Cu toate că nici perioada anului și nici tempratura nu ar fi indicat, editura Casa de Pariuri Literare a organizat prima ediție a festivalului CDPL Fest, cu participarea unora dintre autorii care au publicat recent aici. Vorbim de tinerii poeți Livia Ștefan și Radu Nițescu, dar și de scriitori consacrați precum Angela Marinescu și Radu Aldulescu. Câțiva dintre autorii de pe afiș au organizat standuri personale, în care puteai regăsi pasiuni ale acestora. Din punctul meu de vedere, un demers excelent, dar și mai bine ar fi fost ca la fiecare stand să putem găsi și cartea autorului respectiv.
Cărțile au putut fi achiziționate cu un discount de 10%, în timp ce revista Observator Cultural a fost distribuită gratuit. O inițiativă lăudabilă și, după cum spunea un cristian, editorul de la CDPL, cumpărați literatură contemporană românească. Evenimentul s-a desfășurat în Club A.


