Pe Strada Ficţiunii, Italo Calvino construieşte oraşe cu ajutorul imaginaţiei. Între Marco Polo, negustor şi călător veneţian şi Kublai Khan, conducător mongol (dinastia Yuan), se formează o legătură despre care nu ştim cu siguranţă dacă a existat în realitate, dar care în cartea lui Calvino a funcţionat de minune. Consilier de încredere al lui Kublai Khan, Marco Polo îi povesteşte oraşele pe care le-a văzut în călătoriile sale prin lume sau cele văzute cu ochii minţii, în şedinţele de meditaţie.
Oraşele sunt prezentate rând pe rând, ca-ntr-o înşiruire poetică de cuvinte cu iz fantastic: femei care se scaldă în bazinul unei grădini şi invită călătorul să se dezbrace alături de ele şi să le fugărească prin apă, un oraş întins deasupra unui lac subteran cu zei ce sălăşluiesc în adâncuri, locuitori care împart un vis comun despre o femeie care aleargă noaptea pe străzi, oraşul-păianjen situat în hăul dintre doi munţi abrupţi sau un oraş compus din două jumătăţi ale altor oraşe vecine, şi tot aşa.
E uşor cu Italo Calvino să te laşi purtat de imaginaţie şi să visezi cu ochii deschişi la oraşe noi, pe care să le inventezi chiar tu, dimineaţa la ora opt, în drum spre birou.
Citind printre rânduri, descoperim că oraşele descrise nu sunt decât rodul imaginaţiei bogate pe care Marco Polo avea ocazia s-o exploateze, încurajat fiind de Kublai Khan. Însă discuţia dintre cei doi cu privire la ceea ce există cu adevărat – sau nu – te poate pune pe gânduri, întrebându-te dacă nu cumva ceea ce trăieşti zi de zi nu este decât visul altor oameni, iar ceea ce crezi că e un vis, poate fi realitatea pe care nu o conştientizezi:
Kublai Khan: Nu ştiu când ai avut timp să vizitezi toate ţinuturile pe care mi le descrii. Mie-mi pare că nu te-ai mişcat deloc din grădina asta.
Marco Polo: Fiecare lucru pe care-l văd sau îl fac capătă sens într-un spaţiu al minţii […] În clipa în care mă concentrez să meditez, mă aflu mereu în această grădină, la această oră a serii, chiar dacă eu continui să urc, fără o clipă de răgaz, un râu înverzit de crocodili sau să număr butoaiele de peşte sărat.
Kublai Khan: Nici eu nu sunt sigur dacă mă aflu aici, plimbându-mă printre fântânile de porfir, ascultând ecoul artezienelor, şi nu călărind plin de sudoare şi sânge închegat în fruntea oştirii mele, cucerind meleaguri pe care tu va trebui să le descrii […].
Marco Polo: Poate că grădina aceasta există numai la umbra pleoapelor noastre coborâte, şi niciodată nu ne-am oprit, tu, din stârnirea colbului pe câmpurile de luptă, eu, din număratul sacilor de piper în pieţe îndepărtate.
Kublai Khan: Poate că dialogul nostru se petrece între doi cerşetori numiţi Kublai Khan şi Marco Polo, care scormonesc printr-o groapă de gunoi […] şi, îmbătaţi din câteva sorbituri de vin prost, văd strălucind în jurul lor toate bogăţiile Orientului.
Nu ştiu exact de ce, dar lectura mi-a dat senzaţia de continuitate, de poveste în poveste, precum cele ale Şeherezadei din O mie şi una de nopţi. O fi “de vină” descrierea, sau poate felul poetic în care Italo Calvino a scris această capodoperă.
Câteva cuvinte despre *copertă: design de Alex Novac: mi-a atras atenţia astfel încât s-o analizez în amănunt, încercând să descopăr care dintre oraşe a inspirat design-ul. Tind să cred că a fost o îmbinare între elementele mai multor oraşe, însă cel mai mult mi s-a părut că seamănă cu Valdrada, oraşul ai cărui oameni şi clădiri se văd în oglindă, răsturnaţi, însă niciodată aceiaşi.
Mulţumiri editurii Allfa pentru orele plăcute de lectură în compania acestei cărţi.
Later edit: am aflat povestea din spatele design-ului de pe copertă, aşa cum mi-am dorit. Redau mai jos cuvintele primite de la Alex Novac, grafician al editurii:
„Mai mult ca sigur, Italo Calvino este unul dintre autorii mei preferaţi, prin simplul fapt că fiecare propoziţie a sa este un exerciţiu de imaginaţie şi unicitate şi un îndemn la acestea două. În special în <<Oraşele Invizibile>>acest lucru devine evident, iar a făuri o copertă pentru o carte atât de vastă şi totuşi simplă, este o provocare pentru fiecare artist. Cititorul este luat prin învăluire şi atras tot mai adânc spre detalii exotice, de aceea am preferat să-i ofer coperţii un iz de spirală, de tornadă carte atrage simboluri ale oraşelor şi ale vieţii de zi cu zi, spre numele autorului. Elementele definitorii ale colecţiei Strada Ficţiunii vin doar să clasicizeze ansamblul şi să confere o imagine de marcă, simplă şi uşor de recunoscut.”
*Mi-am propus ca pe viitor, pentru orice carte despre care vorbesc, să spun câteva cuvinte şi despre copertă. Unele dintre ele merită toată atenţia noastră, fiind adevărate elemente de artă.
Comments are closed.