Candy
By Luke Davies
Sunt tineri, frumoși, îndrăgostiți. El e dependent de heroină. Și iată-mă pe mine, care mă gândeam că în Candy (Candice) se regăsește tipicul salvator, eroina idilică ce va rămâne cu el să-l ajute să renunțe. Indeed, wishful thinking.
There were good times and bad times, but in the beginning there were more good times.
Când am început să citesc cartea am fost puțin sceptică. Am crezut că am dat din nou peste un roman oarecare despre adicții, că va fi lacrimogen, impresionant și că, la sfârșit, voi trage aceeași concluzie ca de fiecare dată: nu putem să controlăm tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, dar totuși singurii responsabili de ea suntem noi înșine. Nu mă puteam înșela mai rău; Luke Davies a făcut dintr-un roman despre dragoste și adicții, un roman despre viață: tinerețe, greutăți, nemulțumiri, dezorganizare, tristețe și boală… apoi speranță – amintindu-ne că finalurile fericite aparțin basmelor.
Candy’s got the bluest eyes I’ve ever seen, a kind of mist you fall into.
Candy este, de fapt, un fel monolog interior al naratorului, un tânăr australian dependent de heroină care se îndrăgostește de o frumoasă cu păr blond, veselă, plină de viață și dornică de aventură. Totuși, heroina nu e un lucru de care să poți scăpa lesne, așa că, vârtejul în care este prins el, o acaparează încet și pe iubita lui – iar viața lor se schimbă în mod radical.
De-a lungul romanului, ne plimbăm împreună cu naratorul și cu Candy între Sydney și Melbourne, luând parte la încercările lor de a se lăsa de heroină, la resemnare, trecem prin sevraj, ne apucăm de furat, începem ture de noapte prin bordeluri, doar-doar să facem rost de cei 200$ de care avem nevoie pentru vreo două doze. Nu ne putem concentra la nimic, decât la momentul în care vom avea suficientă zăpadă ca să ne simțim confortabil. Ne gândim doar la cum să facem rost de mai mulți bani și la cât de bine ne simțim în momentul în care apăsăm pistonul seringii și raiul alb ni se revarsă în sânge.
We had a lot going for us. We’d found the secret glue that held all things together. We were young and beautiful. We were married now. We were about to go home, get out of our monkey suits, get naked and get wasted.
Căsătoria pare a fi salvarea – așa că se căsătoresc, doar că lucrurile încep să fie mai complicate. Încercările de a renunța la heroină dau greș, însă Candy e mai motivată. Pe măsură ce trece timpul, naratorul observă cum personalitatea ei se degradează, însă, oricât de mult ar iubi-o și ar vrea să o ajute, nu reușește să o pună pe primul plan, adică mai sus decât heroina. Astfel că, deși o încurajează și îi spune mereu că vor renunța atunci când ea va spune stop, gravitatea adicției o aduce pe Candy în pragul unei crize nervoase și, dacă nu ai observat că totul se ducea de râpă oricum, ei bine, acesta e începutul sfârșitului. După dezintoxicare, își mai acordă o șansă, însă naratorul (al cărui nume nu îl aflăm nici măcar la sfârșitul cărții – te face să te gândești, nu?) recade și apelează la prietenul lor Casper, un chimist care își fabrică singur heroina (smack, yellow jesus, powder sau cum vrei să-i spui).
Candy este un roman foarte intens, în care fluctuațiile de acțiune și repaus te fac să nu te poți opri din citit. Naratorul suferă de un fel de indiferență și platitudine afectivă care tentează cititorul și are rolul de a-l face să-și pună întrebări. Talentul scriitorului este tocmai acela de a te pune față-în-față cu propriile temeri și slăbiciuni, prinzându-te în cercul vicios în care se învârt personajele sale. Momentele de tandrețe combinate cu vină și regret emoționează, evenimentele prin care cei doi îndrăgostiți trec au ca efect evocarea unei înțelegeri mai profunde a adicțiilor, a dramei prin care trece o viață, o persoană în care și oase, cu suflet bogat transformată într-o mumie a cărei suferință este atât de greu de suportat încât întreaga personalitate întră în declin („Everything’s turning blue.”).
Suppose all time was not the way it is with us. Suppose its mellifluous curves and parabolas, its contractions and contortions, the furious or sedate blood of its pulse, were of a different mathematics altogether. Or say the eye that views could view with the remoteness and the slowness of rocks growing, continents being born, galaxies roller-coasting through the universe. Imagine if we could stand above the flow of time and look down on it just as we stood on Mount Dandenong and looked down on the dots of traffic ten miles away and below. But there is a blackness all around. We can’t imagine anything. We can’t suppose. We are trapped inside the thickest of boundaries.
De departe, cea mai reușită scenă a romanului este cea în care cei doi se hotărăsc să renunțe definitiv, însă fără a apela la ajutor specializat. Se închid în casă, își fac provizii de medicamente (antiinflmatoare, antidepresive), alcool și mâncare și decid să petreacă o săptămână fără să iasă din casă. Naratorul descrie cu acuratețe simptomele sevrajului, durerea, chinul și halucinațiile prin care trec el și Candy, așa încât însuși cititorul simte un disconfort fiziologic. Imaginile vizuale, combinate cu cele tactile și olfactive stimulează simțurile și te transpun pe salteaua din mijlocul camerei, transpirând pe așternuturile murdare și având senzația că poți să mori în orice clipă.
Prejudecățile și blamarea autocontrolului nu-ți sunt de nici un folos, căci, poate pentru prima dată în viață înțelegi că adicția nu e doar un subiect de roman sau de film, nu este ceva la care poți renunța oricând. În faza consumului frecvent nici măcar nu te poți gândi la cum să te lași, ci îți dorești să faci rost de doza necesară, pentru că gândul la durerea insuportabilă care te așteaptă după ce trec mai bine de opt ore de la ultima doză creează și mai multă panică.
Ask for help.
–
Luke Davies, Candy, Vintage Publishing 1998
–