amintiri din călătoria altcuiva (IV)

La patru ți se dă trezirea. Dormiseși două ore. Pe vârfuri, nimerind într-o beznă nefirească pasta și periuța de dinți, ieși încercând să nu-ți deranjezi colegele de cameră. Îți zâmbești de câteva ori în oglindă, ție ca pentru tine și-ți spui că ziua asta nu are de ce să se termine prost. Cu fardurile sub braț (care vor avea grijă să nu-ți ascundă frumusețea, fiindcă ai învățat în timp cum să te folosești de ele) iei un loc în „buzunarul” de pe coridor (buzunarul aici fiind un spațiu frumos amenajat, băncuța fiind caloriferul care nu se vede dacă treci în grabă de o masă mare, rotundă și îți arde dosul zdravăn) unde câțiva inși (masteranzi la teologie) joacă poker de ceasuri bune (ai jucat și tu cu ei acum câteva seri, pierzând banii altcuiva). Fiindcă, deși nu te pricepi în a socializa, nu ai un zâmbet prea urât, când îi întrebi de cum ajungi nu știu unde cu ratb-ul, ți se oferă o cartelă de metrou. La șase și două minute ești în gară. Oamenii vin, oamenii pleacă, îți iei o cafea amară, integramele-n brațe și aștepți. Te obișnuiești cu mutrele lor. Cumva regreți momentul în care li se anunță plecarea. Din două priviri pe X-ulescu îl știai parcă de-o viață. X-ulescu te uită, poate nici nu ți-a conștientizat existența. Pleacă sperând la alte finaluri, poate mai mărețe decât cele la care speri tu. S. întârzie. În fața pașilor tăi nehotărâți și trenul o ia din loc. Bine că nu-ți luasei biletul. Întotdeauna ți s-a întors stomacul când ai fost nevoită să te îndrepți spre casierie. Înfumuratele care dau răspunsuri interminabile dintr-o suflare nu ți-au picat bine. Nu ai putut sta în preajma lor, nu le-ai putut urmări timbru, nu-ți plac oamenii plictisiți de ei înșiși. Parcă-ți transmit starea. Ora șase devine nouă. În tot timpul ăsta ai băut o singură cafea, ai parcus peste șase pagini, ai analizat cărțile luate de cu seară din anticariate de S. și ai hotărât în neștiința ta că cel mai bine e s-o iei spre Ploiești. N-ai mai văzut demult Ploieștiul. Și e orașul lui. Și apoi ai dat nas în nas cu o casieriță care ți-a tăiat tot cheful. Așa că ai dus muncă grea, forțat/culcat/târâș și toate cele, cineva ți-a spus că insistența dă roade. Și ai încercat. Și-a dat. Deși i se luase complet și voia să plece, S. te-a urmat. Acasă nici mâncare nici nimic, ai inventat puțin, și s-au găsit câteva chestii. Ți-ai luat suplimentele alimentare, și n-ai avut răgaz. S-a făcut unu. Următorul tren pleca la două și. Ați luat-o din loc. Prindeți un personal. Aglormerație, critici, injurii. Pentru prima oară înțelegi ce-nseamnă ieftin în România. Înseamnă două ore de stat pe scări, în picioare, de panică – nefiind obișnuită cu personalul la drum lung ți se punea un nod la fiecare oprire crezând că s-a întâmplat ceva -. După două ore găsiți loc. La Predeal urcă doi bețivi. Se așează în spatele vostru. Bolborosesc niște chestii pe care se întâmplă să le auzi și așa îți schimbi locul. La șase ești în Brașov. Trenul spre Sighișoara ajunge peste două ore. Mergeți să luați dulciuri și alte cele care să vă ridice moralul și să vă ocupe timpul. La șapte și, spre peron, pui de țigani atentează cu salivă la captele voastre. Noroc că n-au țintă. S. are un ciob de mărime medie în mâna dreaptă. Tu ai credință. Vi s-a spus să urcați în primul vagon (ăla-i de români). Da, nimeriți primul vagon din spate. Plin ochi de țigani. Cutii de bere din care nici mai mari nici mai mici de 10 ani țiganii sorb și ultimul pic, cutii ale altcuiva uitate pe acolo. Pietre de mărimi medii cu care aruncă unii în alții. Prenadez, rachiu ieftin, manele la râșnițe, rahat și alte cele. Ei, iată în ce ați călătorit o oră și. Citeați din „acid clorhidric” și vă imaginați cum îi dizolvați  pe toți treptat, în căști muzică zgomotoasă. Ca-ntr-un truc ieftin toate astea dispar. Vagonul nu mai e vagon, țiganii nu mai sunt nici ei, peronul nu mai e peron, totul se transformă-ntr-o căsuță de munte păzită de doi câini cu preferințe sexuale dubioase. Și atunci, pentru întâia oară crezi c-ai dat de rai. Mâncați, povestiți la un pahar cu vin și vă trântiți oasele obosite într-o canapea ce pare luată pentru a economisi spațiul. Următoarea zi urmează vulcanul. Vă vedeți într-un vulcan inactiv de peste 1000 de ani în care-s sute de scoici de mare. Și-ncepeți cu presupunerile. Zău c-au meritat toate astea (vă tot repetați). Următoarea zi spre castelul Bethlen. Și aici vi se pune un nod în gât, scuipați de trei ori în sân și regretați că-i camera descărcată.  Așa au trecut trei zile. V-a plăcut, mai vreți. Și au mai rămas multe de vizitat. Întorsul nu-i la fel. Dormiți o singură oră, de la trei la patru, la patru și 35 e trenul spre Brașov, pierdeți personalul spre capitală, noroc că aflați de un privat la șase și. Îl luați, ajungeți, te mai fraierește un taximetrist, și na, ești pregătită de-o săptămână pe cinste.