Fabrica de epave

Şuviţele-i negre curg în fluvii ondulate pe pernă, vărsându-se în delte pierdute sub aşternut. Deschizând ochii după visul cu gust de var şi miros de iasomie, îşi duse mâna la gură chicotind spre pungaşul al cărui contur se pierdu odată cu noaptea, lipsind-o de un sărut. Nu era cine ştie ce pierdere, dar nici câştig. „Măcar de m-ar fi lăsat să-i spun cât de mult îl iubesc”, îşi spunea Ophelia, tânjind la dezmierdările care-ar fi făcut din insurgent un hoţ cinstit, modest şi tandru. Ar fi putut să-i străpungă armura cu un suspin, să-l închidă în temniţa de sub duşumea, apoi să arunce cheia în apele Rinului şi să-i aprindă focul cu bileţele strecurate pe sub uşă. A ales în schimb, să-l ascundă la sân, sub cămaşa de noapte, aşa, cu tot cu mantie şi armură. Zâmbi îmbujorată de îndrăzneala gândurilor ce păreau a fi de când îl cunoscuse pe tânărul medic, cu mult mai luxuriante faţă de modestia odăii în care trăia şi mai îndrăzneţe decât o ploaie care strică penajul păpădiilor pufoase.
Atingând duşumeaua cu tălpile goale, un fulger de gheaţă o străbătu până în creştet:
– Ah, şi ce dacă a fost un vis? Voi deschide fereastra şi-i voi spune soarelui: strecoară-mi-te în sălaşul plin de doruri, înhamă-ţi roibii la Carul Mare, porunceşte-i prinţului să mă răpească la miezul nopţii şi spune-i la ureche să n-aibă teamă de bătaia genelor asmuţite de zorii zilei, când îmi voi găsi pantoful pierdut la carnavalul stelelor de mare!
– Ophelia!, se auzi vocea blândă a bunicului, care intră în odaia ei, auzindu-i trilul de dimineaţă.
– Bunicule, dumneata ai văzut ce soare e în dimineaţa asta? Vino, vreau să-ţi arăt ceva. Închide ochii!
Furişându-se pe lângă el, trase sertarul scrinului, luă coroniţa împletită din flori de câmp, o fixă pe creştet privindu-se în oglindă…
– Să nu-i deschizi!
… îşi puse inelul împletit din tulpini de margarete pe deget şi brăţara de ferigi la încheietură.
– Nu te uita!
– Nu mă uit…
– Încă un pic… Gata!
Bătrânul deschise ochii.
Ophelia dansa în ritm de vals, încolăcită după gâtul unui cavaler dat jos cu forţa din visul ei. Cămaşa de noapte ce-i ajungea până la glezne se învârtea după piruetele făcute cu paşi mărunţi pe notele lui Şostakovici, pletele îi accentuau paloarea chipul angelic, iar braţele-i subţiri mângâiau aerul precum lebedele lui Ceaikovski. Era îndrăgostită de viaţa ce se grăbea s-o treacă în rândul celor care nu mai sunt, şi-l iubea în taină pe tânărul medic ce-o consulta în fiecare zi, de o lună încoace, cu stetoscopul acela care pulsa haotic şi rece în ritmul inimii sale atât de slăbite.
Uneori, prea haotic…
Ticălosul!

Atunci fusese pentru ultima oară când bunicul simţi ninsoarea aripilor smulse din Paradisurile promise de un şarlatan care storcea portocale pe şevalet, ca să coloreze Soarele în portocaliu. Visul cu prinţi, carnavaluri şi valsuri îşi găsise dimineaţa şi pacea râncedă în lacrima bătrânului ce ţinea în palmă inelul din flori şi brăţara din ferigi, lipsit pe veci de surâsul Opheliei care-şi văzu, vai, dorinţele îndeplinite, abia după ce primise sărutul frumosului Hadeş, prinţul întunericului şi stăpânul lumii de dincolo de lumină. Şi atunci, neştiind ce să plângă, brăţara din ferigi ofilite, sau propriul destin de şerpaş cu vârsta uitată-n calendare mayaşe, bunicul se lăsă în genunchi pe ţărâna mormântului ei, aprinse lumina blagoslovită de cântecele clopotelor ce anunţau decăderea morţii în moarte, tăiase funia ancorei şi se lăsă în voia valurilor, ca o veritabilă epavă atee.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Desemnat câştigător al concursului de debut literar „Incubatorul de Condeie”, ediţia 2013 – secţiunea „Proză scurtă” – organizat de Agenţia Culturală AdLittera, Marius colaborează din 2014 cu Revista „Semne Bune”, unde scrie poveşti despre cărţi şi scriitori. Când nu scrie, desenează, când nu desenează, aleargă cu bicicleta, iar în timpul care a mai rămas ia pulsul librăriilor în care, din iunie 2014, se poate găsi şi volumul său de debut „Amor de dragul ploii”- Editura Karth.

Număr articole publicate : 39