Drama eliberării femeii de Mathilde Niel

Acest articol a fost publicat de Bianca Dobrescu pe 28.08.2012 în rubrica Recomandare de lectură.

Că am citit pe nerăsuflate Al doilea sex știe oricine mă cunoaște. Și că o ridic în slăvi pe Simone de Beauvoir la orice pas, tot așa. Înjur eschimoșii de mamă-mamă printre dinți, fiindcă își ofereau femeile în semn de ospitalitate oaspeților, nici Parmenide nu scapă (el zicea – a și făcut o schemă din care a reieșit- că femeia iese din partea cea mai slabă, mai întunecată, în schimb bărbații din cea luminoasă, a binelui), apoi și cei care consideră femeia unealta diavolului – un rău necesar (intră în aceeași oală). Să vă zic și despre Demostene (orator din antichitate)? El spunea că bărbatul trebuie să aibă o soție ca să-i dea moștenitori, o concubină ca să-l îngrijească și o curtezană ca să-l facă să se bucure de plăcerile dragostei.

Iar astăzi atrag atenția asupra Dramei eliberării femeii (La drame de la liberation de la femme, Le courrier du Livre, Paris, 1968) scrisă de Mathilde Niel.

„Drama eliberării femeii nu este ceea ce se cheamă o carte feministă. Ea propune nu numai extinderea rolului femeii ci și regândirea raporturilor milenare dintre cele două jumătătți ale lumii. Ea propune o altă calitate a condiției umane. Pentru atingerea unui asemenea salt e nevoie și de emanciparea femeii, și de emanciparea bărbatului. Pentru atingerea unui asemenea salt feminismul e o condiție necesară, dar nu și suficientă. Cartea nu este numai utilă. Este acut necesară” scrie Ecaterina Oproiu

Ce înseamnă ”feminismul”? O versiune a Larousse-lui spune că reprezintă ”o doctrină al cărei țel este extinderea rolului femeii în societate”. A lua apărarea femeii, adică.

„Există un feminism al antichității. El nu s-a exercitat la nivelul unei clase ci la nivelul unor personalități artistice de tip Sappho sau al unei categorii feminine de tip hetaire. Există feminismul aristocrat al evului mediu. El a ridicat castelana din punct de vedere spiritual și cultural deasupra soțului și a fratelui ei. Există feminismul Renașterii. El a marcat un moment de scurtă, dar spectaculoasă emancipare intelectuală a femeilor din straturile privilegiate. Există feminismul de tip SF al utopiștilor și feminismul moral și utilitarist al lui John Stuart Mill; există feminismul viitorologic al lui August Bebel și feminismul pragmatic al sufragetelor; există feminismul șovin al M.l.f.-ului și feminismul existențialist al Simonei de Beauvoir.” (informează Ecaterina Oproiu)

Faptul că egalitatea intelectuală dintre bărbați și femei a fost dovedită, nu contează pentru cei mai mulți dintre bărbați care continuă, fără rușine, să se considere sex superior, iar femeile se complac într-un rol pasiv și subaltern. Acesta fiind primul punct de la care pleacă autoarea. Femeile, scrie ea, trebuie să fie conștiente de propria lor alienare, dar, în același timp, trebuie să fie conștiente și de alienarea masculină. Cele două forme de alienare condiționându-se reciproc.

Astfel, această „egalitate intelectuală” ascunde de fapt, o inegalitate.

„Sexul masculin rămâne, incontestabil, sexul dominant: pretutindeni bărbații țin în mână cârma; ei formează marea majoritatea în parlamente; ei decid în problemele esențiale ale umanității; ei hotărăsc cheltuielile pentru înarmare, războiul sau pacea, cuvântul lor este determinant în educația tineretului, în cultura maselor, în progresul social. Bărbații ocupă posturile de conducere în admiinistrație și întreprinderi; ei dirijează viața economică a națiunilor: belșugul, sărăcia sau foamea- totul în lume depinde de politica națiunilor conduse de bărbați” (pag 21)

Să vorbim despre inegalitatea de gen. Atât femeile cât și bărbații au nevoi și interese diferite ( social și biologic). Bărbații nu vor cunoaște cu adevărat nevoile/interesele femeilor și viceversa. Până în momentul de față bărbații au făcut legile, iar femeile s-au supus. De ce ar fi nevoie? (De implicarea femeilor în politică.) (Mai multe răspunsuri, aștept de la voi.)

Cartea în sine instigă la discuții, deschide ochii, pe cât de utilă pe atât de obligatorie este lecturarea ei.

Articole similare

Autor articol: Bianca Dobrescu

Licențiată în filosofie, Bianca este efervescentă în activitatea cotidiană și o cititoare împătimită. A fost premiată la Concursul IDC în 2011, s-a centrat pe comunicare și relații publice și este activistă culturală. A debutat cu poezie la Ed. Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” (2012). Face jurnalism economic și cultural. Nu-i plac mușchii și lichelele.

4 thoughts on “Drama eliberării femeii de Mathilde Niel”

Bianca Dobrescu

(29.08.2012 - 11:24)

Fiindcă al doilea sex a fost considerată biblia feminismului. Toate cele ce urmează vor porni de la Simone. Orice carte este ceva nou pentru un anumit tip de cititor. Am citit-o pe Mathilde Niel înainte de a o citi pe Simone de Beauvoir (asta acum câțiva ani). Dezbaterea asta? Circulă dar nu în același fel. Cu cât subiectul „emanciparea femeii” se dezbate mai mult, cu atât cine știe, se vor și face mai multe. Fiindcă nu dăm vorba pe nimicuri.

Lacrima Andra

(29.08.2012 - 10:53)

Interesant, insa dezbaterea asta circula prin Occident inca de la scurt timp dupa Simone de Beauvoir… Practic nu pare sa ne spuna nimic nou. Care ar fi noutatea ei?