Deseori neobservat – cum arata Herta Müller pe scena unui teatru

DSCF8317

De ceva vreme, mai precis de prin vară, există un nou în Bucureşti. Este vorba de Teatrul , situat pe Bulevardul Hristo Botev nr.1. Locul are ceva din parfumul Bucureştiului interbelic, însă vine cu prospeţimea neconvenţionalului (Serile Teatrului Absurd, Festivalul Naţional de ). Nici piesa Deseori neobservat, în regia Amaliei Olaru, şi avându-i în distribuţie pe şi Cristian Gheorghe, nu face excepţie de la acest drum asumat. Reprezentaţia despre care vorbesc în continuare a avut loc miercuri, 23 octombrie (a.c.).

Nu este deloc ușor să pui în scenă o adaptare după un roman de Herta Müller. Mai ales când vine vorba despre Leagănul respirației (Humanitas Fiction,2010), roman ce are la bază biografia scriitorului Oskar Pastior, trecut prin ororile lagărului de concentrare. Am avut parte de un spectacol în care emoţia şi poezia au făcut casă bună pe scena Teatrului . Romanul Leagănul respiraţiei îl prezintă pe tânărul Leo Auberg, deportat într-un lagăr de muncă din Uniunea Sovietică, după încheierea celui De-Al Doilea Război Mondial.

DSCF8314

Pot să vă spun că piesa nu este nici pe departe o transcriere fidelă a romanului. Din fericire, regizorul spectacolului Deseori Neobservat vine cu un artificiu, în sensul în care transformă un spectacol cu un singur protagonist, într-unul în care protagonistul se dedublează atât din interior către exterior, cât şi invers. şi Cristian Gheorghe sunt unghiuri şi nuanţe ale aceluiaşi personaj, Leo Auberg. Muzica de pian de pe fundal, scârţâitul vinilului, dar şi jocul de lumini (trei becuri care se sting şi se aprind într-un ritm halucinant) accentuează atmosfera minimalistă. Restul e doar poezie.

Odată mă voi uita în strada de la fereastră şi-n ziua aia va ploua, iar jos un bărbat nu va reuşi să-şi deschidă umbrela. Eu voi vedea că mâinile lui sunt mâinile tale. Şi-atunci o să-i strig de la fereastră: De ce nu traversezi strada? Acolo pe partea cealaltă nu te vei uda. Iar el va spune : „Cum de mă tutuiţi?”Nu vă cunosc , domnule, vă tutuiesc doar mainile.

La fel ca în roman, şi piesa de teatru evidenţiază bucuria personajului (într-un décor ironic-amar) de a se alătura lagărului de muncă. Acesta vede totul ca pe o călătorie iniţiatică. Numai că aici cele două (romanul şi piesa) se separă. După cum citim pe site-ul Muze și Arme, în spectacolul Amaliei Olaru e vorba tot despre Leo, numai că locul unde se află deportat poate fi oriunde și oricând. Iar Leo poate fi oricine.

Metafora îngerului foamei funcţionează la fel de bine şi în adaptarea scenică, precum funcţiona în romanul Hertei Müller. Nu poţi rămâne indiferent la faptul că reţetele culinare sunt bancuri pe care le face îngerul foamei.

DSCF8320

Ce putem spune despre cei doi protagoniști ai spectacolului? Cristian Gheorghe este un Leo sinusoidal, un Leo inocent şi încă nepervertit întru totul de pasărea de ciment şi de îngerul foamei. In schimb, Istvan Teglas îmi aminteşte puţin de Pink, celebrul personaj din opera rock The Wall a grupului britanic Pink Floyd. Mă refer în special la acel Pink comfortably numb. Accentuarea unui aparent vid emoţional este tocmai declanşatorul emoţiei (re)simţite de public.

La finalul piesei, m-am întrebat doar dacă Hertei Müller i-ar plăcea această reprezentaţie. Nu am găsit un răspuns, însă pentru mine a fost o seară foarte reuşită.

foto: Arnoux MAZ

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andrei Zbîrnea

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.