Nepotul lui Dracula*

…sau miza romanului de succes

de Nelu Șerbu

 10

“Marele pariu pe care-l puseserăm atunci era să scriem niște texte care să aibă subiecte antrenante, o intrigă imprevizibilă, suspans, conflict puternic și neașteptat, nenumărate răsturnări, un șoc al surprizei, personaje vii și autentice, dar să mai ascundă în spate și o miză înnoitoare”, își amintește Dumitru Crudu despre cerințele profesorului Alexandru Mușina la cursul acestuia de scriere creatoare.  Rețetă de best-seller, vor spune cârcotașii pentru care succesul de critică nu se împacă cu cel de librărie, anticipat de altfel pe coperta a patra a romanului în cauză de către Mușina însuși: modest, sobru, detașat de scrisul lui: “Nu credeam că, după Ionesco și Cioran, România mai poate da autori de talie universală. Nepotul lui Dracula e dovada că m-am înșelat”.

Cert e că romancierul Mușina a creat acum și modelul pentru cursanții lui, fără ca inițiativa didactică să fi fost unicul combustibil pentru această autostradă  de 430 de pagini (conform vitezei cu care se citește). “Ca să mă distrez!” a fost un alt factor determinant.

Ce vrea sa zică de fapt acest titlu gândit, la granița dintre curaj și ridicol, din termeni mici la preț – condamnat unul, epuizat celălalt – pentru PR-ul românesc? Ce se ascunde sub neserioasa fotografie a lui Țepeș din studenție sau a lui Proust fără mustață, de pe prima copertă? Ei bine, în cel mai antimetaforic sens, Alexandru Mușina a recreat și continuat burlesc legenda transilvăneană, a așezat într-o structură parodică – ca formă și fond – vampiri demitizați la rangul de băieți cuminți de casă, structuri secrete de conducere a facultății de filologie, arabi miliardari și țigani teziști, politicieni, preoți informatori ai SRI, unii dintre ei vizitați, informal firește, de către domnitorul Vlad.  Un mélange cu roluri  interșanjabile în care, ca în univers, mișcarea unui punct atrage după sine o încrengătură de intrigi.

Nepotul lui Dracula e construit în jurul personajului central Fifi sau Florin Angelescu Dragolea  (FAD, prescurtat), asistent de literatură franceză în mediul universitar brașovean. Suntem obligați să constatăm o trăsătură fizică simbolică a protagonistului (că nu-i va folosi la nimic demonstrează măiestria de păpușar a scriitorului), a cărui dantură perfectă, – doar ușor îngălbenită de tutun, cu cei doi canini superiori ceva mai lungi decât normal, în gingiile roșii-roșii – îl însoțește obsedant, ca o mantră, de-a lungul întregului roman. Conform tacticii reclamei agresive, însușirea tabloului de către cititor e inevitabilă.

Puțin peste 30 de ani, ducând o viață aparent banală (divorțat de trei ori, trecut prin cure de dezalcoolizare, doctor summa cum laude în semioza uitării și amintirii la Proust), Fifi trece printr-o serie de întâmplări de la neobișnuite, onirice, misterioase, la fantastice, mitice, erotice, sfidând kitsch-ul (asumat), mimând sadismul individual și descoperindu-l pe cel colectiv, într-un efect telenovelistic total. Frumusețile facultății (caricaturizate) se îndrăgostesc de el, Clubul Oamenilor Inteligenți (COI – superbă auto-ironie) îl invită la simpozioane, în vreme ce zeci de tone de sânge trec neobservate în Germania.

Și cine revine periodic să refacă echilibrul în roman? Pe de o parte Proust, subiectul singurului curs pe care îl preda Fifi, identic, fad, într-o franceză distinsă de secol XIX, în fața câtorva tocilari neobosiți. Pe de altă parte un salariu modest de asistent, cu țigările numărate pe zi, un costum, – singurul -, uzat, spălăcit, fără culoare. Aceste ultime edificii însă se pierd și ele într-un delir dozat medical aproape, când regăsim peste doua sute de pagini sala arhiplină de studenți (ascultând exact același curs!) cu pancarte “I love Fifi”, “Proust macht Lust”, pe Fifi în smoking alb cu papion albastru, părăsind mai târziu universitatea într-un Ferrari, desigur roșu.

Gustul pentru extravaganță e desăvârșit iar până  la dezarmarea completă a lectorului mai e doar un pas. În fața ficțiunii, scepticismul crapă ca un pahar sub un lichid prea fierbinte. Cu atât mai rău pentru cel ce citește cu sufletul la gură, aflat în ”pericol” să preia, cu zâmbetul larg și fără gardă, nenumaratele subtilități ori săgeți aruncate la punct fix în prejudecăți ori atitudini actuale.

Trebuie să-i acordăm credit total lui Alexandru Mușina, care se distrează și care-și asumă o mare responsabilitate în a pastra un sfârșit demn și, da, omenesc al romanului.

Bineințeles, persoane reale din cadrul facultății sunt uneori ușor, alteori interesant de identificat în personaje (exceptând nume reale ca Radu Vancu ori Dragoș Varga, transformați în dulgher, respectiv într-un doctor complice al unei remarcabile industrii de trafic de sânge). Însă acest amuzament, greu descifrabil de către “cititorii din îndepărtata Malaezie”, rămâne o picanterie locală ce nu face obiectul absurdului și satirei de larg consum.

Ce a riscat Alexandru Mușina a fost încercarea de a face umor pe toate gusturile. De limbaj, de situație, politic, negru, tabu, religios, apoi pastișă, pamflet, ai spune că nu a lasat nimic neluat în râs. Încercare meritorie de altfel căci râsul, exceptând libertatea bufonului, e cea mai ascuțită armă împotriva utopiei, dictaturii, prostiei. Dar consecințele depind de cititor. Ori anumite pagini par anacronice (conștienți fiind de exagerările voite sau de nepotrivirile “potrivite”), ori unele fragmente necesită o recitire și un zâmbet ulterior, de descoperitor (ceea ce până la urmă nu e rău, dacă nu ai descoperi uneori și îmbinările puzzle-ului).

Cu ton moralizator ici colo, personajele sunt extrem de bine conturate, atent construite în a-și menține coerența discursului.  Iar naratorul, rafinat, confident al cititorului, îi trage cu ochiul și îi câștigă încrederea într-un mod aproape nenegociabil față de viteza evenimentelor și a surprizelor.

Bilanț: roman donquihotesc, grotesc pe alocuri, Nepotul lui Dracula e aproape un manual de construcție al umorului pe orizontală și în profunzime, tonic, neadresat plângăcioșilor sau rigizilor de tot felul.

Parafrazând, îi dau cuvântul în final tot scriitorului, care preciza candid: nu-mi propun mult cu acest roman, doar să vând toate exemplarele, să vina cei de la Hollywood în Brașov să facă un film după el și să fac din restaurantul ”Roata norocului” (care este al unchiului meu) cel mai frecventat restaurant din România.

Titlu: Nepotul lui Dracula

Autor: Alexandru Mușina

Editura: Aula

Colecția: Frontiera/ Roman, proza

Numar de pagini: 432

Anul apariției: 2012

Preț estimativ: 29 lei, cu autograful autorului

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andrei Zbîrnea

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.