Interviu cu Ciprian Măceşaru

cip_3SemneBune: Când spun mă gândesc și la , și la muzică, dar și la Revista Accente. La ce ar trebui să mă mai gândesc?

Ciprian Măceșaru:  Păi, nu e destul?! Aș putea să mă las pradă orgoliului și să ripostez: “dar cu prozatorul ce facem?” Din fericire, orgoliul respectiv nu se manifestă.

SB: Să vorbim puțin despre Accente. Cum a apărut, de ce a apărut, cine o citește și, cel mai important, care sunt așteptările tale vizavi de acest proiect? Unde putem găsi revista?

CM: Primul număr al revistei Accente a apărut în 2012, la sfârșitul lunii mai. Cunoscând bine piața culturală bucureșteană, am înțeles că o revistă culturală gratuită, care să se distribuie în săli de spectacole, librării, teatre, cinematografe, institute culturale, târguri de carte, galerii de artă, cladiri de birouri etc. ar fi o idee bună. Publicul interesat de cultură e mult mai mare decât acela care își cumpără reviste culturale de la chioșcuri. Sunt mulți oameni inteligenți, moderni, care merg la teatru, la film, la concerte și expoziții etc. în a căror întimpinare am decis să mergem.

SB: Am citit de-a lungul timpului, în paginile revistei, interviuri cu autori străini, dar și cu traducători de afară. Amos Oz, Juan Pablo Villalobos, Jan Willem Bos sunt doar câteva dintre aceste nume. Cum ajungi la ei? Există un shortcut?

CM: Ha! Îmi ceri “rețeta succesului”. Cele mai căutate materiale din revista Accente sunt interviurile. Pe lângă cei numiți de tine, vreau să îi amintesc pe Ioana Pârvulescu, Filip Florian, Răzvan Suma, Horia Mihail, Alexandru Tomescu, Andrei Călăraș…

Ajungem la ei fie contactându-i direct, fie prin intermediul agenților sau al editorilor. Într-adevăr, uneori e foarte dificil să intri în legătură cu scriitorii străini, mai ales cu cei foarte importanți. Cel mai ușor e să-i abordezi atunci când vin în România sau în preajma venirii lor aici. Astfel am putut realiza un alt interviu cu un greu al literaturii actuale, este vorba despre chilianul Jorge Edward.

SB: Luna aceasta, Accente a decernat două premii de debut în literatură. Povestește-ne puțin despre acest demers.

CM: Revista Accente a împlinit un an de existență și ne-am gândit că e o bună ocazie pentru a acorda niște premii. Cum revista e tânără, am decis că ar fi nimerit să acordăm premii de debut. Cu timpul poate că vom avea și altfel de premii. Deocamdată, am simțit că e suficient să-i încurajăm pe cei aflați la început de drum. Așadar, am acordat două premii pentru debut în literatură, în și proză. Juriul a fost format din Daniel Cristea-Enache (președinte), Dan-Liviu Boeriu și subsemnatul. La proză a câștigat Teodora Coman, pentru volumul Cârtița de mansardă (Casa de Editură “Max Blecher”), iar la proză am avut un ex-aequo: Simona Sora, pentru volumul Hotel Universal (Ed. Polirom) și Un Cristian, pentru Morții Mă-tii (Casa de Pariuri Literare). Țin să accentuez faptul că s-a ținut cont de debutul într-un anumit gen literar. Evident, Simona Sora nu e debutantă în literatură, dar în proză este. Sunt sigur că, după cum e obiceiul pe la noi, un lucru atât de simplu e mai greu de acceptat.

SB: Care este cel mai special feedback pe care l-ai primit de la un cititor de Accente?

CM: Dă-mi, te rog, voie să amintesc trei cititori, nu doar unul. Am fost sunat din străinătate de trei cititori diferiți, unul din Israel, al doilea din Elveția, ultimul tocmai din Canada. Poate că nu pare foarte mult, dar pentru mine au fost trei momente emoționante.

SB: Hai să vorbim puțin și despre muzică. Mărturisesc că nu am rămas indiferent ascultând Hotel Fetish, cu toate că zona mea de confort se situează mai aproape de Queensryche decât de Queens of the Stone Age. Când îl vei reactiva pe toboșarul Măceșaru?

CM: Toboșarul Măceșaru este activ și acum, chiar dacă nu mai e vizibil. După ce s-a destrămat Hotel Fetish, am fondat formația Toulouse Lautrec, din care, deși fondator, am plecat. Împreună cu mine a plecat și chitaristul Henri Septimiu Petrache, alias Mr. Khaan. Cu el am pus bazele unei alte formații, dar vocalista pe care cu mare chin reușisem să o găsim, a fost nevoită să plece în Anglia, așa că s-a ales praful și de acest proiect. Acum încercăm să formăm o altă formație. E greu, avem puțin timp liber și nici oameni potriviți nu găsim.  Pasiunea, însă, e mare.

SB: Cât de importantă este muzica în procesul tău de creație. Ce muzică te inspiră atunci când scrii?

CM: Muzica este foarte importantă în viața mea (cine a citit jurnalul meu cultural, “Focul din tâmplă”, știe deja asta), dar nu mai pot scrie ascultând muzică. Am scris un volum de versuri în timp ce ascultam albumul The Ideal Crash al celor de la dEUS, dar de atunci n-am mai putut repeta figura.

SB: Despre volumul tău de poeme, Roșu pentru pietoni (Charmides, 2012) am scris nu demult pe SemneBune. Ce a însemnat pentru tine această carte și la ce lucrezi în prezent?

CM: Țin să-ți mulțumesc și cu această ocazie pentru cronica aceea frumoasă. Din păcate, deși cred că Roșu pentru pietoni este cea mai bună carte de poezie a mea (chiar dacă și aceasta are câteva scăderi), în afară de tine a mai scris despre ea doar Tudorel Urian, în revista Acolada, căruia, de asemenea, vreau să-i mulțumesc. Înțelegi, așadar, că există puțină amărăciune în sufletul meu, dar m-aș bucura foarte mult să fie citită cartea, asta mă interesează cel mai mult.

Am terminat un lung poem, o carte cu ilustrații foarte mișto realizate de Alex Neagu Veber, un artist revenit de curând din Portugalia, unde a locuit vreme de mai mulți ani. Sper să fie publicat la toamnă.

Acum scriu la un nou roman, un fel de continuare la Superhero, doar că îl scriu în așa fel încât să fie total independent de primul volum. Sunt însă abia la început. Nu știu când o să fie gata.

SB: inima ta e o coree,/partea de nord iubeşte o comunistă/sudul preferă o democrată. (sfoara, p. 66) Te regăsești încă în aceste versuri?

CM: Hm, greu de spus. Am putea porni o discuție foarte lungă. Îmi place să-mi imaginez tot felul de lucruri, să mă pun în tot felul de ipostaze, așa că n-ar trebui să îl căutați pe adevăratul în ceea ce scriu, nici măcar în poezie. Nu întotdeauna, desigur, căci sunt și momente vădit autobiografice. În cazul versurilor citate de tine, eu sunt doar o fantasmă, un individ imaginat. Zău că m-am distrat foarte bine scriind poemul respectiv.

SB: Ce le transmiți cititorilor revistei SemneBune?

CM: Să fie sănătoși, fericiți și buni!

sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392