Ți-ai tras-o vreodată într-un vagon infect? Dacă nu, zic să nu mai aștepți. Uite că mi-au prins încheietura. Revin.
Eram într-o bodegă, prin Centru Vechi, unde bei mult pe bani puțini (cum îmi place mie), când vine tipu ăsta și-mi zice:
– Te plac de mai bine de un an.
Îi zâmbesc curioasă, brusc dau din cap ca nebunii. E ceva dubios. Îi arunc o privire tăioasă. Mai sunt puține luni de când se făcea un an de la primul contact. (vizual.)
– Ei, ridicol.
Și-am continuat cu integramele. Eu fac și d-astea, mă iau de mână, mă scot la băută în plină zi unde scriu, citesc și fac abstracție de restul. Din când în când mai cer un foc. Atât m-am învățat să socializez. Nu ține mult.
Nimic interesant, ai zice. Nu a trecut nici o săptămână și mă găseai în vagon spre mare. Căștile-nțepate-n urechi, Shania Twain de companie, dincolo de principiul plăcerii pe rotule. Alături n-aveam habar că era el. Așa că atunci când am adormit fix pe umărul său am picat. Osos, înțepător. Am tresărit. Am început să dezbatem vrute și nevrute.
Finalul a fost pe măsură. După o lungă pauză vrei și vrei. Ești în stare să sari pe el, lași animalul să iasă la iveală, să pună stăpânire pe tine.
Auzisem recent că s-ar fi însurat de trei ori. N-avea noroc și pace. Voia o familie din aia ca-n filme. S-a legat de calorifer și-și ciopârțea mâinile. Când l-au găsit, evident, era târziu. Duhnea din fața casei.