te ştiu de când erai cât frunza
te punea mumă-ta în coşul de pâine
te umbream şi îţi istoriseam tu îngânai creşteai
vezi cicatricea asta
peste ani ţi-a trebuit creangă de arc
să îmi iei oaspeţii la ochi
te-am iertat doar în ziua în care ai adus
sub coroană zvârluga aceea
numai cu tine se domolea scânteiaţi amândoi
am fost unchi bun fiului vostru
mi-l lăsa pe ştergar în grijă iar mai apoi
la nunta lui m-am pus în miezul horei
aud acum că plănuieşte să mă dea prin joagăr
vrea casa şi hambarul lui să-i spui
că am două veveriţe în gazdă
strănepoatele celei crestate atunci de săgeată şi
că vine o vreme
când oricui îi e greu fără martor