Laura Restrepo – Dulce companie

Nu vă enervează când o carte are un subiect care vă place, începe  în forță, primele capitole sunt ceea ce vreți să citiți și apoi brusc se transformă într-o telenovelă insipidă? Pe mine mă enervează și mă face să mă întreb oare cum de autorul nu și-a dat seama ca nu merge în cea mai bună direcție? Oare ce l-o fi determinat să mute cursul acțiunii într-o zonă nefastă?

Acest lucru mi s-a întâmplat cu cartea Dulce companie de Laura Restrepo. Am fost atras de copertă ca un canar de bolul cu grăunțe și când am citit in descriere că este o poveste cu un înger, scrisă în stilul realismului magic, nu am ezitat. Mă așteptam la un roman grozav, mai ales că pe metrou, în drum spre casă am citit primele capitole care chiar  mi-au plăcut. Nici scriitura nu părea proastă, poate puțin cam dulceagă în unele locuri, dar i-am oferit credit autoarei, convins că știe ea ce face.

Pe la jumătatea cărții am început să simt primele nemulțumiri, dar am continuat, sperând că nu e decât o parte mai slabă a romanului, care se va încheia în curând. Am citit un capitol bun, în care era vorba despre sanatorii, nu atât de puternic, dar îndeajuns cât să-mi recâștige încrederea. Apoi s-a dus pe copcă toată povestea. Am dat pagină după pagină din ce în ce mai dezamăgit și chiar m-am gândit serios să nu o mai citesc.

Rareori nu duc o carte până la final, nu mi s-a mai întâmplat aceasta de la un volum vechi din seria romanelor polițiste comuniste, care era îngrozitor de prost și plin de propagandă, dar acum chiar mă gândeam serios că nu merită. Parcă și stilul devenise insuportabil, dar m-am gândit că poate finalul salvează totul, poate chiar așa a fost gândită, ca la sfârșit să te ia prin surprindere și apoi să-ți zici: ”aproape am crezut-o!”

Dar de unde! Finalul este banal, clișeic, fără pic de imaginație, exact tipul de ending al unei telenovele de proastă calitate, dar care începuse plină de pretenții. Poate că sunt eu insensibil, ceea ce nu cred sau poate că nu am înțeles cum trebuie, variantă pe care am exclus-o după o scurtă rememorare a poveștii. Chiar a fost o dezamăgire imensă! Mi-a tăiat pofta de a-i citi celălalt roman tradus, Delir, despre care am citit că ar fi mult mai bun și pe care îl recomandă însuși Gabriel Garcia Marquez.

Am dat o tură pe net și mi-am dat seama că nu sunt singurul dezamăgit, ba chiar sunt prea puțini care să laude Dulce Companie și mai nimeni nu spune că ar fi o carte bună. De asemenea, cei care au citit Delir, spuncă nu se compară, că e mult mai bine scrisă și că își merită laudele, lucru care nu se poate spune despre romanul de față. Nu știu dacă o să-i ofer sau nu o șansă romanului Delir, dar cu siguranță nu în următoarea perioadă.

Cei care totuși vor să citească romanul Dulce companie o pot face, sunt și bucati bune, mai ales în prima parte a volumului, dar să nu se aștepte la o capodoperă, nici măcar la o carte bună. Este un roman care putea oferi atât de mult, care putea fi atât de bun, dacă autoarea nu ar fi ales cea mai proastă variantă de a continua povestea și dacă și-ar fi dat osteneala să lucreze mai mult dialogurile și să-l facă pe înger mai interesant, la fel și pe jurnalistă. Așa, din punctul meu de vedere, aceasta este o carte care putea fi măcar o lectură plăcută, dar  s-a ratat.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 232

Comentarii

  1. Andreea Andreea spune:

    Cunosc foarte bine senzaţia. În audiovizual, e mai uşor de sesizat, urmărit şi controlat. Stop. Ffw. Play. Dar când o carte mă „duce cu vorba” şi tot aştept plăcerea şi nu ştiu cum şi peste ce balast să sar, frustrarea e pe măsură. Uneori, renunţ. Alteori, mă încăpăţânez să o termin cu orice preţ.

  2. Alexandra spune:

    Am crezut ca doar eu am senzatia asta. Mai ales ca am primit-o cadou, cu recomandari calduroase. Am trecut deja de mijlocul cartii, dar imi vine tot mai greu sa citesc din ea si sunt perfect de acord cu ce ai zis: miroase tare a telenovela…