În căutarea unei ordini a timpurilor moderne, cei mai mulţi dintre oameni par a se despărţi tocmai de ceea ce istoria a consemnat a fi înălţător pentru suflet: arta. De fiecare dată când viaţa ne scapă, ne retragem în artă pentru a amesteca dimensiunile. Chiar şi aşa, arta generează incertitudini şi dueluri, contrariile discutându-se inclusiv pe teritoriul artei teatrale.
Astăzi se experimentează tot mai mult cultivarea iubirii şi a neiubirii de teatru, punct central în conferinţa ţinută de George Banu la Teatrul Naţional din Craiova, conferinţă păstrată de acum în prezentul volum. Dorind a disocia două dintre trăsăturile teatrului -divertismentul şi arta- autorul explică tocmai modul de gândi mereu între da şi nu. În acest fel, prin lectura anunţată se va parcurge atât lumea intermediară a teatrului cât şi realitatea spectatorului.
Autorul aminteşte de-a lungul capitolelor că teatrul s-a deosebit de celelalte arte prin aceea că nu îi lipseşte nimic. Aşadar, el prezintă teatrul ca fiind metaforfozat în oglindă, seducând asemenea ei prin lumea intermediară pe care o aşează în faţa spectatorului. Ce poate să fascineze mai mult decât “o lume a cărei condiţie de existenţă primordială e tocmai cultivarea acestui entre-deux, aparenţa simultană la real şi la fictiv”?
Conform eseistului, jocul dintre iubire şi neiubire se poartă prin dorinţă şi frecventare. Putem fie să iubim teatrul, răspunzând prezentului prin participarea la spectacol, fie să ne despărţim de fiinţele plămădite din carne şi imaginar ale scenei, ratând pentru totdeauna realitatea scenei.
Autorul convinge că în faţa unui spectacol timpul este diferit, garantând doar prin propria noastră prezenţă memoria şi dialogul dintre creator şi receptor. Se trasează astfel clar limitele dintre durabilitatea şi realitatea vie a operei. Descoperind cititorilor spaţiul judecăţilor strâmbe şi al vânzătorilor de iluzii, George Banu încearcă să răspundă întrebărilor teatrului. Am înţeles la sfârşitul lecturii că viaţa unui spectacol durează o zi, motiv pentru care trebuie să răspundem mereu chemării clipei căci prin participare reuşim să construim legenda unui spectacol. În acest fel îi salvăm realitatea ambiguă, ţesută la limita dintre efemer şi durabil.
După ce a descris confuzia generată de teatru, autorul înfăţişează la finalul volumului în ce fel ne seduce şi ne înşeală teatrul. Între da şi nu, teatrul nu poate să aştepte, el cere iubire înflorită prin dorinţă. Spectatorul se supune reprezentaţiilor şi este martor la schimbul tainic dintre cele două lumi, dimensiuni secrete protejate de oglinzi. Să nu uităm însă că putem călători liberi printre umbrele vieţilor noastre, amestecându-ne în pliurile spectacolelor care simulează realul.
Autor: George Banu
Titlu: „Iubire şi neiubire de teatru”
Iaşi, Polirom
Anul apariţiei: 2013
Nr. pagini: 259
Carla-Francesca Schoppel
sursa foto: polirom.ro