foto sursa: , imagine din filmul Woman of the Dunes (1964)
Titlu: Femeia Nisipurilor
Autor: Kobo Abe
Editura: Univers/Colecția Cotidianul
Anul apariției: 2007 (ediția inițială, 1962)
Număr de pagini: 188
Preț estimativ: 5-10 lei (anticariate)
Traducător: Emil Eugen Pop
Într-o zi de august, a dispărut un om. Aflat în concediu, plecase într-o călătorie de-o jumătate de zi cu trenul, spre malul mării, și de atunci nu s-a mai auzit nimic de el. (p.7)
Începutul acestei cărți m-a dus imediat cu gândul la America lui Franz Kafka. Totul începe abrupt, cu o convenție, convenția dispariției unui om, undeva în Japonia dunelor de nisip.
Niki Jumpei, de altfel singurul personaj care primește nume, este un profesor pasionat de colecționarea insectelor. Acest hobby neobișnuit îl face pe acesta un inadaptat în fața sătenilor pe care îi întâlnește în călătoria sa. Adaptarea se produce progresiv, mai ales după o încercare de fugă înăbușită de săteni.
Nu exista nici un motiv să-și grăbească fuga. În biletul dus-întors pe care îl avea acum în mână, la rubrica completată de posesor nu era menționată nici destinația, nici locul de întoarcere. Apoi, simțea o dorință chinuitoare să vorbească cuiva despre captatorul de apă. (…)
Cât despre evadare, la aceasta poate cugeta în ziua de mai apoi. (p.187)
O cheie de interpretare a nisipului și a curgerii haotice a acestuia ar putea fi legile cotidianului sau viața socială ordinară. Pentru un colecționar de insecte din zonele nisipoase, nisipul în sine nu poate valora prea mult. Nisipul înseamnă monotonia, curgerea ireversibilă a timpului, nisipul înseamnă uzualul. Nisipului nu te poți opune cu unelte obișnuite.
Nisipul…
În preajma nisipului, orice lucru ce dispune de formă e goliciune. Curgerea lui, care neagă totalitatea formelor, e singura certitudine. Dar mișcările femeii ce mânuia mai departe lopata continuau, ca și până acum, dincolo de peretele din scândură subțire. Ce pot însă izbândi niște brațe firave de femeie. (p.37)
Colecționarul de insecte nu poate câștiga războiul contra nisipului, dar reușește victorii de etapă. Una dintre ele este modul în care acesta se apropie de femeia nisipurilor, cea care îl găzduiește în acest infern al dunelor. Sexul pare a fi una dintre cele mai avantajoase arme în lupta acestuia cu munții de nisip.
Femeia se trase mai aproape de el, târâș. Îi simțea carnea coapselor împingându-l genunchiul. Peste tot începu să adie un miros dens, ca de apă încălzită la soare pusă la fermentat în gura, nasul, urechile, subsoara și în celelalte adâncturi ale femeii. (p. 72)
Evadarea din această lume se dovedește un fiasco, Kobo Abe dându-ne de înțeles că nu te poți opune cotidianului și că singura șansă ar fi adaptarea la care putem socoti și micile victorii de moment (aparatul de radio spre exemplu). Cu ce rămân după lecturarea acestui roman, în afara unei decriptări în sfera cotidianului? Cu o definiție dată de Kobo Abe scriitorului.
Pe scurt, a dori să devii scriitor nu-i decât pornirea egoistă a celui care, ajungând păpușar, vrea să se deosebească de păpuși. (p.90)