O trăsură fără vizitiu trece agale pe Lipscani
printre perechile de îndrăgostiţi ambalaţi în haine semi-decolorate
dar nimeni n-o vede e soare afară la o terasă cântă în surdină o voce miş-
-totul e o derulare de clipe încălzite care se despoaie încet-încet ca foile de ceapă
până când rămâne din ele doar un miez rânced de atemporalitate.
Trăsura se plimbă de-a lungul pietrelor aspre apretate zilnic de zeci de oameni de hârtie
are şi un cal negru care pufăie când trece pe lângă un pub unde se fumează narghilea
ar vrea să înghită ceva ca altă dată dar acum nu-i decât o stihie pe străzile Bucureştiului.
Un Charlie Chaplin văruit face giumbuşlucuri pe un soclu în faţa unor zâmbete Cheshire
i se pare că vede o trăsură şi rămâne statuie. Lumea aplaudă şi se prelinge pe-o străduţă îngustă
ca o îngheţată topită.
E caniculă şi timpul curge pe asfaltul caramelizat de pe Lipscani
calul negru îşi scutură umbra şi se întreabă de ce nu mai e ca pe vremea lui.