Andrew Crumey este un fizician care priveşte literatura din perspectiva probabilistică. Autor al unor romane precum Music in a Foreign Language (1994) sau Mobius Dick (2004), scoţianul porneşte în romanul de față de la ideile lui Diderot, creând o lume pe hârtie inclusă în realităţile de acum două secole. Aceasta este creionată minuţios și ajunge să înghită, aproape să digere pe creatorii ei cum se poate observa şi în pasajul de mai jos:
Mă aflu acolo încă o dată. Îl văd: propria mea siluetă înveşmântată. Nu sunt autorul propriilor mele acţiuni. Astrologul mi-a explicat totul. Nu suntem decât un tipar de stele, iar vieţile noastre sunt un soi de constelaţie, rece şi clară, plutind prin întunericul absolut. Celula în care îmi imaginez că mă aflu este o iluzie. Chiar şi cuvintele pe care le scriu sunt o altă iluzie, trimisă de ei în mintea mea ca să mă păcălească.
Fiecare zonă a societăţii proiectate de nechibzuinţa Contelui, va reda la scară naturală dorinţele acestuia. Andrew Crumey a fost inspirat în scrierea romanului de opera Jacques Fatalistul a lui Denis Diderot, dar şi de Oraşele invizibile, marca Italo Calvino. Bisturiul matematic pe care îl foloseşte scoţianul dă originalitate și forță textului.
Andrew Crumey pune foarte mult accentul pe aspectele literare ale societăţii create minuţios, introducând în scenă un scriitor, Spontini, a cărui operă este scrisă de alţi autori. De fapt, această idee cuprinde una dintre axiomele acestui roman:
Ei nu scriu o poveste, ci mai degrabă îl scriu pe autorul poveştii.
Calitatea narațiunii lui Andrew Crumey se observă chiar și atunci când cele două lumi, realitatea secolului al XVIII-lea şi realitatea cartografiată până la cele mai mici detalii, ajung să interfereze.
Femeia de care se îndrăgostise era invenţia lui. Cealaltă Estrella, cea născută într-un moment trecător în Divizia de Biografie, nu era decât o iluzie hrănită cu iubire. Dar dacă existau două Estrella, oare nu existau şi doi Schenck? Unul care stătea şi privea cum visurile sale zboară în întunericul uitării, în timp ce celălalt putea cunoaşte , în sfârşit bucuria pe care o sperase.
Umorul autorului este extrem de fin, acesta folosindu-se de jocuri de cuvinte din limba germană pentru a explica existenţa unuia dintre personajele-cheie, Pfitz. În germană, pfüze înseamnă băltoacă.Unul dintre aspectele seducătoare ale romanului este intruziunea lui Crumey în spaţiul germanic la nivel lexical şi nu numai.
În concluzie, putem spune că amestecul între şcoala britanică de scriere creativă şi fizică poate să dea lumii conteporane un romancier de calitate.
–
autor: Andrew Crumey
titlu: Pfitz
editura: Univers
anul: 2007 (ediţia originală 1995)
nr. de pag.:173
preț: 5-10 lei (anticariate)
traducător: Ioana-Maria Novac
redactor: Diana Crupenschi
sursa foto aici
