Tom Wolfe (a nu se confunda cu tizul lui, Thomas Wolfe, autorul superbului roman Privește, înger către casă, unul din acele romane totale care se scriu rar și doar o dată în viață) este considerat unul din cei mai citiți autori americani în viață. Este unul din puținii scriitori care apărut înt-un episod din The Simpsons și eu cred că aceasta o marcă importantă a celebrității lui. Îmbrăcat deseori în alb, cu pălărie asortată, Tom Wolfe trece drept un dandy al secolului trecut, pare mai cu seamă din gașca lui Fitzgerald și scrie aproape la fel de bine precum acesta, fără a aborda însă aceleași subiecte. Unul din cele mai cunoscute romane ale sale și cel despre care voi scrie în continuare, Eu sunt Charlotte Simmons, Polirom, 2012, este dovada scrisă a talentului său. Și dacă scria doar această carte și tot era de ajuns. Romanul lui se încadrează în tipul cărților, a ficțiunilor despre viața în campusurile studențești americane, fiind apropiat de romanul lui Michael Chabon, Wonder boys (Băieți teribili, Humanitas, 2008), cu care este și prieten. Critica americană elitistă refuză să-i considere pe acești autori drept mari, canonici, poate și pentru că au foarte mult succes și stilurile lor sunt mai puțin dificile decât al autorilor de mare literatură, precum Pynchon sau DeLillo, dar tocmai frumusețea poveștilor și stilul sunt motivele pentru care sunt citiți și traduși în multe limbi ale pământului.
O să încep cu ce cred că e marele minus al cărții, fiindcă nu este o carte perfectă, e doar o carte bună, care putea fi și mai bună: este mult prea întinsă, prea lungă și acesta nu este în sine un motiv de îngrijorare, însă devine la un moment dat plictisitor să tot citești despre colegiu. Înțeleg ce a vrut Tom Wolfe să facă, anume să parodieze fin viața de colegiu și să creeze un personaj irezistibil, format din toate stereotipurile: fata frumoasă, dar care nu știe că e frumoasă, prea deșteaptă pentru binele ei, ușor confuză, ușor psihotică, dar plină de energie, mereu în căutarea a ceva, mereu implicată în proiecte, care se maturizează, iubește, suferă, o dă în bară, dar o face pe fata rea și sexualizată intens.
Nu am fost niciodată fată, dar cred că procesul de maturizare este la fel de complicat pentru ambele sexe, și pe lângă fată mai există și personajul masculin în aceeași paradigmă, și sunt pagini superbe în această carte, fiindcă pe lângă ușoara parodie autorul este și serios. De fapt, cred că asta este de fapt problema reală, autorul nu se hotărăște dacă să fie serios sau parodic sau ambele și de câteva ori încurcă ițele. Cred că dacă reușea să concentreze mai mult acțiunea și hotăra direcția corectă ar fi fost o carte cu adevărat bună, așa este doar bună. Pentru mine a fost o lectură revigorantă și în ciuda numărului mare de pagini și a ușoarei confuzii, am petrecut timp de calitate citind-o.
Și acum părțile bune. În primul rând, este un roman în adevăratul sens al cuvântului, o construcție complexă și este scris într-un stil care mie mi-a plăcut încă de la
prima pagină, ușor detașat, ușor ironic, direct, liber, simplu. Îmi place să citesc despre tineri, mai ales dacă sunt tineri din alte societăți, cum e cea americană, fiindcă este total diferită de cea pe care o cunosc eu și mă intrigă, dar în același timp oamenii sunt la fel peste tot, au același probleme, același vise, doar puțin schmbate de mentalități. Romanul lui Wolfe este o frescă de o mare finețe a detaliilor a unei părți a societății, dar înglobează în ea toată societatea. Wolfe scrie despre studenți, cursuri, maturizare, campus, droguri, sex, petreceri, jurnalism, teribilism, moarte, dar o face în marele context al societății americane în general. Traseul Charlottei Simmons este unul care impresionează. Fată de la țară, din Carolina de Nord, ea câștigă o bursă de studiu la una din cele mai prestigioase universități, Dupont Univertity, și vine încărcată de vise, vrea să facă totul, să cunoscă lumea, să trăiască experiențe, atât intelectuale cât și sociale și luptă pentu fiecare bucățică de lume. Este greu să nu te atingă povestea ei și toate lucrurile prin care trece, relațiile ei, viața ei care se transformă.
Pe lângă poveste, care îi implică în mare parte pe Charlotte Simmons și doi colegi, care intră într-un fel de triunghi amoros, Tom Wolfe aduce și o critică sistemului universitar, pe care îl vede corupt sau cel puțin coruptibil, și aceste pagini pot fi destul de anoste, atât pentru că sunt un cititor din altă țară care nu cunoaște acea viață, dar și pentru că uneori exagerează. Citeam câteva recenzii ale unor tineri cititori americani care spun aceleași lucruri, idee care mă determină să cred că nu e vorba doar de faptul că eu nu pot să vizualizez prea bine toate detaliile, ci și de faptul că uneori Wolfe își pierde coerența. Dar din fericire sunt rare momentele. Ca o concluzie, eu cred că romanul Eu sunt Charlotte Simmons nu trebuie să sperie prin numărul mare de pagini și în ciuda câorva minusuri este o carte bună care merită să rupă câteva zile sau o săptămână din timpul tău de cititor, fiindcă la sfârșit nu te simți înșelat și nu ai impresia că ai pierdut timpul, ba din contră, rămâi cu un sentiment plăcut.
Eu sint Charlotte Simmons |
|
 |
|
| AUTOR: | Tom Wolfe |
| COLECTIE: | BIBLIOTECA POLIROM.Proza XXI |
| PRET: |
47.95 RON
|
| DOMENIU: | Literatura universala , Literatura americana |
| ISBN: | 978-973-46-1946-7 |
| ANUL APARITIEI: | 2012 |
| NUMAR PAGINI: | 696 |
| FORMAT: | 130×200 |
