Yann Martel – Viața lui Pi

Romanul Viața lui Pi este cunoscut în ultima vreme mai mult datorită ecranizării de succes a lui Ang Lee, realizată în 3D, cu multe efecte speciale și care, din fericire, respectă destul de bine acțiunea și chiar atmosfera cărții. Evident, ca realizare și ca desfășurare, romanul lui Yann Martel este superior, dar filmul este o experiență vizuală în fața căreia nu poți fi decât încântat. Mi-au plăcut ambele și sunt două fețe ale aceleiași monede, una cu care se poate cumpăra timp și frumusețe.

Despre ce este totuși acest roman cu titlu misterios, publicat în 2001, care trimite cu gândul la orice altceva decât cea ce este de fapt? Este despre supraviețuire, despre tigri, grădini zoologice, căutarea și găsirea lui Dumnezeu, este un roman despre memorie, un roman de dragoste, o desfășurare a imaginației? Este toate acestea și ceva mai mult: este despre viața unui om ce vrea să cunoască profunzimea vieții și să fie mai mult. Pi Patel, pe numele lui întreg Piscine Molitor Patel (botezat după o piscină din Franța, pe care a iubit-o unchiul său, înotător prin vocație, care își povestește viața din prisma piscinelor în care a înotat) este un indian atipic.

Fiu al unor părinți moderni, atei sau cel puțin dezinteresați de religie, concentrați mai mult pe lectură și copii, mama, și pe afaceri, tata, Pi are două mari pasiuni ce îl vor ghida în viața: zoologia (absolvă facultatea cu o lucrare despre leneșul cu trei degete) și religia: este hindus, musulman și creștin practicant, toate în același timp. Fascinante sunt gândurile lui despre Dumnezeu și m-am simțit puțin mai iubitor de mister după ce le-am citit.

Romanul este și despre Richard Parker. Un personaj frumos, puternic, mare, imprevizibil. Tigrul Richard Parker și Pi sunt supraviețuitorii unui accident naval în care Pi își pierde toată familia. Călătoria lor prin apele oceanului și metodele extreme de supraviețuire ar fi fost oricum interesante, dar alăturarea celor două personaje a fost inedită și a crescut plăcerea lecturii. Richard Parker și Pi Patel trebuie să trăiască împreună multe săptămâni, și un tigru cu un om nu pot trăi foarte bine într-o barcă mică, însă într-un final ajung să se înțeleagă și chiar se creează o legătură între ei. Finalul este însă destul de trist, chiar dacă cei doi supraviețuiesc. Natura animală și cea umană se dovedesc a fi diferite. Totuși, Viața lui Pi rămâne unul dintre cele mai bune romane citite de mine și o carte dragă la care aș vrea să mă întorc într-o zi.