Teatrul Naţional Cluj a prezentat în cadrul FNT spectacolul „Amalia respiră adânc”, în regia lui Tudor Lucanu.
Monodrama Adinei Nelega, este un periplu prin viaţa Amaliei, care traversează naivă şi confuză prin perioada comunistă, ajungând, la fel de ruptă de realitate, până în post-comunism.
Pioniera mândră de la început, marcată de pierderile din viaţa ei – în special de cea a mamei, care a respirat adânc şi şi-a luat zborul, sinucigându-se, crede orbeşte în idealurile comuniste, luptă “trup şi suflet“ pentru patrie sustrăgând informaţii absolute inutile de la militarii străini care asigură paza ambasadelor, contra favorurilor sexuale şi nu deschide ochii nici măcar atunci când este violată de miliţie, ba din contră, se crede o adevărată eroină. Mai târziu, facem cunoştinţă cu Amalia – soţia nesatisfăcută, care nu lasă neplătită nici o greşeală a soţului, făcându-şi de cap cu alţi bărbaţi, ca mai apoi, după revoluţie, să devină bătrâna femeie de serviciu la aeroport, cu aceeaşi mentalitate bolşevică.
Nici moartea fiului, împuşcat când a încercat să fugă din ţară, nici faptul că fratele ei, ajuns mare balerin pe meleaguri străine uită de ea şi nici o altă cicatrice lăsată de tragediile prin care trece nu o împiedică pe Amalia să treacă prin viaţă plină de un idealism tamp, făcând haz de necaz şi exerciţii de respiraţie, până când, într-un final, învaţă să respire adânc şi îşi ia zborul.
Amalia pune pe tapet cu nonşalanţă şi farmec toate tarele comunismului, arătând în acelaşi timp cât de departe se putea merge cu îndoctrinarea. Amalia nu gandeşte, munceşte, bineînţeles, “pentru patrie şi popor”.
Mi-a devenit drag personajul Amalia, după ce am văzut de mai multe ori, la Sibiu, spectacolul în care joacă actriţa Andrada Grosu, aşa că nu am vrut să ratet ocazia să văd o altă interpretare şi am mers la spectacolul Teatrului Naţional Cluj, în care joacă Anca Hanu. Nu am mai văzut-o niciodată pe scenă, aşa ca am avut parte de ceva nou din toate punctele de vedere – o altă actriţă şi o abordare total diferită a personajului.
Dacă Amalia Andradei Grosu este plină forţă şi energie, cea a Ancăi Hanu este calmă, meditativă, oarecum resemnată. E un joc “cuminte”, monocrom, care îţi dă senzaţia că te uiţi la un televizor alb-negru – lucru care nu e neapărat rău, avînd în vedere perioada despre care e vorba în piesă. Până la urmă totul depinde de cum o percepe fiecare pe Amalia, iar, în cazul publicului, de gusturi. Oricum ar fi, “Amalia respiră adânc” este un spectacol care merită văzut, indiferent că alegeţi varianta jucată la Sibiu sau pe cea jucată la Cluj.
Regia: Tudor Lucanu
Distribuţia: Anca Lucanu