de Eli Teoharie
Piesa „Purimşpil – O Comedie” după Avram Goldfaden, tradusă de Mya Liontescu şi în regia lui Andrei Munteanu, a fost concepută ca un spectacol singular pentru Sărbătoarea de Purim din anul acesta, dar a intrat în repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat la cererea actorilor. Spectacolul a avut premiera pe 16 martie 2014.
Conform Cărţii lui Ester, Purimul este sărbătoarea care comemorează salvarea evreilor din Imperiul Persan, unde un complot fusese uneltit pentru a-i distruge. De-a lungul timpului, Purimul a luat conotaţia sărbătorii eliberării evreilor de sub asuprirea antisemită din toate evurile şi de toate felurile.
Acompaniat de muzica lui Imre Kalman, spectacolul îmbracă forma vodevilului, cochetează cu opereta şi încearcă să suprindă destinul tragi-comic al actorului de teatru. Umorul are un crescendo antrenant ce apare în două dimensiuni: cea vizuală, subliniată de costumele şi măştile viu colorate de un aer grotesc, şi cea a dialogurilor, presărate de replici acide în cântecele pline de ironie.
Piesa recreează spaţiul Imperiului antic al Persiei şi Mediei, unde în timpul unui mare ospăţ, împăratul realizează că Vashti, soţia sa, lipseşte. Decide să o pedepsească şi să o cheme în faţa întregii curţi, goală. Vashti intră în scenă, dar nu goală, ci aruncându-i marelui conducător o sumedenie de injurii pentru îndrăzneala de a o umili în public. Mai mult, îi aduce la cunoştinţă soţului că va pleca înapoi la tatăl ei.
Astfel, începe căutarea unei noi soţii pentru împărat şi după o atentă selecţie este aleasă Estera, nepoata lui Mordecai. Estera nu îi dezvăluie conducătorului originile sale evreieşti. În scena următoare, Mordecai prezintă un complot împotriva suveranului şi gestul este consemnat în registrele zilnice ale Curţii.
Împăratul îl numeşte pe Haman ministru şi acesta, împreună cu cei zece fii ai săi, îl convinge să accepte un decret prin care minoritatea evreiască a Imperiului să fie eradicată. Evenimentele iau însă o altă turnură. În momentul în care conducătorul, suferind de insomnie, cere să-i fie citite registrele zilnice ale Curţii pentru a adormi îşi reaminteşte de gestul nerăsplătit al lui Mordecai. Haman este chemat şi i se cere un sfat pentru a cinsti cum se cuvine un erou al Imperiului şi crezând că este vorba despre el însuşi, Haman sugerează lauri şi onoruri publice. Va fi dezamăgit când va afla că este vorba despre Mordecai şi planurile îi vor fi dejucate.
Poate pentru că viaţa nu e numai haz şi masca comediei nu poate exista în absenţa celei tragice, finalul spectacolului este punctat de un monolog al Maiei Morgenstern asupra condiţiei de actor, ce readuce publicul încet-încet în planul realităţii şi al vremurilor noastre, unde să fii actor e uneori mai trist decât transpare de pe scenă.
Când am intrat, foaierul teatrului forfotea de banalităţi cotidiene. Oameni gravi din fire, sau care se iau de obicei mult prea în serios, discutau probleme sociale, studenţii îşi comparau cursurile şi îşi bârfeau profesorii în timp ce doamnele discutau într-un colţ ţinute iar în celălalt reţete. Feţe lungi. Când am ieşit, foaierul zumzăia de veselie şi zâmbete calde. Andrei Munteanu caracteriza spectacolul prin cuvântul “bucurie”, în interviul dat pentru Radio România Cultural. Acest obiectiv a fost atins cu brio.
–
Interviul cu Andrei Munteanu aici: