Guillermo Cabrera Infante – Trei tigri trişti

trei_tigri_tristiDacă ar fi să fac un top al cărţilor care mi-au plăcut cel mai mult, dintre cele citite în ultimii ani, categoric, Trei tigri trişti ar fi printre primele trei. Şi o să încerc să dezvolt, chiar dacă nu sunt sigură că o să reuşesc. Nu aşa cum aş vrea. Pentru că e genul de carte despre care, atunci când o recomanzi, eşti tentat să spui nu ştiu cum să-ţi explic, mai bine citeşte şi o să înţelegi. E ca un carusel, ca un val de cuvinte care năvăleşte peste tine şi care se retrage la fel de repede, lăsând în urmă doar senzaţii. Multe senzaţii. În plus, deşi pare veselă, e o carte tristă, numai că tristeţea începe după ce ea se termină. Cât timp o citeşti, nu apuci să îţi dai seama, doar vezi, doar auzi, doar o trăieşti, pur şi simplu, eşti prins în nebunia aia de cuvinte care te copleşeşte.

Totuşi, trebuie să spun de la început, dacă vă plac doar poveştile cu cap şi coadă, bine conturate, în care ţi se dă totul mură-n gură, cu un fir cât se poate de roşu, în care se întâmplă ceva, uitaţi de cartea asta. Poate că o să reuşiţi să treceţi de prolog, poate că şi de primele (aşa-zise) capitole, după care o să abandonaţi. Pentru că încep jocurile de cuvinte, poveştile care ba se suprapun, ba se intersectează, ba merg paralel, limbajul cubanez nu mereu tocmai academic, dar şi discuţiile cu substrat academic, sporovăiala în faţa căreia rămâi nemişcat, nici nu-ţi vine să clipeşti, pentru că e de un cinism feroce. Şi în prima fază chiar nu clipeşti, după care, brusc, te trezeşti că izbucneşti în râs, când ţi-i închipui pe frumoşii nebuni care pălăvrăgesc în faţa ta dintre paginile cărţii. Nu întâmplător am spus frumoşi nebuni. Pentru că, inevitabil (pentru mine), mi-a venit în minte o carte românească atunci când am citit Trei tigri trişti. Nu chiar în stilul ei, poate că nu la fel de bună sau nu la fel de cunoscută, dar ca idee… Vorbesc despre Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, a lui Fănuş Neagu. Ştiu, ştiu, mulţi vor strâmba din nas când vor auzi de Fănuş Neagu, dar citiţi-le pe amândouă şi mai vorbim apoi.

Întâmpările mai mult sau mai puţin legate din Trei tigri trişti te poartă prin Havana anilor ei de glorie, când muzica şi râsul încă răsunau pe străzi, când frumoşii nebuni de care spuneam îi dădeau viaţă şi nu dormeau niciodată, când oraşul în sine putea fi un personaj. Dar, spre deosebire de alte voci care povestesc despre Havana de atunci, Guillermo Cabrera Infante nu se pierde în dulcegării, nici în descrieri luxuriante (ba chiar îl ironizează pe Carpentier, de exemplu, care scrie şi astfel; deşi mie îmi place şi Carpentier), tonul lui e dictat de ironie, de umor, de cinism, mai presus de toate. Coboară dincolo de suprafaţa turistică a oraşului veşnic treaz, fără să alunece, totuşi, în substratul politic al Havanei, ceea ce poate părea ciudat, pentru că, nu-i aşa, nu prea poţi separa tărâmul cubanez de politică. Mai ales când vine vorba despre Havana acelor ani, când faimoasa revoluţie ce avea să-i aducă sfârşitul stătea la pândă, gata să sară. Şi nici n-a fost aşa. Am citit pe undeva că, iniţial, cartea apăruse cu un alt titlu şi nu fusese deloc lipsită de trimiteri politice. Iar Guillermo Cabrera Infante fusese, tot iniţial, un adept al acelor idei revoluţionare care mai apoi s-au dovedit distructive. Numai că, după ce a înţeles mai bine ce se întâmpla, s-a dezis de ele şi a ales să cureţe cartea de tot ce însemna politică şi astfel a apărut varianta tradusă la noi. Asta nu înseamnă că unele lucruri nu au rămas acolo, în paginile ei, chiar dacă nu scrise cu roşu, ci doar intuite. Dovadă faptul că Trei tigri trişti încă este interzisă în Cuba.

Fiind un roman fără un subiect foarte evident, fără o poveste clasică, stilul în care este scris trece pe primul loc şi îl marchează, cumva. Iar pe mine stilul lui Guillermo Cabrera Infante m-a vrăjit. Lucru care mi-a fost confirmat şi de al doilea roman al lui tradus la noi, Nimfa nestatornică, despre care o să vorbesc cu altă ocazie. În plus, ce m-a impresionat cu adevărat la Trei tigri trişti a fost traducerea. Dan Munteanu Colan a reuşit să redea foarte bine toată aparenta babilonie de cuvinte din care e formată cartea aceasta, fără să-i ştirbească din farmec, fără să românizeze poantele, fără să-i altereze umorul original. Încă o dată spun, pentru a înţelege, trebuie citită.

Mai multe despre traducere şi despre carte aici, într-o recenzie care mi-a plăcut.

 

Autor: Guillermo Cabrera Infante

Editura: Curtea Veche

Anul apariţiei: 2010

Număr de pagini: 504

ISBN: 978-973-669-922-1

Preţ: 32 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Dorina Tătăran

Dorina Tătăran
Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.