Câștigă volumului de poezie „nu mă doare nimic doar lipsesc” de Marius Lăzărescu

CONCURS: Cine este primul autor care a deschis Colecția Incubatorul de condeie a editurii Karth?

Nu trebuie decât să răspundeți în câmpul Recomandați pe Facebook (sau prin comentariu). Dacă nu folosiți nici un instrument de socializare (Facebook, nici G+, nici Twitter, Linkedin), puteți răspunde completând câmpurile din Lasă un răspuns.

Concursul se desfăşoară în perioada 13-16 noiembrie a.c. (ora 19:30). Câştigătorul va fi anunțat prin UPDATE la acest articol.

Pentru a intra în posesia premiului, cel anunţat ca fiind câştigător va trimite un mail pe adresa office @semnebune.ro, conţinând adresa poştală şi un număr de telefon. E-mail-ul trebuie trimis într-un interval de maximum 10 zile de la anunțarea câștigătorului pe site. Pentru câştigătorii din Bucureşti, premiul se înmânează personal.

Extragerea aleatoare se va face „live” la evenimentul de lansare a cărții.

 

Afis-lansare-nu-ma-doare-nimic-doar-lipsesc1

Invitație:

Editura Karth vă invită sâmbătă, 16 noiembrie, ora 19.00, la Tramvaiul 26 Pub (Str. Cercului nr. 6 , Bucureşti), pentru lansarea volumului de poezii “nu mă doar nimic doar lipsesc” de Marius Lăzărescu.

Alături de autor vor fi prezenţi invitaţii săi: Ofelia Prodan, Felix Nicolau, Leonard Ancuţa, Ciprian Burcovschi şi Arnoux Maz. Moderator: Alex Voicescu.

 

 

 

 

Despre volum:

Nu mă doare nimic doar lipsesc e un debut întîrziat pe nedrept – și asta se vede din maturitatea scriiturii, din siguranța tăieturilor de cotidian și din inteligența procesării lor imaginative. Căci Marius Lăzărescu nu-i dintre biografiștii care doar consemnează, ci dintre cei care folosesc pragul notației realiste pentru un salt în intensitatea imaginativă, în devianța fantezistă. Ce-i drept, și el se teme să fie prea “serios”, taie gravitățile și o întoarce mereu spre o linie de frivolitate, tratîndu-se (și tratînd totul) cu ironie salvatoare. Ironia lui e, însă, un conservant: de tandrețe, de melancolie, ba chiar și de ceva focoșenii senzuale pe jumătate jucăușe, pe jumătate sentimentale. Un ușor teribilism de paradă, un vag histrionism de fațadă, tentații ludice și sarcastice sunt, însă, doar paravane pentru o melancolie cu fond existențial.” (Al. Cistelecan)

“Un volum cu asemenea titlu ar putea vesti un poet blestemat venit prea târziu, dacă titlul nu ar fi o inteligentă şi melancolică auto-ironie. Prin contrast, intertitlurile dezvăluie o poftă ludică şi o luciditate de excepţie. Dar nota aparte este dată de nenumăratele voci din interiorul poeziei: ironică, tristă, muşcătoare şi critică. Scriitorul ştie perfect ce se întâmplă în fabricile de poezie ale momentului şi este capabil să pastişeze-parodieze multiple reţete. Tonul general al prozodiei este unul retro, în timp ce substanţa este stringent actuală. Rezultă o formulă poetică mereu surprinzătoare, nesăţioasă în setea de rostire. Marius Lăzărescu poetizează ca un şuvoi în care fiecare picătură reflectă soarele altfel.” (Felix Nicolau)

Despre autor:

S-a născut în 1960, în Piteşti, Argeş. A urmat studii de specilitate în domeniul ingineriei.

Distincţii şi publicări literare: premiul revistei “Discobolul” la Festivalul Lucian Blaga, Sebeş-Alba, 6-8 mai 2011, secţiunea de poezie; publicare în revista “Discobolul”; premiul II la concursul de poezie al revistei “Noi, NU!”, decembrie 2011; menţiune la festivalul “Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia 2011-2012, secţiunea de poezie – publicarea în antologia festivalului; publicare în antologia de poezie “Vama Literară”, vol. 1, martie 2012, îngrijită de Daniel Vorona; publicări în revista “Argeş”; premiu la concursul de debut literar “Incubatorul de condeie (IDC)”, ediţia a III-a, noiembrie 2012; publicare în Antologia IDC.

A activat pe mai multe site-uri culturale: RoLiteratura, Agonia, Fabrica de Literatură, Hyperliteratura, Revista NOI, NU!, Lira 21, SemneBune, Jocul de-a vorbele.

A debutat în volum cu “nu mă doare nimic doar lipsesc”, noiembrie 2013, editura Karth, carte susţinută de AdLittera, “IDC” si “SemneBune” şi cu o prefaţă de Ofelia Prodan.

 

UPDATE: volumul de versuri este câștigat de neboon. Felicitări! 

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

4 thoughts on “Câștigă volumului de poezie „nu mă doare nimic doar lipsesc” de Marius Lăzărescu

    andreea dinu

    (14.11.2013 - 20:31)

    Primul autor al acestei colectii este Teodora Gheorghe.

    Demetrescu Horatiu Gabriel

    (14.11.2013 - 13:30)

    La inaugurarea Editurii Karth a fost lansata cartea „Moartea era un iepure schiop” scrisa de Teodora Gheorghe in cadrul Colectiei Incubatorul de Idei (IDC).

    Nathalie J.

    (14.11.2013 - 11:25)

    Teodora Gheorghe cu primul sau volum de poezii „Moartea era un iepure şchiop”

    neboon

    (12.11.2013 - 22:55)

    poeta Teodora Gheorghe

Comments are closed.