Revistă culturală online din 2010 dependentă de cititori deștepțiISSN 2343-8339redactie@semnebune.ro
Vrei expunere?Devino contributor
20102026Fragmente

din toţi stejarii eu am fost alesul

te ştiu de când erai cât frunza te punea mumă-ta în coşul de pâine te umbream şi îţi istoriseam tu îngânai creşteai vezi cicatricea asta peste ani ţi-a trebuit creangă de arc să îmi iei oaspeţii la ochi te-am iertat doar în ziua în care ai adus sub coroană zvârluga aceea numai cu tine se […]

te ştiu de când erai cât frunza
te punea mumă-ta în coşul de pâine
te umbream şi îţi istoriseam tu îngânai creşteai
vezi cicatricea asta
peste ani ţi-a trebuit creangă de arc
să îmi iei oaspeţii la ochi

te-am iertat doar în ziua în care ai adus
sub coroană zvârluga aceea
numai cu tine se domolea scânteiaţi amândoi
am fost unchi bun fiului vostru
mi-l lăsa pe ştergar în grijă iar mai apoi
la nunta lui m-am pus în miezul horei

aud acum că plănuieşte să mă dea prin joagăr
vrea casa şi hambarul lui să-i spui
că am două veveriţe în gazdă
strănepoatele celei crestate atunci de săgeată şi
că vine o vreme
când oricui îi e greu fără martor

Revista rămâne vie prin cititorii ei

Susține revista

Dacă vrei ca SemneBune să rămână un loc pentru lectură și repere culturale, poți sprijini proiectul editorial AdLittera.

Donează acum