Ţi-ai pierdut adâncimea,
cuvântul magic nu mai vine din tine.
În uşă între tocuri ai ochi ficşi, gura strâmbă,
ce te atrage, te respinge.
La gândul că n-ai cum să-ţi supravieţuieşti
tu ai rămas tablou.
Te-ai subţiat, timpul tău a trecut,
de acum oricând e târziu, pocitanie!
Aerul, privirile, muştele
te vor degrada cu metodă,
culoarea se va usca, te vei scoroji.
Dar poate
Dumnezeul celor născuţi pe tastaturi se va ruga
pentru tine, pentru dimensiunea ta
dispărută între două pustiuri comunicante.
Din câteva click-uri te-ar putea repara
orice puşti cu webcam, photoshop,
chiar şi al tău,
numai să vrea,
numai să vrea.