.